Reflecții despre parteneriatul (uitat) școală-familie

de 28 noiembrie 2025

Are o experiență vastă în domeniul educației și managementului. Începând din 1 septembrie 1998 până în 9 ianuarie 2021, a lucrat ca învățătoare și profesor de învățământ primar la Școala Gimnazială "Iustin Pîrvu" din Poiana Teiului. În timpul acestei perioade, ea a avut responsabilitatea de a îndruma clasa de elevi, dezvoltându-le abilitățile personale și oferindu-le instruire și educație de calitate. În același timp, a ocupat funcția de director în perioadele 9 ianuarie 2017 - 9 ianuarie 2021 și 17 ianuarie 2022 - 1 martie 2022, având responsabilități de management și leadership în domeniul educațional.
Ea a obținut diverse calificări și diplome în timpul parcursului său educațional. A absolvit Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, obținând licența în filologie, cu specializarea română-germană, în perioada 2017-2020. De asemenea, a obținut un master în Managementul Instituțiilor Educaționale la aceeași universitate în perioada 2017-2019. Mai mult, a urmat și alte cursuri de formare și perfecționare, atât în țară, cât și în străinătate, care au ajutat-o să-și dezvolte competențele în domeniul educației. Ultimul curs postuniversitar ”Leadership educational transformațional” au ajutat-o  să-și  înțeleagă mai bine rolul, să -și dezvolte abilitățile de lider și să aducă comunității școlare plus valoare.
Pe lângă experiența profesională, Mariana  a dobândit și abilități personale valoroase. Limba română este limba ei maternă, iar limba engleză și germană le cunoaște la nivel B1, iar limba franceză și limba italiana la nivel A2. Aceste cunoștințe lingvistice o ajută să comunice eficient în scris și verbal, să înțeleagă și să transmită diferite mesaje în situații variate.
În ceea ce privește abilitățile sociale, ea a dezvoltat abilități excelente de comunicare, atât cu copiii, cât și cu adulții. Este capabilă să interacționeze cu copiii într-un mod eficient și să manifeste solidaritate în rezolvarea problemelor comunității locale și a comunității mai largi. De asemenea, a dobândit abilități de lucru în echipă, inițiativă și capacitatea de a crea încredere și empatie în relațiile cu ceilalți oameni.
A avut o serie de responsabilități în cadrul Școlii Gimnaziale "Iustin Pîrvu", inclusiv dezvoltarea și implementarea programelor educaționale, gestionarea bugetului școlar, colaborarea cu părinții și comunitatea locală, precum și monitorizarea și evaluarea performanțelor elevilor și ale personalului didactic.
Experiența și expertiza acumulate în domeniul educației și managementului o motivează să își dedice în continuare timpul și energia pentru a contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului educațional. Ea este pasionată de îmbunătățirea calității învățământului și de oferirea unei educații de calitate pentru copiii din comunitatea sa și din întreaga țară.
Școala Gimnazială Iustin Pîrvu, Poiana Teiului (Neamţ)

Trăim într-o perioadă de schimbări profunde în educație. Ca profesor, director și părinte, am putut observa direct efectele rupturii dintre familie și școală. Această ruptură nu este teoretică: se vede în motivația elevilor, în comportamentele lor și în climatul emoțional al claselor.
Educația nu este un câmp de bătălie. Ea nu ar trebui să fie despre competiție între părinți și profesori, nici despre presiunea rezultatelor imediate. Este un spațiu de formare, unde copilul învață să fie curios, responsabil și empatic.

Discursul social negativ despre profesori

În ultimii ani, profesorii au devenit subiectul unui discurs social critic și adesea superficial. Comentariile pe rețele sociale sau în mass-media generalizează experiențe izolate și subminează autoritatea educațională. Cercetători precum Hargreaves (2003) și Fullan (2007) avertizează că această expunere constantă la critici neavizate poate conduce la deprofesionalizarea învățământului și la scăderea autorității profesorilor.

Elevii observă aceste semnale. Dacă societatea ridică din umeri la adresa profesorilor, copilul interiorizează aceeași atitudine: contestă regulile, devine mai puțin implicat și mai puțin motivat (Hattie, 2009). Am văzut elevi care refuză să participe la proiecte pentru că aud acasă că profesorul „nu știe” sau „exagerează”. Astfel, mesajele negative ale adulților devin semne de carte în mintea copilului, marcând și condiționând tot ce urmează.

Supraconsum de informații, subconsum de înțelegere

Părinții din zilele noastre au acces la mii de opinii despre educație, însă nu întotdeauna la filtrul necesar pentru a discerne ceea ce este relevant. Consecința: decizii emoționale luate pe baza unor informații incomplete sau contradictorii (Willingham, 2009).

Un exemplu concret: grupurile de părinți pe rețele sociale discută metode de predare și evaluare, adesea contrazicând recomandările profesorilor. În același timp, media oferă mesaje critice și laudative despre același sistem educațional, generând confuzie. Copilul devine câmp de luptă între ideologii contradictorii. Hoover-Dempsey & Sandler (1995) confirmă că mesajele negative despre școală reduc motivația și implicarea elevului.

Graba, presiunea și anxietatea colectivă

Familia contemporană trăiește într-un ritm alert: joburi solicitante, multiple activități extracurriculare, dorința de performanță rapidă. Goleman (1995) subliniază că anxietatea și stresul resimțite de adulți sunt imediat preluate de copii.

În practica mea de director, am observat că elevii post-pandemie se confruntă cu anxietăți crescute, iar profesorii au trebuit să ofere sprijin socio-emoțional suplimentar. Părinții suprasolicitați interpretează fiecare notificare sau notă ca un semn de eșec. Rezultatul: scăderea concentrării, conflicte acasă sau la școală și pierderea motivației. Fullan (2007) subliniază că starea emoțională a adulților influențează direct eficiența procesului educațional.

Copilul prins între tensiunile familiei și școlii

Dacă aș sintetiza observațiile mele: atunci când familia și școala se confruntă, copilul tace. Și în această tăcere, suferă.

Elevii care aud acasă că profesorul „nu știe” sau „exagerează” devin mai puțin motivați, mai puțin implicați și mai puțin dispuși să respecte regulile. Mesajele contradictorii – „Trebuie să asculți de școală” vs „Profesorul nu are dreptate” – generează confuzie și frustrare. Hoover-Dempsey & Sandler (1995) confirmă aceste realități: atunci când adultul transmite mesaje negative despre școală, copilul dezvoltă raportări negative la învățare.

Schimbarea direcțiilor educației și întoarcerea la sens

Trăim într-o perioadă de redefinire: școala caută să se adapteze, părinții să protejeze, iar societatea vrea rezultate rapide. În acest proces, pierdem din vedere esențialul: educația nu este un obiectiv de performanță, ci un act de formare.

Paulo Freire (1996) afirma că „educația este un act de iubire și curaj”. Iar iubirea și curajul nu pot exista în conflict, ci în colaborare. Pentru a reuși, trebuie să ne întoarcem spre:

  • Încredere, nu suspiciune (Hattie, 2009)
  • Dialog, nu interpretări pripite (Epstein, 2001)
  • Parteneriat, nu adversitate
  • Responsabilitate împărțită, nu transfer de vină

Exemplele practice sunt evidente: școlile care organizează întâlniri regulate profesor–părinte pentru clarificarea așteptărilor sau proiecte comune în care fiecare contribuie observă elevi mai motivați și mai încrezători.

Profesorii nu sunt dușmanii copiilor

În calitate de profesor și director, am văzut dedicare, răbdare, eforturi nevăzute și griji tăcute. În calitate de părinte, am înțeles cât de mult depindem de acești profesori care ne învață copiii să devină oameni.

Profesorii nu sunt obstacole, nici rivali ai părinților; sunt aliați ai dezvoltării copilului. Nu perfecți, nu infailibili – dar prezenți, implicați și necesari. Exemple:

  • Profesorii oferă sprijin emoțional post-pandemie și gestionează anxietatea elevilor (Jennings & Greenberg, 2009)
  • Inițiative de voluntariat și proiecte comunitare le permit elevilor să învețe empatia și responsabilitatea (Darling-Hammond, 2010)
  • Adaptarea constantă a metodelor de predare la nevoile elevului arată implicare și dedicare.

Darling-Hammond (2010) subliniază că „profesorii modelează nu doar cunoștințe, ci și competențe de viață, valori și atitudini, fiind piloni ai dezvoltării elevilor ca cetățeni responsabili”. Profesorii oferă modele concrete de comportament și valori, pe care copiii le interiorizează și le reproduc în viața lor.

Redescoperirea parteneriatului: copilul în centru

A venit momentul să ne amintim că suntem aceeași echipă. Nu există tabere – există doar copilul, centrul tuturor eforturilor.

  • Stabilitate prin coerență: Dacă redescoperim parteneriatul, copilul va simți siguranță și predictibilitate (Epstein, 2001)
  • Încredere prin dialog deschis: Dacă vorbim unii cu alții, nu unii despre alții, copilul va avea încredere (Hattie, 2009)
  • Rădăcini prin respect reciproc: Dacă ne întâlnim în respect, copilul va prinde rădăcini și va învăța valorile colaborării și responsabilității

Cu drag de educație și credința că putem construi mai bine împreună, punțile dintre familie și școală nu trebuie doar reparate, ci întărite. Nu pentru noi – ci pentru ei. Așa cum spunea Freire (1996), educația este „un act de iubire și curaj”, iar acest act începe cu colaborarea noastră autentică.

Copilul este centrul educației. Când familia și școala colaborează, copilul învață, se dezvoltă și capătă încredere. Când se confruntă, copilul tace și suferă.

Profesorii nu sunt adversari; părinții nu sunt critici inevitabili. Împreună, formăm o echipă care poate transforma anxietatea, critica și presiunea într-o oportunitate de creștere. Numai prin respect, dialog și parteneriat autentic putem oferi copilului nu doar cunoștințe, ci și încredere, valori și competențe esențiale pentru viață.

Bibliografie
1. Darling-Hammond, L. (2010). The Flat World and Education: How America’s Commitment to Equity Will Determine Our Future. Teachers College Press.
2. Epstein, J. L. (2001). School, Family, and Community Partnerships: Preparing Educators and Improving Schools. Westview Press.
3. Freire, P. (1996). Pedagogy of the Heart. Continuum.
4. Fullan, M. (2007). The New Meaning of Educational Change. Teachers College Press.
5. Goleman, D. (1995). Emotional Intelligence. Bantam Books.
6. Hargreaves, A. (2003). Teaching in the Knowledge Society: Education in the Age of Insecurity. Teachers College Press.
7. Hattie, J. (2009). Visible Learning: A Synthesis of Over 800 Meta-Analyses Relating to Achievement. Routledge.
8. Hoover-Dempsey, K., & Sandler, H. (1995). Parental Involvement in Children’s Education: Why Does It Make a Difference? Teachers College Record, 97(2), 310–331.
9. Jennings, P., & Greenberg, M. (2009). The Prosocial Classroom: Teacher Social and Emotional Competence in Relation to Student and Classroom Outcomes. Review of Educational Research, 79(1), 491–525.
10. Willingham, D. T. (2009). Why Don’t Students Like School? Jossey-Bass.

 

Cuvinte cheie:
Accesări: 285