Implicații ale substituirii părinților de către bunici

Articolul privește o temă de actualitate, prezentând rezultatele obţinute în urma unui studiu privind relaţia dintre bunici şi nepoţi, realizat în anul şcolar 2007-2008, în familiile în care bunicii au avut rol de părinţi de substituţie.
Această temă constituie o problemă de interes atât pentru psihologi, cât şi pentru pedagogi, sociologi, asistenţi sociali, medici şi teologi.

În zilele noastre, mulţi părinţi îşi părăsesc copiii de la cele mai fragede vârste până la maturitate, încredinţându-le bunicilor rolul de părinţi, indiferent de vârsta sau starea de sănătate a acestora. Prin urmare, au apărut o serie de consecinţe dezastruoase ale acestui fapt, precum: frecvenţa abandonului şcolar; frecvenţa cazurilor de suicid în rândul copiilor (fenomen atipic pentru vârsta în cauză), datorate dorului de părinţi şi a frustrărilor acumulate în acest timp; insuccesul şcolar, care se finalizează de cele mai multe ori cu transferarea  copiilor la studiu în străinătate; apariţia unor tulburări de comportament în rândul copiilor cu părinţii plecaţi la lucru în străinătate; creşterea numărului de copii care prezintă simptomele A.D.H.D.(deficit de atenţie cu sau fără hiperactivitate şi probleme de atenţie, dificultate în a-şi aminti ceea ce abia au auzit); creşterea infracţionalităţii în rândul acestor copii (cauzată de absenţa autorităţii reale în viaţa lor.

Toţi părinţii plecaţi pretind că-şi iubesc copiii, c-au plecat spre binele copiilor, pentru a le asigura un trai mai bun. Însă ei nu cunosc consecinţele grave ale acestei perspective, din punct de vedere psihologic.

Cert este că aceşti părinţi, prin necunoaşterea  implicaţiilor absenţei lor asupra personalităţii copilului, nu ştiu că banii şi bunăstarea nu pot înlocui afecţiunea parentală, de care au atâta nevoie copii aflaţi în plină dezvoltare şi că, de fapt, plecarea lor i-a lăsat „orfani” pe aceşti copii.  Dacă cei care decid la un moment dat să-şi părăsească pentru o vreme copiii pentru a ridica nivelul economic al familiei ar şti că această vârstă nu se mai recuperează niciodată, poate că frecvenţa cazurilor copiilor abandonaţi nu ar mai fi o problemă socială de aceeaşi amploare.

Datorită faptului că această problemă este una de actualitate, am decis să  inserez în acest articol o serie de rezultate obţinute în urma unui studiu,  privitor la  relaţia dintre bunici şi nepoţi, realizat în anul şcolar 2007-2008, procedând astfel:

1). Pentru a identifica gradul de eficienţă educaţională a părinţilor/bunicilor ca părinţi de substituţie, am ales, în mod aleatoriu, un lot experimental format din 200 de părinţi şi bunici-tutori din localităţile: Cozmeşti; Brăteşti; Stolniceni-Prăjescu;  Mogoşeşti-Siret şi Paşcani, atât femei, cât şi bărbaţi, pe două grupe de vârstă (→ 40 ani ; 50 ani →)
2). Pentru a identifica atitudinile bunicilor faţă de nepoţi şi respectiv, ale nepoţilor faţă de bunici, am realizat anchetă pe baza interviului dirijat.

Din lotul „experimental” au făcut  parte:
– 30 de bunici – tutori, din localitatea Cozmeşti;
– 30 de nepoţi ai acestora.

Rezultatele obţinute au scos în evidenţă că:

I. Subiecţii de sex feminin au o atitudine mult mai favorabilă faţă de eficienţa educaţională decât cei de sex masculin.  (Fig. 1. Atitudinile tutorilor, în funcţie de gen)

II. Subiecţii cu vârste de până la 40 de ani au o atitudine mai favorabilă  faţă de eficienţa educaţională decât cei cu vârste de peste 50 de ani. (Fig. 2. Atitudinile tutorilor, pe vârste)

III. Părinţii au o atitudine mai favorabilă decât bunicii. (Fig. 3. Atitudinile părinţilor/ bunicilor)

IV. Nu apar diferenţe semnificative între atitudinile tutorilor din mediul  urban şi ale  celor din mediul rural. (Fig. 4. Atitudinile tutorilor, pe medii de reședință)

În urma totalizării frecvenţelor, din analiza tematic-categorială a ghidului de interviu aplicat pe bunici, reiese că:

Înlocuirea tutorilor-părinţi cu tutorii-bunici conduce la apariţia de efecte nedorite în rândul copiilor.

• la nivel psihologic:
– pierderea motivaţiei pentru învăţare -17 (57%);
– anxietăţi -15 (50%);
– depresii -12 (40%);
• la nivel fiziologic
–  frecvente îmbolnăviri – 19 (63%);
• la nivel social:
– absenţe nemotivate –  11 (37%);
– scăderea considerabilă a performanţelor şcolare-21 (70%).

Bunicii valorizează mai mult bunăstarea materială decât performanţa şcolară a nepoţilor.

În opinia lor:
– „banul vorbeşte” – 25 (83%);
– plecarea părinţilor e o şansă a vieţii – 27 (90%);
– cu bani vor rezolva şi viitorul copiilor – 20 (67%).

Bunicii sunt preocupaţi  excesiv de nevoile de bază ale copilului, neglijând în mare măsură trebuinţele  de pe treptele superioare ale piramidei lui Maslow – 20 (67%).

În urma totalizării frecvenţelor, din analiza tematic-categorială a ghidului de interviu aplicat pe nepoţi, reiese că există efecte ale înlocuirii părinţilor cu bunicii, printre care:

• scăderea performanţei şcolare -18 (60%);
• comunicare ineficientă bunic – nepot – 25 (83%);
• dorinţa de comunicare intimă cu părinţii – 20 (67%);
• perceperea bunicilor de către nepoţi, ca persoane cicălitoare, pisăloage, „de modă veche”-25 (83%);
• bunicii nu ţin seama şi de părerile nepoţilor;
• copiii au mare nevoie de afecţiune parentală, concretizată în: mângâieri; aprecieri; acordare de timp pentru problemele lor.

Bibliografie:
• Costaforu,  X.,(2004) „ Cercetarea monografică a familiei”,  Editura Tritonic, Bucureşti.
• Curelaru, M., (2004), „Metode şi tehnici de cercetare în psihologie socială”, în „Manualul de psihologie socială”, în Neculau, A., (coord.), Editura Polirom, Iaşi
•  Curelaru, M., (2005), „Metode de cercetare în psihologie”, în „Psihologie – cursurile anului I”, Editura Universităţii Al .I.Cuza, Iaşi.
• Nestor, G., (1977), „Bunici – Părinţi – Copii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
• Howitt, D.; Cramer, D., (2006), ”Introducere în SPSS pentru psihologie”, Editura Polirom, Iaşi.
• Lucrare de licenţă realizată de  absolvent Haraga Mariana (căsătorită Carcea) şi coordonată de prof. dr. Ana Stoica Constantin, U.A.I.C., Iaşi, 2008.