Toate articolele din categoria: Educația în familie
Reflecții despre parteneriatul (uitat) școală-familie
Trăim într-o perioadă de schimbări profunde în educație. Ca profesor, director și părinte, am putut observa direct efectele rupturii dintre familie și școală. Această ruptură nu este teoretică: se vede în motivația elevilor, în comportamentele lor și în climatul emoțional al claselor.
Educația nu este un câmp de bătălie. Ea nu ar trebui să fie despre competiție între părinți și profesori, nici despre presiunea rezultatelor imediate. Este un spațiu de formare, unde copilul învață să fie curios, responsabil și empatic.
Importanța educației familiale în reușita școlară
Cu toate că părinţii sunt atenţi la nevoile copiilor, aceştia nu au întotdeauna aşteptări clare din partea lor, considerând că educaţia copilului se realizează natural, de la sine, datorită naturii sănătoase a structurii umane. Atunci când lasă procesul de autoreglare la latitudinea copilului, generând confuzii în ceea ce privește statutul și rolul fiecărui membru al familiei, rezultatele școlare sunt cu precădere nesatisfăcătoare, deoarece în toate etapele dezvoltării cognitive părinții tind să manifeste indulgență peste măsură, chiar slăbiciune. Stilul permisiv al părintelui neglijează componenta controlului, în cele din urmă copiii ajungând să exploateze această slăbiciune.
Educația familială reprezintă un factor determinant în succesul academic al copiilor, iar stilul parental joacă un rol crucial în obținerea performanțelor școlare. Cercetările demonstrează că părinții care adoptă o abordare echilibrată – combinând afecțiunea și susținerea cu controlul și exigența – creează premisele pentru rezultate școlare superioare. În contrast, stilul permisiv, caracterizat prin absența controlului și indulgența excesivă, conduce frecvent la performanțe nesatisfăcătoare. Eficacitatea educației familiale depinde nu doar de stilul parental individual, ci și de gradul de consonanță între mediul familial și cel școlar, precum și de calitatea parteneriatului dintre aceste două instituții educaționale fundamentale.
Control sau responsabilitate? Obligație sau educație? Reflecții asupra celor două moțiuni ale Olimpiadei de Dezbateri Juniori 2025
Într-un context social marcat de provocări precum creșterea dependenței de tehnologie și criza climatică globală, educația democratică și exercițiul gândirii critice devin esențiale. Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori 2025 aduce în atenție două teme cu puternic impact asupra vieții cotidiene: dreptul la intimitate digitală și rolul părinților în spațiul online, respectiv responsabilitatea ecologică prin măsuri sustenabile la nivelul fiecărei gospodării. Cele două moțiuni propuse — formulate de organizatori ca scenarii de dezbatere — oferă echipelor de elevi un cadru structurat în care să își exerseze abilitățile argumentative. Variantele de lucru atașate (structuri Guvern-Opoziție) nu sunt soluții impuse, ci modele educaționale orientative, menite să ajute participanții să înțeleagă pozițiile posibile și să-și construiască propria abordare critică. Articolul de față analizează aceste versiuni propuse, comentează aplicabilitatea lor în contexte reale și discută modul în care elevii pot adapta și personaliza argumentele în funcție de viziunea echipei și principiile competiției.Textul respectă formatul World Schools și valorile asumate prin Regulamentul Olimpiadei de Dezbateri Juniori 2025, promovând reflecția echilibrată, rațiunea argumentativă și responsabilitatea cetățenească.
Articol integral →De ce performanța profesională contrazice adesea performanța parentală?
Întrucât am auzit din nou în presa recentă vorbindu-se despre persoane „excepționale”, cu rezultate mai mult decât notabile pe plan profesional, dar cu valoare parentală la limita falimentului, am decis să reiterez tema omului de carieră care eșuează pe plan familial, sperând prin asta să reamintesc unora dintre noi că cel mai grandios aport pe care îl putem aduce societății de pe poziția de părinte este să ne creștem copiii în modul cel mai implicat. Sau – cu vorbele lui G. Gáspár – să îi creștem prin actul (ori metoda) prezenței conștiente. Nu mă voi adresa cazurilor de normalitate benefică, în care instructorul (directorul/ politicianul/ profesorul) de succes (sau, pur și simplu, omul comun) este în primul rând un părinte de succes.
Articol integral →Influența stilului de parenting asupra dezvoltării copiilor
Specialiștii în psihologia dezvoltării copilului studiază de multă vreme modul în care stilul de parenting își pune amprenta pe dezvoltarea copilului. Astfel că putem vorbi cu siguranță despre o influență a stilului de parenting asupra dezvoltării copilului. Copilul se va dezvolta pe plan personal în funcție de stilul parental abordat. Această dezvoltare este reflectată „de atitudinea deschisă față de experiențele noi, în valorizarea potențialului propriu, capacitatea de autoreflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, în nevoia de provocări și respingerea rutinei” (Roman, 2011).
Articol integral →Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi
Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.
Rolul basmului în formarea trăsăturilor de caracter la preșcolari și școlarii mici
Poveștile au apărut în același timp cu popoarele și s-au dezvoltat odată cu ele, dând sens și culoare vieții și transmițând din generație în generație norme și valori morale. Încă din cele mai vechi timpuri, seara, înainte de culcare, copiii își primeau porția de fantastic autohton, atunci când părinții sau bunicii le spuneau povești la gura sobei. Unele inventate pe loc, altele auzite din bătrâni. Istorisiri cu tâlc, menite să educe tinerele generații prin exemple mai mult sau mai puțin reale, făurite parcă să atragă ascultătorul, să îl transpună într-o altfel de lume, să îl facă să gândească, să își aleagă modele de urmat, să cultive empatie. Basmul oferă oportunități pedagogice aproape nelimitate, putând fi un suport valoros pentru scopuri educaționale și activități variate.
Articol integral →Beneficiile lecturii în dezvoltarea cognitivă a elevilor
Majoritatea părinților aruncă vina pe cadrele didactice pentru faptul că elevii nu citesc, însă cei mai mulți copii nu au în primul rând exemplul de a citi în familie, dispozitivele „inteligente” acaparează timpul, iar cărțile ocupă un loc codaș în preocupările copiilor. Timpul trece, anii de școală trec, iar viitorii adulți nu vor mai citi deloc. La întrebarea simplă „Ce carte ați citit recent?”, foarte mulți adulți nu știu ce să răspundă sau aleg să mintă. Iar dacă continuăm șirul, acești viitori adulți vor deveni părinți și nu vor ști să-și educe copii cu dragoste pentru lectură și pentru cărți. Și tot așa. Și astfel, cititul unei cărți va deveni o corvoadă, un lucru inutil, o pierdere de timp. Iar normalitatea din anii anteriori este posibil să devină anormalitate în viitor. Dragi părinți, v-ați întrebat vreodată cu ce costuri? Și nu ne referim la costurile materiale, cuantificabile. Ci la cele care nu se văd în prezent, dar care vor conta enorm în toată viața copilului dumneavoastră.
Articol integral →Implicarea părinților în activitățile din grădiniță
Într-o accepțiune generală, educația este procesul (acțiunea) prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalității umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia. Aşadar, ea se raportează, în acelaşi timp, la societate şi la individ.
Articol integral →Copilul meu special. Relația părinte-școală
Sănătatea, dezvoltarea fizică și psihică, precum şi educația copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei, școlii și a comunității. Familia este mediul proxim esențial și care poate influența dezvoltarea și destinul copilului prin dragoste, securitate materială, fizică, afectivă, terapie și educație. Familia trebuie să aibă un raport deschis cu școala, mai ales în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), existând între cele două o relație de dublă determinare. Școala constituie în primul rând un spațiu social de transmitere și de asimilare de informații, de formare de abilități, dar și de modelare de caractere și de socializare. Copilul cu CES are însușiri cognitive și socio-afective diferite de cele ale altor copii și are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziție în societate și de a se bucura de un „tratament” specific din partea noastră, ca formatori de caractere.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei