Importanța cunoașterii particularităților de dezvoltare ale copilului de vârstă preșcolară

Cunoașterea particularităților de dezvoltare ale copilului nu este un scop în sine; educatorul cunoaște copilul atunci când îl educă și educă mai bine cunoscându-l. Educația și activitatea de studiere a copilului reprezintă un proces continuu, necesitățile curente ale activităților derulate în grădiniță impun cerința de a cunoaște personalitatea copilului cât mai bine, pentru a găsi mijloacele și strategiile cele mai eficiente. Cunoașterea echipamentului bio-psihic al copilului, permite modelarea acestuia în conformitate cu scopurile propuse, stimulând-i potențialul și dezvoltarea în ritm propriu. În orice acțiune formativă, punctul de plecare îl constituie cunoașterea copilului; principiul educației centrate pe copil care stă la baza curriculumului nu-și poate dovedi eficiența decât pe baza acestei cunoașteri. Cunoașterea psihopedagogică este procesul organizat și continuu în care, printr-o „acțiune de generalizare și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și contexte variate, educatorul evidențiază parametrii organizării psihice individuale a celor pe care îi educă” (Glava, A., Glava, C., (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Dacia, Cluj-Napoca, pag. 28).

Dezvoltarea emoțională se referă la capacitatea copiilor de a recunoaște și exprima, de a înțelege și gestiona propriile emoții, precum și pe a celorlalți. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imagina de sine, influențând copilul pe întregul proces instructiv- educativ. Conceptul de sine reprezintă autocunoașterea, se regăsește în răspunsurile date la întrebările referitoare la ceea ce știu copiii despre ei înșiși. „Stima de sine reprezintă judecata pe care o are copilul față de propria persoană, față de valoarea sa și se bazează pe capacitatea sa de descriere. În acest sens, stima de sine a copilului preșcolar nu are temeiuri reale; de regulă, acceptă judecățile adulților, care oferă feedback pozitiv, și în consecință le poate supraevalua. Concepțiile de sine și stima de sine tind să devină mai realiste în timpul copilăriei mijlocii, pe măsură ce judecățiile adulților , dar și ale societății (profesori, colegi) se internalizează” (Pânișoară, I., O., Manolescu M., (2019). Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Polirom, Iași, pag. 130) . Reținem că atât conceptul de sine cât și dimensiunea evaluativă a imaginii de sine, respectiv stima de sine sunt direct legate de calitatea interacțiunilor cu adultul. Psihologul Daniel Goleman afirmă, că „avem două creiere, două minți și două feluri diferite de inteligență: cea rațională și cea emoțională. Felul cum reușim în viață este determinat de ambele – nu contează doar IQ-ul, ci și inteligența emoțională. Într-adevăr, intelectul nu poate funcționa la capacitate maximă fără inteligența emoțională. De obicei, complementaritatea dintre sistemul limbic și neocortex, dintre nucleul amigdalian și lobii prefrontali dă seama de faptul că fiecare este partener egal în viața mintală. Atunci când acești parametri interacționează bine, inteligența emoțională iese la suprafață-și totodată și capacitatea intelectuală” (Goleman, D., (2018), Inteligența emoțională, Curtea Veche Publishing, București, pag. 71).

Dezvoltarea socială a copilului in perioada preşcolaritaţi (ȋntre 3-6 ani) prinde contur și are un caracter tot mai pronunţat. Înainte de a frecventa grădinița, copilul relaționează în special cu mama și cu ceilalți membri ai familiei. „Frecventarea grădiniței aduce o mare schimbare: crește numărul de relații, calitatea lor se diversifică, apare necesitatea de a-și adapta comportamentul (a se purta diferit) în cele două medii educaționale distincte, familia și grădinița. Copilului începe să îi facă plăcere să se joace cu alți copii – copilul mic se joacă alături de ceilalți, dar nu împreună cu ei. La 5-6 ani, jocul este elaborat, de lungă durată, cuprinde roluri (de-a familia, de-a magazinul, de-a școala etc.) care exersează comportamente sociale” (Dumitrana, M., (2000), Copilul, familia și grădinița, Compania, București, pag. 8). În acestă perioadă a preșcolarității, copilul asimilează cele mai importante comportamente si abilităţi sociale, îşi face primii prieteni, învaţă să coopereze şi să împartă cu ceilalţi, apare empatia, unele semințe de altruism, precum și o deschidere către înțelegerea unor situații conflictuale, dar si o disponibilitate către înțelegerea celorlalți din jurul lui. Toate aceste achiziţii stau la baza transformării copilului ȋntr-o persoana sociabilă. Această transformare a copilului nu se realizează decât prin contactul său cu mediul și cu cei din jur. Sub acest aspect mediul preşcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional. Dacă în familie, copilul dobândește noțiuni despre sine, se poate repera ca identitate, ca aparținând unui grup social și cultural, în grădiniță copilul își continuă propria identitate. Aici el se raportează la alți copii de aceeași vârstă, apoi începe să relaționeze, să se compare, să își negocieze regulile în grupul de copii pentru a-și ajusta comportamentele în raport cu ei. Interacțiunile pe care le inițiază, sunt foarte importante pentru copil, din perspectiva construcție sale ca persoană.

Dezvoltarea morală. Studiile realizate arată faptul că vârsta preșcolarității este cea mai propice pentru a începe să se contureze profilul moral al copilului pe fondul căruia ulterior se vor forma convingeri și atitudini. Educația morală a fost și este prezentă în toate sistemele de gândire pedagogică și se află într-o strânsă legătură reciprocă cu celelalte educații.

„O condiție deosebit de importantă în formarea morală a preșcolarului este necesitatea realizării unei strânse legături între reprezentările și sentimentele morale, pe de o parte, și deprinderile și acțiunile pe de altă parte. Este necesar, prin urmare ca tot ce își însușește copilul să fie trecut prin activitatea lui, să fie obiectul prelucrării lui active” (Hancheș, L., Mariș, A., (2002), Evaluarea între demersul de proiectare și realizare, Eurostampa, Timișoara, pag. 63). Așa cum reiese din acest citat, pentru ca educația morală să fie eficientă educatoarea nu trebuie să se oprească doar la lămurirea verbală, ci își va construi întreaga activitate antrenând copiii în diferite jocuri cu conținuturi moralizatoare. Întipărirea noțiunilor morale are loc în condițiile în care copilul este pus în situația de a face exerciții morale. Lămurirea copilului cu privire la ce este bine și ce nu este bine să facă, fără a fi susținută de implicarea directă a acestuia nu lasă urme adânci și durabile. Studiile scot în evidență faptul că fără o informație morală nu se pot forma convingerile, factorul cognitiv desemnat prin reprezentări și noțiuni având un rol foarte important. Instruirea morală constă în formarea reprezentărilor și noțiunilor morale. Grădinița are un rol hotărâtor, în acest caz.

Mediul în care copilul trăiește impune un anumit tip de comportament prin creearea unor cerințe și situații cu care acesta se confruntă, formându-și astfel trăsăturile de caracter. Prin prisma acestui aspect, educatoarea, ținând seama de anumite condiții, particularități de vârstă, interese și nevoi personale, trebuie să creeze situații propice formării trăsăturilor de caracter, elaborând conținuturi adecvate. O condiție esențială pentru dezvoltarea morală a copilului o constitue și limitele impuse de adulți.

Preșcolaritatea, conform stadialității dezvoltării morale introdusă de Kholberg, aparține nivelului preconvențional. „La această vârstă, respectarea regulii este determinată de tendința de a evita o pedeapsă sau de a obține un beneficiu – heteronimia morală. Copilul mic învață să distingă între permis-nepermis, acceptat-neacceptat în funcție de modul în care sunt asociate comportamentele lui cu răspunsuri de tip sancțiune sau recompensă din partea adultului.” (Bujor, L., (2019). Structura și dinamica personalității la vârstele timpurii. În Ion Albulescu, Horațiu Catalano, Liliana Bujor, Sinteze de pedagogia învățământului preșcolar. Ghid pentru pregătirea examenelor de titularizare, definitivat și gradul didactic II, Didactica Publishing House, București, pag. 111).  Gândirea morală a preșcolarului se dobândește treptat, ajungând să emită judecăți de valoare, pe baza experiențelor morale ei reușesc să evalueze faptele altora, spre exemplu faptele unor personaje din povești.

Bibliografie
Dumitrana, M., (2000), Copilul, familia și grădinița, Compania, București
Gabriela Kelemen, www.ujmag.ro/economie/altele/didactica-domeniului-om-si-societate/rasfoire/
Glava, A., Glava, C., (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Dacia, Cluj-Napoca
Goleman, D., (2018), Inteligența emoțională, Curtea Veche Publishing, București
Hancheș, L., Mariș, A., (2002), Evaluarea între demersul de proiectare și realizare, Eurostampa, Timișoara
Pânișoară, I., O., Manolescu M., (2019). Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Polirom, Iași