Educaţia interculturală
Este absolventă a Școlii Normale „Alexandru Vlahuta” Barlad, Jud. Vaslui, cu dublă specializare. Are studii universitare de licență, absolvind Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Colegiul Universitar de Institutori (Bârlad), apoi Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul ID, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar.
Educaţia interculturală poate părea, la o primă vedere, o pretenţie idealistă, artificială, un lucru la modă. Dar aceasta pregăteşte omul pentru a trăi ȋmpreună cu ceilalţi, element definitoriu pentru educaţie ȋn general.
Oamenii sunt diferiţi ȋntre ei, iar ȋntreaga lume este afectată de creşterea atitudinilor rasiste, de ostilitate şi de intoleranţă faţă de minorităţi, faţă de ceea ce ne diferenţiază. Prezenţa diferenţelor poate conduce la indiferenţă şi dezinteres; de aici ivindu-se discriminarea şi intoleranţa.
Educaţia interculturală se poate desfăşura ȋn mod eficient numai ȋntr-o instituţie ce are inclusă ȋn cultura organizaţională valoarea democraţiei şi a respectului pentru diversitate. Ȋn şcoală, educaţia interculturală presupune interdisciplinaritate şi se poate regăsi ȋn orice domeniu de studiu şi poate beneficia de metode diverse de formare.
Pentru ca şcoala să pregătească tinerii pentru integrarea ȋn societatea actuală, multietnică şi multiculturală, este nevoie ca profesorii să fie formaţi ȋn mod adecvat; din acest motiv ar trebui să se regăsească ȋn programele pentru formarea cadrelor didactice valorile educaţiei interculturale.
Cadrul didactic se află ȋn faţa unei provocări, deoarece trebuie să dobȃndească o serie de competenţe generale şi specifice care implică:
- ȋnvăţarea unor noi perspective în abordarea cunoaşterii;
- elaborarea unor noi metode de predare;
- descoperirea unor noi modalităţi de a lucra şi de a crea noi tipuri de relaţii profesionale atȃt cu ceilalţi colegi, cȃt şi cu elevii;
- adoptarea unui model de predare bazat pe gȃndirea critică şi dezvoltarea competenţelor ȋn aceeaşi măsură ca şi pe transmiterea cunoştinţelor, pe cooperare şi colaborare, pe autonomie profesională.
Simţim pe propria piele că trăim ȋntr-o societate dinamică pentru că aparţinem unor grupuri entice diferite, avem culturi religioase şi lingvistice diferite. Toate aceste diferenţe trebuie private ca surse ale dezvoltării personale şi comunitare şi nu ca sursă de pericol, disconfort sau tensiuni.
Caracterizată prin interacţiune, schimb, comunicare, cooperare, depăşirea barierelor culturale, solidaritate, ȋncredere şi respect reciproc, educaţia interculturală „este o abordare a procesului de predare-ȋnvăţare bazată pe valori şi credinţe democratice care ȋncearcă să promoveze pluralismul cultural ȋn contextual unor societăţi diverse ale unei lumi independente”. (L. Ciolan, 2000, p.21)
Fiind o educaţie a relaţiilor interpersonale, finalităţile educaţiei interculturale ar putea fi:
- creşterea eficienţei relaţiilor interculturale;
- mărirea gradului de toleranţă şi acceptare faţă de cei diferiţi;
- pregătirea persoanelor pentru a percepe, a ccepta şi respecta diversitatea pentru medierea raporturilor sociale;
- ȋnţelegerea la nivel intercultural şi internațional;
- recunoaşterea şi respectul diferenţelor culturale;
- negarea rasismului şi a xenofobiei;
- drepturi umane şi cetăţeneşti egale;
- oportunităţi egale la nivel educational;
- acces la cunoaştere şi instruire.
Multe cadre didactice reuşesc să evidenţieze elemente de interculturalitate ce se regăsesc ȋn conţinutul disciplinelor şi ȋşi educă elevii din această perspectivă. Iată cȃteva exemple detexte sau activităţi care vin ȋn sprijinul aprofundării şi conştientizării educaţiei interculturale:
Limbă şi comunicare
• Clasa I, II – „Povestea ursului cafeniu”, de V. Colin
• Clasa a IV –a – „Bunicul şi cele patru rase”, de N. Stănescu
Om şi societate
• Texte care ating subiectele de interes pe ȋnţelesul elevilor, în concordanţă cu dezvoltarea psihică şi emoţională
Matematică şi ştiinţe
• Istoria conţinuturilor matematice – referiri la originea conceptelor, a proceselor, la contribuţiile diferitelor culturi, la constituirea conţinuturilor matematice ( cifre arabe, cifre romane)
• Personalităţi ȋn domeniu
• Valorile presupuse ale limbajului matematic
• Viaţa cotidiană – exploatarea exemplelor practice, reflecţii asupra rolului matematicii ȋn viaţa de zi cu zi.
Ȋn concluzie, educaţia interculturală este unul dintre principalele instrumente cu ajutorul căruia indivizii şi societăţile sunt pregătite să fie atente la dimensiunea culturală a existenţei lor.
Bibliografie:
– Bȃrlogeanu, L – Strategii identitare şi interculturalitate ȋn spaţiul romȃnesc, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005.
– Ciolan, L – Paşi către şcoala interculturală – Ghid de educaţie interculturală pentru cadre didactice, Editura Corint, Bucureşti, 2000.
Cuvinte cheie: educație interculturală, toleranță, acceptare
Accesări: 3.305




Ministerul Educaţiei