Reflecții despre parteneriatul (uitat) școală-familie

Trăim într-o perioadă de schimbări profunde în educație. Ca profesor, director și părinte, am putut observa direct efectele rupturii dintre familie și școală. Această ruptură nu este teoretică: se vede în motivația elevilor, în comportamentele lor și în climatul emoțional al claselor.
Educația nu este un câmp de bătălie. Ea nu ar trebui să fie despre competiție între părinți și profesori, nici despre presiunea rezultatelor imediate. Este un spațiu de formare, unde copilul învață să fie curios, responsabil și empatic.

Articol integral →

Când un tată își frământă mâinile și spune „Copilul meu e tot ce am pe acest pământ…”, simți că te prăbușești tu, ca profesor de sprijin, cu toată psihopedagogia ta cu tot

Activitatea profesorilor itineranți și de sprijin nu mai este doar despre copiii cu cerințe educaționale speciale, elevii cu dificultăți de învățare și/ sau copiii cu handicap integrați în învățământul de masă. Rolul de a fi manageri de caz servicii psihoeducaționale, atribuit profesorilor de sprijin prin Ordinul 1985/2016 (ordin comun al Ministerului Educației, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, Familiei și Solidarității Sociale) publicat în Monitorul Oficial al României 1019/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilităţi și/sau cerințe educaționale speciale impune o abordare integrată și complexă asupra contextului situațional în care elevul cu cerințe educaționale speciale își duce viața de zi cu zi. Astfel, profesorul de sprijin este pus în situația de a nu mai fii profesor, ci de a gestiona contexte cotidiene de dezvoltare educațională și psihosocială a elevului beneficiar.

Articol integral →

Profesor și părinte, azi

Într-o lume în continuă schimbare, educația rămâne cheia dezvoltării personale și sociale. În centrul acestui proces stau două figuri esențiale: profesorul și părintele. Deși rolurile lor sunt diferite, impactul lor asupra formării copiilor este complementar și decisiv. Într-o eră digitală în care elevii sunt expuși la o cantitate copleșitoare de informații, profesorul devine un ghid esențial. Rolul lui este de a filtra și structura cunoștințele, transformându-le în înțelegere și înțelepciune. Pe lângă aspectul academic, profesorul este un model de urmat și un sprijin emoțional. El creează un mediu sigur și incluziv în care fiecare copil se simte valoros și încurajat să-și depășească limitele.

Articol integral →

Importanța educației familiale în reușita școlară

Cu toate că părinţii sunt atenţi la nevoile copiilor, aceştia nu au întotdeauna aşteptări clare din partea lor, considerând că educaţia copilului se realizează natural, de la sine, datorită naturii sănătoase a structurii umane. Atunci când lasă procesul de autoreglare la latitudinea copilului, generând confuzii în ceea ce privește statutul și rolul fiecărui membru al familiei, rezultatele școlare sunt cu precădere nesatisfăcătoare, deoarece în toate etapele dezvoltării cognitive părinții tind să manifeste indulgență peste măsură, chiar slăbiciune. Stilul permisiv al părintelui neglijează componenta controlului, în cele din urmă copiii ajungând să exploateze această slăbiciune.
Educația familială reprezintă un factor determinant în succesul academic al copiilor, iar stilul parental joacă un rol crucial în obținerea performanțelor școlare. Cercetările demonstrează că părinții care adoptă o abordare echilibrată – combinând afecțiunea și susținerea cu controlul și exigența – creează premisele pentru rezultate școlare superioare. În contrast, stilul permisiv, caracterizat prin absența controlului și indulgența excesivă, conduce frecvent la performanțe nesatisfăcătoare. Eficacitatea educației familiale depinde nu doar de stilul parental individual, ci și de gradul de consonanță între mediul familial și cel școlar, precum și de calitatea parteneriatului dintre aceste două instituții educaționale fundamentale.

Articol integral →

Consilierea părinților și educația parentală

Educația trebuie să răspundă în primul rând nevoilor individuale și să realizeze echilibrul între acestea și dezvoltarea socială. Pedagogia, ca știință a educației, este chemată să găsească soluții pentru a valorifica cât mai de timpuriu posibilitățile native ale copiilor, acordându-le șansa de dezvoltare prin stimularea și crearea unor medii propice experienței și investigației. Când copilul este foarte mic el nu poate „participa” direct la actul educațional, influențele sunt organizate și pregătite de adulții care îl înconjoară: părinții și ceilalți membri ai familiei și apoi educatoarea, învățătoarea și copiii cu care interacționează.
Educația parentală se referă la programele care ajută părinţii să îşi dezvolte şi să îşi îmbunătăţească abilităţile parentale, să înţeleagă dezvoltarea copilului, să înveţe să reducă stresul care poate afecta funcţionalitatea parentală, şi să înveţe să folosească modalităţi alternative de abordare a situaţiilor dificile întâlnite cu copiii.

Articol integral →

Exemple de activități și modalități de comunicare în crearea unui parteneriat viabil grădiniță-familie

Ne străduim să dezvoltăm pentru preșcolarii grupelor noastre o serie de activități captivante, inspirate de mediul înconjurător și îmbogățite cu abordări educaționale variate din alte sisteme de învățământ, completând astfel precizările metodologice ale Curriculumului pentru învățământul preșcolar din România. Eforturile noastre sunt centrate pe formarea preșcolarilor cu vârsta între 3 și 6 ani, chiar și mai mici. Urmărim în special în cei trei ani de grădiniță dezvoltarea lor socio-emoțională și pregătirea pentru școală. Activitățile de natură didactică sunt completate de cele de îngrijire a copiilor, de motivare și aplicare a unor seturi de acțiuni pozitive prin care să îi putem angaja cât mai eficient și pozitiv în programul zilnic al grădiniței. Pe parcursul procesului de adaptare și după aceea, părinții îi însoțesc cu emoție la început, iar pe măsură ce avansează, cu încredere și sprijin constant.
Prezentul articol surprinde exemple de activități prin care părinții sunt parteneri activi în parteneriatul grădiniță-familie. Ne propunem să evidențiem importanța desfășurării unor astfel de acțiuni pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor, punând un accent deosebit pe mărturiile părinților implicați. Pe parcurs, acestea se vor împleti cu prezentarea câtorva modalități de comunicare, prin care putem consolida o relație armonioasă între părinți și grădiniță – esențială pentru un parcurs educațional eficient și fără dificultăți.

Articol integral →

De ce performanța profesională contrazice adesea performanța parentală?

Întrucât am auzit din nou în presa recentă vorbindu-se despre persoane „excepționale”, cu rezultate mai mult decât notabile pe plan profesional, dar cu valoare parentală la limita falimentului, am decis să reiterez tema omului de carieră care eșuează pe plan familial, sperând prin asta să reamintesc unora dintre noi că cel mai grandios aport pe care îl putem aduce societății de pe poziția de părinte este să ne creștem copiii în modul cel mai implicat. Sau – cu vorbele lui G. Gáspár – să îi creștem prin actul (ori metoda) prezenței conștiente. Nu mă voi adresa cazurilor de normalitate benefică, în care instructorul (directorul/ politicianul/ profesorul) de succes (sau, pur și simplu, omul comun) este în primul rând un părinte de succes.

Articol integral →

Gestionarea emoțiilor – un pas important spre succes

Succesul școlar este influențat de o multitudine de factori, printre care se numără inteligența cognitivă, sprijinul familial și mediul educațional. Totuși, unul dintre cei mai importanți, dar adesea neglijați factori, este gestionarea emoțiilor. Capacitatea unui elev de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții joacă un rol crucial în performanțele sale academice, relațiile cu colegii și profesorii, precum și în dezvoltarea sa personală pe termen lung. Emoțiile sunt o componentă esențială a experienței umane, influențând în mod direct modul în care elevii învață, interacționează și se dezvoltă. Stările emoționale pozitive, cum ar fi entuziasmul, curiozitatea și bucuria, pot spori capacitatea de concentrare și memorare, facilitând astfel procesul de învățare. Pe de altă parte, emoțiile negative, cum ar fi anxietatea, frica și frustrarea, pot inhiba aceste procese, ducând la scăderea performanțelor academice și la o atitudine negativă față de școală. În mediul școlar, inteligența emoțională (IE) se manifestă prin capacitatea elevului de a-și autoregla emoțiile în situații de stres, cum ar fi examenele, de a rămâne motivat chiar și în fața eșecurilor și de a dezvolta relații pozitive cu cei din jur.

Articol integral →

Influența stilului de parenting asupra dezvoltării copiilor

Specialiștii în psihologia dezvoltării copilului studiază de multă vreme modul în care stilul de parenting își pune amprenta pe dezvoltarea copilului. Astfel că putem vorbi cu siguranță despre o influență a stilului de parenting asupra dezvoltării copilului. Copilul se va dezvolta pe plan personal în funcție de stilul parental abordat. Această dezvoltare este reflectată „de atitudinea deschisă față de experiențele noi, în valorizarea potențialului propriu, capacitatea de autoreflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, în nevoia de provocări și respingerea rutinei” (Roman, 2011).

Articol integral →

Valențe ale aplicării pedagogiilor alternative în grădiniță: implicarea părinților în procesul de învățare

Sistemele alternative de învățământ au fost implementate cu scopul îmbunătățirii învățământului de stat, oferind alte variante de instruire și educare. De ce este necesară abordarea lor în grădinițele cu învățământ tradițional? Cum putem să aplicăm unul din principiile promovate de cel puțin două din pedagogiile alternative: implicarea părinților în procesul de învățare?
La aceste întrebări vom răspunde în articolul de față. În prima parte, plecând de la caracteristicile generale ale pedagogiilor alternative recunoscute în România, vom evidenția valențele aplicării acestora în grădinița de stat, dar și nevoile care survin în implementarea lor. Cea de-a doua parte va face referire la una din aplicațiile sistemelor Step by Step, respectiv planul Jena, anume implicarea părinților, prin exemplificarea de activități concrete desfășurate cu grupa Exploratorii, generația 2022.

Articol integral →