Toate articolele din categoria: Psihologia educației
Educația Montessori – perioadele senzitive ale preșcolarilor și antepreșcolarilor
Perioadele senzitive, alături de mintea absorbantă, tendințele umane și planurile de dezvoltare sunt parte din cele mai importante principii ale pedagogiei Montessori. În aceste perioade speciale, un copil este interesat să încarneze anumite concepte, abilități, capacități, perioade pe care Maria Montessori le denumea ca fiind o forță trecătoare, un impuls. Indiferent de mediul în care se dezvoltă, fiecare copil traversează aceste perioade și dacă adultul, prin observare, surprinde aceste aspecte și le susține, copilul va încorpora o nouă achiziție. Spre deosebire de adult, care învață dacă își propune acest lucru, copiii, absorb mediul, se autoeducă. Un aspect care vine în sprijinul acestei autoeducații și o motivează, prin materialele special concepute, este procesul auto-corectare, care își atinge obeectivele prin exersare repetată cu materiale potrivite și cu o rafinare a mișcărilor.
Articol integral →Educația, factor al dezvoltării personalității. Impactul asupra preșcolarilor mici
Complexitatea psihologică a personalității și diversitatea factorilor care contribuie la formarea sa fac din structura și evoluția acesteia un proces de durată, dificil, numit personogeneză. Factorii definitorii implicați în formarea personalității umane sunt ereditatea, mediul și educația. Educația este un factor important care își pune cu siguranță o amprentă destul de mare în formarea personalității unui copil, fiind importantă în modelarea comportamentului. Spre deosebire de ontogeneză (care se referă la dezvoltarea pur biologică a organismului de la concepție la maturitate), personogeneza se concentrează pe transformarea psihologică și spirituală, fiind guvernată de trei dimensiuni majore: dimensiunea biologică, dimensiunea socială, dimensiunea psihologică și spirituală.
Articol integral →Clasa pregătitoare, privită altfel: reflecții despre atașament după un an alături de copii
În primele zile de clasa pregătitoare, acomodarea nu arată la fel pentru toți copiii. Unii intră în clasă curioși, își aleg repede un loc și încep să vorbească cu ceilalți. Alții se întorc de câteva ori spre ușă, întreabă când vine mama sau au nevoie să știe exact ce urmează. Mai sunt și copiii care nu plâng, nu întreabă nimic, dar preferă pentru o vreme să privească și să rămână aproape de adult.
Lucrând cu elevii de vârstă mică, ajungi să consideri multe dintre aceste comportamente firești. Lectura volumului „Bazele teoriei atașamentului”, de Ruth O’Shaughnessy, Katherine Berry, Rudi Dallos și Karen Bateson, m-a făcut însă să le privesc și dintr-o altă perspectivă: înainte de a se adapta cerințelor școlii, copilul trebuie să simtă că noul loc este suficient de sigur pentru a-l putea explora.
Impactul reconfigurării identitare asupra angajamentului școlar la disciplina matematică. Studiu de specialitate bazat pe modelul nivelurilor logice Dilts
În peisajul educațional contemporan, marcat de o suprasaturare informațională, elevii se confruntă cu multiple distrageri, un deficit de concentrare și, adesea, cu o criză de sens în raport cu parcursul școlar. Adesea, decalajul dintre obiectivele curriculare și rezultatele obținute nu are la bază o lipsă de aptitudini cognitive, ci mai degrabă o serie de factori externi (mediul familial) sau anxietăți dezvoltate în raport cu performanța academică.
În acest context, cea mai mare provocare a unui profesor de matematică depășește sfera didactică, vizând direct motivarea intrinsecă și stimularea interesului pentru studiu. Prezentul studiu de specialitate își propune să exploreze modul în care Modelul Nivelurilor Logice, dezvoltat de Robert Dilts, poate fi utilizat ca instrument de intervenție pedagogică. Premisa de la care pornim este că dificultățile de învățare nu pot fi soluționate doar prin repetarea unor comportamente sau algoritmi (nivelul acțiunii), ci necesită o reconfigurare la nivelul Identității elevului, transformând rezistența în participare activă și asumată.
Prevenirea insuccesului școlar
Privind din perspectivă psihopedagogică, succesul sau insuccesul școlar poate fi prezent într-o măsură sau alta în viața fiecărui elev. Atât elevii cu dizabilități, dar și cei supradotați, precum și cei care se încadrează în medie au nevoie de înțelegere, de suport, dar și de consiliere psihopedagogică pentru a ști cum să facă față stresului și emoțiilor dificile cu care se confruntă.
Insuccesul școlar reprezintă inadaptabilitatea elevului, la un moment dat la standardele cerute de școală, implicând așadar atât factori individuali, care țin de motivația, interesul dar și starea de sănătate a elevului cât și de contextul familial. Astfel că elevul poate întâmpina dificultăți în plan general nereușind să depășească standardele minime educaționale sau izolat, la unele obiecte de învățământ, aceste dificultăți întinzându-se pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp (un semestru sau un an); așadar, dificultățile cu care se confruntă elevul inițial pot crește progresiv daca nu sunt sesizate și prevenite din timp, printre primele semne pot fi lipsa de interes in raport cu școala și lipsa dorinței de a mai învăța. Succesul poate fi privit atât prin raportarea la clasă cât și la cerințele educaționale. De asemenea, elevul fie nu se poate adapta obiectivelor pedagogice, sau la cerințele normative ale vieții de elev. O altă particularitate care poate amâna reușita școlară a elevului o poate reprezenta organizarea informației didactice, metodele și mijloacele de livrare a informației, dar și personalitatea profesorului.
Studiu privind stilurile de învățare la școlarul mic
În situaţia în care elevii nu au ocazia să înveţe folosind diverse materiale didactice auxiliare (manuale, filme, resurse educaționale digitale pentru cei care utilizează cu precădere componenta vizuală a procesului de învăţare, mulaje, alte materiale care se adresează simţului tactil pentru care activează preponderent această componentă, jocuri desfăşurate pe un spaţiu întins pentru cei care utilizează componenta kinetică), ei nu pot atinge rezultatele pe care ar fi capabili să le atingă. Cercetările au relevat importanţa adaptării stilurilor/ metodelor de învăţare la structura personalităţii elevilor. În plus, cu cât metoda didactică se potriveşte mai bine stilului de învăţare al elevilor respectivi, cu atât notele obţinute vor fi mai mari (Dunn, R., Griggs, Olson, Gorman şi Beasley, 1995).
Articol integral →Managementul clasei de elevi din perspectivă normativă. Pedepse și recompense
Dimensiunea normativă joacă un rol însemnat în viața indivizilor și a structurilor sociale, prin urmare este unul dintre factorii care își pune semnificativ amprenta asupra vieții psihologice şi sociale şi care produce modificări importante la nivelul comportamentului copiilor. Recompensele sunt considerate inofensive – nu au cu ce dăuna educaţiei, ci dimpotrivă, stimulează un comportament dezirabil, deci sunt chiar recomandate. Mulţi părinţi, cu bune intenţii, conştientizând răul pe care il fac pedepsele pe timp ȋndelungat, au renunţat la acestea, dar au păstrat recompensele, convinşi fiind că sunt ȋn regulă.
Articol integral →Fundamente epistemologice și arhitecturi pedagogice pentru modelarea proceselor creative în învățământul primar: perspectiva metodei C.R.E.A.T.I.V.
Creativitatea a devenit în ultimele decenii una dintre competențele centrale ale educației contemporane, fiind considerată un indicator al capacității individului de a se adapta la schimbare, de a rezolva probleme complexe și de a genera soluții inovative într-o societate caracterizată de dinamism și incertitudine. În mod particular, învățământul primar reprezintă un spațiu privilegiat pentru dezvoltarea creativității, deoarece gândirea copiilor mici este marcată de spontaneitate, imaginație, curiozitate și o disponibilitate naturală pentru explorare. Totuși, „activitățile preponderent reproductiv-formale pot limita manifestarea potențialului creativ”, ceea ce indică o tensiune între cerințele curriculare tradiționale și nevoia de a cultiva gândirea divergentă încă de la vârste fragede. În acest context, metoda C.R.E.A.T.I.V. este propusă ca un model psihopedagogic complex, structurat și adaptat particularităților de vârstă ale școlarilor mici, având ca obiectiv dezvoltarea sistematică a creativității prin activități integrate în procesul didactic.
Articol integral →Dezvoltarea graduală a cunoștințelor și deprinderilor în învățământul primar
Fie că vorbim despre învățarea unei limbi străine, stăpânirea unui instrument muzical, învățarea scrierii sau a citirii, dezvoltarea graduală a competențelor nu este un eveniment liniar, ci un proces complex, etapizat. În psihologie și pedagogie, acest concept este fundamentat pe ideea că nicio abilitate complexă nu se naște „peste noapte”. Educația nu este un eveniment spontan, ci un proces minuțios de construcție. În învățământul primar, această construcție urmează principiul gradualității, transformând curiozitatea nativă a copilului în competențe solide. Așa cum afirma Jean Piaget, „inteligența organizează lumea organizându-se pe sine însăși” (Piaget, 1965).
Articol integral →Cauzele eșecului școlar și identificarea unor măsuri de prevenire a acestuia de către profesorii de limba și literatura română (Studiu)
Unii elevi sunt implicați, au dorința de a învăța și de a se perfecționa, alții depun un efort pentru a ține pasul, însă există și elevi care pur și simplu renunță mult prea repede deoarece cred că nu vor reuși niciodată să aibă rezultate satisfăcătoare la limba și literatura română. Elevii nu trebuie să renunțe atunci când se confruntă cu dificultăți, ci trebuie învățați să găsească soluții și astfel să remedieze problemele cu care se confruntă. Elevii cu o orientare defetistă tind să atribuie eșecurile unor inadecvări personale. Adesea, aceștia nu prea se așteaptă să aibă reușite și tind să renunțe ușor și să evite provocările. Este recomandat ca ei să facă față frustrărilor și eșecului în mod constructiv, în sensul că trebuie să învețe din fiecare situație, problemă cu care se confruntă.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei