Toate articolele din categoria: Pedagogie
Dincolo de calificativ: standardele naționale de evaluare și noua cultură a progresului școlar
Evaluarea reprezintă una dintre componentele fundamentale ale procesului educațional, întrucât oferă informații atât despre nivelul achizițiilor elevilor, cât și despre eficiența strategiilor didactice utilizate. În contextul transformărilor curriculare actuale, O.M.E.C. nr. 4.615 din 4 august 2026 privind aprobarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial introduce un cadru comun de referință destinat creșterii coerenței și relevanței procesului evaluativ. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 674 din 14 august 2026, iar standardele se aplică începând cu anul școlar 2026–2027.
Prezentul articol analizează rolul standardelor naționale de evaluare din perspectiva trecerii de la o cultură centrată predominant pe rezultatul punctual la una orientată spre competențe, criterii explicite, feedback și progres școlar. Sunt evidențiate implicațiile pentru activitatea cadrului didactic, în special în învățământul primar, precum și necesitatea corelării dintre competențele urmărite, obiectivele de învățare, activitățile didactice, sarcinile de evaluare și intervențiile remediale.
Studiu privind stilurile de învățare la școlarul mic
În situaţia în care elevii nu au ocazia să înveţe folosind diverse materiale didactice auxiliare (manuale, filme, resurse educaționale digitale pentru cei care utilizează cu precădere componenta vizuală a procesului de învăţare, mulaje, alte materiale care se adresează simţului tactil pentru care activează preponderent această componentă, jocuri desfăşurate pe un spaţiu întins pentru cei care utilizează componenta kinetică), ei nu pot atinge rezultatele pe care ar fi capabili să le atingă. Cercetările au relevat importanţa adaptării stilurilor/ metodelor de învăţare la structura personalităţii elevilor. În plus, cu cât metoda didactică se potriveşte mai bine stilului de învăţare al elevilor respectivi, cu atât notele obţinute vor fi mai mari (Dunn, R., Griggs, Olson, Gorman şi Beasley, 1995).
Articol integral →Managementul clasei de elevi din perspectivă normativă. Pedepse și recompense
Dimensiunea normativă joacă un rol însemnat în viața indivizilor și a structurilor sociale, prin urmare este unul dintre factorii care își pune semnificativ amprenta asupra vieții psihologice şi sociale şi care produce modificări importante la nivelul comportamentului copiilor. Recompensele sunt considerate inofensive – nu au cu ce dăuna educaţiei, ci dimpotrivă, stimulează un comportament dezirabil, deci sunt chiar recomandate. Mulţi părinţi, cu bune intenţii, conştientizând răul pe care il fac pedepsele pe timp ȋndelungat, au renunţat la acestea, dar au păstrat recompensele, convinşi fiind că sunt ȋn regulă.
Articol integral →Evaluarea randamentului școlar
Odată cu dezvoltarea științei examinării și aprecierii randamentului școlar, a intrat în vocabularul pedagogic o serie de termeni și noțiuni specifice. Astfel, conceptul de docimologie a fost creat și pus în circulație de Henri Pieron în anul 1929, plecând de la cuvintele grecești relative la examene și examinator: dokime şi dokimanzia – probă, dokimantikos – apt pentru a examina. Deoarece probele orale, scrise sau practice, reprezintă mijlocul principal prin care se verifică randamentul școlar sau nivelul de pregătire al unei persoane supuse examinării, înseamnă că docimologia este știința examenelor în general.
Articol integral →Dezvoltarea graduală a cunoștințelor și deprinderilor în învățământul primar
Fie că vorbim despre învățarea unei limbi străine, stăpânirea unui instrument muzical, învățarea scrierii sau a citirii, dezvoltarea graduală a competențelor nu este un eveniment liniar, ci un proces complex, etapizat. În psihologie și pedagogie, acest concept este fundamentat pe ideea că nicio abilitate complexă nu se naște „peste noapte”. Educația nu este un eveniment spontan, ci un proces minuțios de construcție. În învățământul primar, această construcție urmează principiul gradualității, transformând curiozitatea nativă a copilului în competențe solide. Așa cum afirma Jean Piaget, „inteligența organizează lumea organizându-se pe sine însăși” (Piaget, 1965).
Articol integral →Elemente de metodică a predării educației religioase în grădiniță
Educația religioasă în cadrul învățământului preșcolar ocupă un loc aparte în ansamblul demersului educațional, contribuind la formarea personalității copilului prin cultivarea valorilor morale, a dimensiunii afective și a unei prime deschideri spre transcendență. Specificul acestei etape de vârstă impune o abordare pedagogică particulară, în care accentul nu cade pe transmiterea unor cunoștințe teologice formale, ci pe formarea treptată a unei atitudini interioare bazate pe respect, iubire, empatie și deschidere către valorile spirituale fundamentale.
În literatura de specialitate, educația religioasă este definită drept un proces formativ care are ca scop dezvoltarea dimensiunii spirituale a copilului, în sensul construirii unei relații de încredere și afecțiune față de Dumnezeu, a asumării valorilor morale creștine și a formării unei conduite etice adecvate. La această vârstă fragedă, copilul este extrem de receptiv la stimuli afectivi, simbolici și narativi, ceea ce creează un cadru favorabil pentru integrarea unor practici educaționale cu încărcătură spirituală și morală profundă.
Rolul educatoarei în utilizarea cu succes a metodelor interactive de învățare
Educatoarele sunt cele care pun prima treaptă în educația micului preșcolar pentru a ajunge un adult echilibrat și dezvoltat armonios. Cine altcineva, alături de părinți cunoaște mai bine copilul, dacă nu noi, dascălii? Noi suntem cei care le cunoaștem nevoile și cerințele, iar pentru ca munca noastră să dea rezultatele așteptate fiecare trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce le oferim copiilor li cum le oferim, le este într-adevăr folositor.
Rolul nostru, al dascălilor, este de a crea un climat educațional care să stimuleze gândirea divergentă și să încurajeze atitudinea creativă a copiilor — o condiție esențială pentru desfășurarea unui program educațional complex, capabil să-i pregătească pentru integrarea într-o societate tot mai dinamică și solicitantă.
Nu există eșec, există feedback
Feedback-ul este un instrument folosit permanent, indiferent de domeniu, atât în viața personală cât și în viața profesională. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, noțiunea de feedback este explicată astfel: „Retroacțiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe exterioare; retroacțiune inversă, conexiune inversă, cauzalitate inelară, lanț cauzal închis”. Așadar, feedback-ul este o reacție cu scopul menținerii echilibrului.
Articol integral →Importanța cunoașterii particularităților de dezvoltare ale copilului de vârstă preșcolară
Cunoașterea particularităților de dezvoltare ale copilului nu este un scop în sine; educatorul cunoaște copilul atunci când îl educă și educă mai bine cunoscându-l. Educația și activitatea de studiere a copilului reprezintă un proces continuu, necesitățile curente ale activităților derulate în grădiniță impun cerința de a cunoaște personalitatea copilului cât mai bine, pentru a găsi mijloacele și strategiile cele mai eficiente. Cunoașterea echipamentului bio-psihic al copilului, permite modelarea acestuia în conformitate cu scopurile propuse, stimulând-i potențialul și dezvoltarea în ritm propriu. În orice acțiune formativă, punctul de plecare îl constituie cunoașterea copilului; principiul educației centrate pe copil care stă la baza curriculumului nu-și poate dovedi eficiența decât pe baza acestei cunoașteri. Cunoașterea psihopedagogică este procesul organizat și continuu în care, printr-o „acțiune de generalizare și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și contexte variate, educatorul evidențiază parametrii organizării psihice individuale a celor pe care îi educă” (Glava, A., Glava, C., (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Dacia, Cluj-Napoca, pag. 28).
Articol integral →Evaluarea prin storytelling: o paradigmă narativă a învățării autentice
Lucrarea de față își propune să exploreze dimensiunea formativă a storytelling-ului ca strategie de evaluare autentică în procesul educațional contemporan. Într-un context în care paradigma învățării s-a deplasat de la transmiterea de cunoștințe la formarea de competențe și la valorizarea reflecției personale, povestea devine un instrument pedagogic privilegiat pentru înțelegerea, interpretarea și valorizarea experienței de învățare. Storytelling-ul, înțeles ca act narativ de construcție a sensului, oferă un cadru integrator în care cognitivul și afectivul, raționalul și emoționalul, individualul și socialul converg într-o formă de învățare profundă și semnificativă. Articolul examinează fundamentele teoretice ale pedagogiei narative, analizează aplicabilitatea acesteia în predare, învățare și evaluare, propune modele de implementare și discută implicațiile epistemologice ale unei evaluări centrate pe poveste.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei