Toate articolele din categoria: Psihologia educației
Impactul rețelelor sociale asupra dezvoltării copiilor
„V-am găsit pe Facebook, doamna!”, mi-a spus cu orgoliu un copil de vârstă școlară mică, urmat fiind de mărturisirile celorlalți cu privire la Instagram și alte rețele sociale. I-am privit și, inevitabil, mi-a răsărit în minte o firească întrebare, pe care, de altfel, le-am și exprimat-o: de ce trebuiau să mă „găsească” pe acolo, nu mă găsesc în fiecare zi la școală?! Nu ar fi mai oportun să caute și găsească soluții pentru problemele pe care le au ca temă, decât să se plimbe prin universuri pe care nu le pot gestiona la această vârstă?!
Deși majoritatea platformelor de socializare stabilesc limite clare de vârstă pentru utilizatori, menite să protejeze copiii de conținut inadecvat sau de riscuri digitale, evident, aplicarea acestor reguli se dovedește, în practică, dificilă și adesea ineficientă. La nivel teoretic, restricțiile sunt bine definite și aliniate cu legislația în vigoare, însă mecanismele de verificare a vârstei sunt, de cele mai multe ori, superficiale și ușor de eludat, iar copiii profită de acest aspect. Presiunea socială, dorința de apartenență și curiozitatea extremă îi determină să ignore sau să ocolească aceste limite, iar părinții nu sunt întotdeauna conștienți de activitatea online a copiilor lor sau, pur și simplu, îi desconsideră impactul.
Dependența de ecrane și efectele asupra dezvoltării cognitive
Creierul copiilor se dezvoltă în funcție de experiențele pe care le trăiesc zi de zi. În primii ani de viață, mediul în care cresc joacă un rol esențial în formarea conexiunilor neuronale și în dezvoltarea funcțiilor cognitive. Ceea ce văd, aud și fac în mod repetat ajunge, în timp, să le modeleze modul de a gândi, de a reacționa și de a învăța.
Astăzi, pentru mulți copii, ecranele fac parte din viața cotidiană. Telefonul, tableta, televizorul sau calculatorul sunt prezente constant, uneori chiar simultan. Deși există cercetări care arată că utilizarea ecranelor poate influența și creierul adulților, efectele asupra copiilor sunt mult mai sensibile, deoarece creierul lor se află într-o perioadă intensă de dezvoltare.
Importanța cunoașterii particularităților de dezvoltare ale copilului de vârstă preșcolară
Cunoașterea particularităților de dezvoltare ale copilului nu este un scop în sine; educatorul cunoaște copilul atunci când îl educă și educă mai bine cunoscându-l. Educația și activitatea de studiere a copilului reprezintă un proces continuu, necesitățile curente ale activităților derulate în grădiniță impun cerința de a cunoaște personalitatea copilului cât mai bine, pentru a găsi mijloacele și strategiile cele mai eficiente. Cunoașterea echipamentului bio-psihic al copilului, permite modelarea acestuia în conformitate cu scopurile propuse, stimulând-i potențialul și dezvoltarea în ritm propriu. În orice acțiune formativă, punctul de plecare îl constituie cunoașterea copilului; principiul educației centrate pe copil care stă la baza curriculumului nu-și poate dovedi eficiența decât pe baza acestei cunoașteri. Cunoașterea psihopedagogică este procesul organizat și continuu în care, printr-o „acțiune de generalizare și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și contexte variate, educatorul evidențiază parametrii organizării psihice individuale a celor pe care îi educă” (Glava, A., Glava, C., (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Dacia, Cluj-Napoca, pag. 28).
Articol integral →Formarea deprinderilor de comunicare în perioada preșcolarității. O cercetare aplicată
Comunicarea reprezintă elementul cheie pentru dezvoltarea unei societăți, a unei culturi și civilizații echilibrate și sănătoase. Odată cu intrarea în grădiniță a copilului, se produc anumite schimbări în felul de a comunica. Până în acel moment, el comunică mai mult spontan, dar în momentul intrării în grădiniță, datorită procesului educațional, conduita verbală a copiilor capătă o serie de noi caracteristici pozitive, progresive. Întreaga experiență instructiv-educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea vorbirii, efectuându-se exerciții de pronunție și de exprimare. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor, este necesar ca activitatea educativă să fie făcută în așa fel încât aceștia să fie stimulați să participe în mod activ la activități, atât verbal cât și mental.
Modelul ARCS – o armă educațională puternică în motivația elevilor
Motivația reprezintă un factor cheie în succesul elevilor în toate etapele educației lor iar profesorii pot juca un rol esențial în oferirea și încurajarea acestei motivații pentru elevii lor. Dar acest lucru este mai ușor de afirmat decât de făcut pentru că fiecare elev este motivat diferit și este nevoie de timp și mult efort pentru a reuși să ai o clasă plină de copii entuziasmați să învețe, să muncească din greu și să își dorească să exceleze. Și, uneori, chiar și celor mai bine intenționați și educați profesori le lipsesc abilitățile de a menține copiii pe drumul cel bun al motivării lor.
Pe de altă parte, chiar și cei mai buni elevi pot deveni demotivați atunci când simt că se luptă să performeze fără a le fi recunoscute eforturile ca în cazul altor elevi. De aceea este vital ca noi, profesorii, să ne asigurăm că toți elevii au șansa de a-și folosi punctele lor forte și de a se simți incluși și apreciați în spațiul de învățare al orei. Numai așa motivația pentru învățare a elevilor poate fi îmbunătățită în mod substanțial.
Importanța ancorelor de învățare în predarea matematicii
În procesul de predare-învățare, profesorul are misiunea de a construi poduri între cunoștințele existente ale elevului și noile concepte care urmează a fi însușite. Una dintre cele mai eficiente modalități de a realiza această legătură este utilizarea ancorelor de învățare – repere cognitive și afective care facilitează înțelegerea, reținerea și transferul cunoștințelor. În predarea matematicii, domeniu adesea perceput ca fiind abstract și dificil, ancorele devin instrumente esențiale pentru a transforma informațiile în cunoaștere semnificativă.
Articol integral →Dezvoltarea limbajului în primii ani de viață a copilului. Tulburări de vorbire în perioada de dezvoltare timpurie
Comunicarea reprezintă unul dintre elementele cele mai importante în explicarea, definirea și înțelegerea individului și chiar a societății. Ea transmite imagini, noțiuni, idei, facilitează manifestarea conduitelor afective, produce disonanță sau consonanță psihică. Prin comunicare se transmit trebuințe, aspirații, dorințe, imbolduri spre acțiune, se inițiază, declanșează sau se stopează activitățile, se manifestă rezistența la eforturi.
Limbajul este definit ca fiind activitatea psihică de comunicare dintre oameni prin intermediul limbii. Acesta poate fi reprezentat pe plan individual, individualizarea lui realizându-se atât în plan fiziologic (particularități ale aparatului fonator), cât si în plan psihologic (el având o manifestare personală și diferită de la individ la individ). În schimb limba este un fenomen social și este elaborată de societate și nu de fiecare individ în parte.
Facilitarea învățării conceptelor abstracte folosind strategii chinestezice
Schimbările tehnologice și societale au un impact semnificativ asupra învățării în general și a conceptelor specifice chimiei în special. Achizițiile elevilor par a fi insuficient structurate, neinteriorizate iar ei nu sunt dispuși la mari eforturi pentru învățare. Profesorii dispun de timp didactic limitat, clasele sunt incluzive, elevii au nevoi educaționale diferite, de multe ori speciale.
Această dinamică generează o serie de provocări în privința modului în care cunoașterea este transmisă, primită și aplicată. Prezenta lucrare încearcă exemplificarea unei strategii chinestezice prin care predarea conceptelor abstracte din programa clasei a VII-a, devine semnificativă pentru elev indiferent de nivelul său cognitiv.
Program de dezvoltare personală pentru copiii de clasa a V-a. Terapia de grup psihoeducațională
Perioada cuprinsă între 10 și 12 ani reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copilului, marcând tranziția de la copilăria mijlocie spre adolescența timpurie. În acest interval, elevii din clasa a V-a se confruntă cu provocări majore: trecerea de la școala primară la cea gimnazială, transformări fizice și psihice accelerate, și nevoia acută de a-și forma identitatea personală în contextul unui mediu social în continuă schimbare. Erik Erikson sublinia importanța acestei perioade ca fiind momentul în care copiii trebuie să dezvolte „sentimentul de industrie”, învățând să coopereze cu colegii și adulții, în timp ce își construiesc o imagine de sine bazată pe competență și performanță. Terapia de grup psihoeducațională se dovedește un instrument terapeutic ideal pentru această vârstă, oferind un cadru structurat în care elevii pot dezvolta abilități de autoreglare emoțională, pot experimenta intercunoașterea autentică și pot construi coeziunea grupului de clasă. Prin intermediul activităților experiențiale și al reflecției ghidate, această abordare terapeutică răspunde nevoilor specifice de dezvoltare ale preadolescenților, sprijinindu-i în construirea unei identități pozitive și în dobândirea competențelor necesare pentru a face față provocărilor vieții școlare și sociale.
Articol integral →Metode moderne de dezvoltare a deprinderilor de scris și de citit în învățământul primar
Deprinderile sunt o parte importantă a activităţilor umane, peste 80%, şi pot interfera funcţional la toate nivelele structurilor complexe, fiind instrumentele fundamentale pe care se bazează performanţele. Totodată, au dovedit specialiştii, peste 60% dintre deprinderi se formează ȋn ontogeneza timpurie (deprinderi de mers, de vorbire, de comunicare nonverbală), punctul culminant al formării acestora situȃndu-se undeva pe la 4 ani, cȃnd se formează deprinderi de igienă, curăţenie etc. Toate aceste deprinderi alcătuiesc ceea ce psihologii numesc fondul activităţilor de integrare socio-culturală primară sau deprinderile primare pentru viaţă independentă, care ajută individul să ducă mai tȃrziu o existenţă normală.
Deprinderea de citit şi deprinderea de scris fac parte, alături de deprinderea de ascultare (ȋnţelegere) şi cea de exprimare, din cele patru deprinderi fundamentale pentru ȋnvăţarea limbii. Cele patru deprinderi se formează concomitent, fiecare bazȃndu-se pe celelalte, de aceea şi studiile ȋn domeniu recomandă abordarea globală, avȃnd ȋn vedere că limbajul este un întreg.
Ministerul Educaţiei