Influența stilului de parenting asupra dezvoltării copiilor

Specialiștii în psihologia dezvoltării copilului studiază de multă vreme modul în care stilul de parenting își pune amprenta pe dezvoltarea copilului. Astfel că putem vorbi cu siguranță despre o influență a stilului de parenting asupra dezvoltării copilului. Copilul se va dezvolta pe plan personal în funcție de stilul parental abordat. Această dezvoltare este reflectată „de atitudinea deschisă față de experiențele noi, în valorizarea potențialului propriu, capacitatea de autoreflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, în nevoia de provocări și respingerea rutinei” (Roman, 2011).

Așadar, un stil exigent este asociat cu rezultate pozitive. Copiii care sunt crescuți cu un astfel de stil au tendința de a fi independenți, de a înregistra valori ridicate ale stimei de sine și au o dorință mai mare de afirmare. La școală se descurcă bine, manifestă curiozitate, sunt cooperanți și receptivi.

Atitudinea autoritară se soldează cu efecte negative. Copiii crescuți de părinți în acest stil sunt lipsiți de spontaneitate, dovedesc competențe și responsabilități moderate și va fi lipsit de inițiative. Sunt însă și alte elemente care au o influență negativă, și anume neimplicarea copilului care poate fi începutul unui stadiu regresiv. Pe fondul acestor relații, copilul poate manifesta două tipuri de comportament: fie se va interioriza și va deveni timid, fie se poate manifesta ca o persoană rebelă și autoritară. Acest tip de climat este nepotrivit și este un stil de parenting care produce cel mai des conflicte intrafamiliale.

Părinții care manifestă un stil de parenting indulgent îi ajută pe copii în a manifesta frecvent o bună-dispoziție. În schimb, acești copii vor avea o încredere de sine scăzută, vor manifesta o absență a responsabilității sociale și nu vor putea persevera atunci când se confruntă cu sarcini dificile. Ei vor avea tendința de a fi impulsivi, imaturi și dependenți de adulți. La școală vor avea probleme de adaptare și vor întâmpina greutăți în activitățile de învățare.

Și ultimul stil de parenting, stilul neimplicat pare a fi asociat cu rezultate negative. Acești părinți sunt centrați asupra propriei persoane și asupra propriilor activități, neimplicându-se în activitățile copiilor, ceea ce duce la un atașament insecurizant. Copiii crescuți în acest stil vor manifesta o slabă competență socială și sunt predispuși la consum de droguri, delicvență și probleme de sănătate psihică.

Se consideră că semnificația unui stil de parenting nu ar consta doar în aceste atribute menționate mai sus, ci și în modul în care copilul interpretează practicile parentale care sunt influențate de contextul cultural general în care acestea apar și se manifestă. Deci familia are un rol „esențial în educarea copilului pentru adaptarea optimă la mediul social, în menținerea sănătății mentale și emoționale, în dezvoltarea și menținerea stării de bine” (D. Roman, 2011, p.79).

Adriana Băban (2001) definea starea de bine ca fiind formată din mai multe elemente: acceptarea de sine, relații pozitive cu ceilalți, autonomie, control, sens și scop în viață și dezvoltare personală (Ibidem, p. 79).

„Acceptarea de sine este o atitudine pozitivă față de propria persoană, care presupune acceptarea punctelor tari, dar și a celor slabe, percepția pozitivă a experiențelor trecute și a viitorului” (D. Roman, 2011, p.79). Astfel, copiii crescuți de părinți exigenți vor învăța să manifeste o atitudine adecvată indiferent de situație și vor înțelege că o „experiență negativă nu trebuie percepută ca un simptom al nonvalorii, ci ca o situație ce trebuie depășită” (Ibidem, p.79). Pentru a facilita acceptarea de sine părinții ar trebui să-l încurajeze pe copil, să-l laude, să-l asculte și să-i vorbească cu respect. Aceste lucruri sunt indicii unui stil de parenting eficient. Copiii se vor simți apreciați, iar motivele care stau la baza laudei vor fi prilej de descoperire a criteriilor ce îl vor ajuta în autoevaluarea sa. Experințele trăite în preajma părinților îi vor ajuta pe copii să găsească singuri drumul către propria dezvoltare, să înțeleagă de ce resurse dispun și să-și formeze o imagine de sine pozitivă și realistă. În același timp, având o legătură strânsă cu imaginea de sine, se formează și stima de sine.

Indicii relațiilor pozitive sunt: toleranța, sociabilitatea, încrederea în oameni, atitudinea empatică și nevoia de a primi și oferi afecțiune. Foarte important pentru un copil este să se simtă înțeles și acceptat, acest lucru fiind un indicator al empatiei. Empatia înseamnă „a fi alături” de cineva, atitudine care facilitează exprimarea emoțiilor, valorilor, convingerilor și care îmbunătățește comunicarea dintre părinți și copii.

Controlul sau autodisciplina se dobândește cu ajutorul intervenției calde, încurajatoare, dar în același timp ferme a părinților. Acestea fiind caracteristice stilului de parenting exigent. Tot pe fondul acestei dimensiuni se dezvoltă și autonomia, prin exersarea acesteia. Autonomia se dezvoltă ca urmare a unei atitudini educative adecvate  a părinților. Aceștia ar trebui „să explice clar și concis rațiunea aplicării unor interdicții, dar și oportunitatea momentului ales” (D. Roman, 2011, p. 81).

În concluzie, prin procesul de interacțiune cu părinții care are la bază încercarea de a da sens lumii, copilul își stabilește scopurile în viață. Prin stilul parental abordat de părinți, copilul se bucură de prezent și are încredere în viitor, considerând implicarea un element prin care va reuși.

Bibliografie
1. Bonchiș, E., Familia și rolul ei în educare copilului, Editura Polirom, Iași, 2011.
2. Mitrofan, I., Mitrofan, N., Familia de la A – la Z, Mic dicționar al vieții de familie, Editura Științifică, București, 1991.
3. Roman, D., Stiluri de parenting, în Bonchiș, E., (coord), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași, 2011, pp. 65-89
4. www.tribunainvatamantului.ro/relatia-scoala-familie-in-contextul-actual/ .
5. www.la-psiholog.ro/info/tipurile-de-personaltate-ale-unui-copil-dupa-myers-briggs.