Nu există eșec, există feedback

de 23 noiembrie 2025

Cu o vechime neîntreruptă în învățământ de peste 20 de ani, Alina Simona Dulgheru este profesor pentru educație timpurie, cu gradul didactic I, la G.P.P. nr. 5 din Bârlad. Are un master în Studii europene, la Universitatea Al. I. Cuza, Iași, a urmat Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor la aceeași universitate și a terminat Liceul Pedagogic Al. Vlahuță, Bârlad. Abilitățile de comunicare, de adaptare și cele sociale, precum și competențele organizatorice și de leadership sunt un plus, alături de cele dobândite prin parcursul formal de pregătire. Pentru dezvoltarea profesională, a urmat o serie de cursuri și webinare care au ajutat-o să adune experiență didactică, să creeze anumite auxiliare, cărți, softuri educaționale sau să își îmbunătățească relația cu cei din jur. Dintre materialele create: softuri educaționale (Sunt atâtea meserii, Pericolul din adâncuri, Lumea culorilor, Spune ce face, Animalele-evaluare, Așa da, așa nu! etc), cărți (Abordarea integrată a conținutului la preșcolari, Ne jucăm, fișe rezolvăm, Fișe de evaluare. Activitate matematică, Voiniceii la serbare, Educație moral-religioasă, Ghici, ghici, Metoda proiectelor pe înțelesul preșcolarilor, Studiu eperimental privind însușirea normelor și valorilor morale prin intermediul activităților integrate etc.). Până în prezent, are două materiale omologate de MEC, ambele publicate și pe platforme educaționale ca resurse deschise: Pericolul din adâncuri și Numerele de la 1 la 5 (exercițiu).
Cel mai important pentru ea, din punct de vedere profesional, este să ofere micuților cu care lucrează siguranță emoțională și, dincolo de cunoștințe și priceperi, să le ofere o stare de bine.
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Clopoțel, Bârlad (Vaslui)

Feedback-ul este un instrument folosit permanent, indiferent de domeniu, atât în viața personală cât și în viața profesională. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, noțiunea de feedback este explicată astfel: „Retroacțiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe exterioare; retroacțiune inversă, conexiune inversă, cauzalitate inelară, lanț cauzal închis”. Așadar, feedback-ul este o reacție cu scopul menținerii echilibrului.

Fiecare unitate are în alcătuire, pe lângă fluxuri de intrări și ieșiri, sistemul ei de retroacțiune. De exemplu, o instituție școlară se prezintă ca în schema următoare[2]:

Se observă că, prin modul de funcționare și realizare a obiectivelor, instituția este o funcție de comportamentul părților ei componente și de interacțiunea dintre ele. Și pentru că întregul act educativ se desfășoară prin intermediul comunicării, putem spune că feedback-ul oferă emițătorului informații despre cum s-a perceput mesajul de către receptori, dar și posibilități de reorganizare, adaptare, în caz de distorsiune. Calitatea comunicării este condiționată și de sistemul de codare și decodare, pentru că transmiterea unui mesaj presupune utilizarea unor semne speciale, a unor simboluri, a unor cuvinte, o terminologie aparte. E nevoie astfel, ca la receptare să apară o acțiune inversă, receptorii fiind nevoiți să decodifice ceea ce li s-a comunicat, pentru a găsi sensul atribuit mesajului transmis. Acesta trebuie să fie un act de continuă echivalare. Momentul optim al instruirii se produce când este sesizat sensul comunicării.

Așadar, eficacitatea comunicării este condiționata de existența unei permanente conexiuni inverse. Menirea feedback-ului este de a facilita armonizarea repertoriului activității emițătorului (cadrul didactic) cu cel al receptorului (elev, student). Emițătorul poate face acest feedback, adresând, la momentul oportun simple întrebări receptorilor. În felul acesta se poate afla dacă s-au înțeles sau nu cele transmise, dacă e nevoie de refacerea explicațiilor, de amplificarea concretizărilor, de aducerea unor corecții. Un limbaj mai simplu, metode noi, material abstract sau dimpotrivă concret, toate acestea se pot adapta atunci când se observă o distorsiune în actul transmiterii informației. Deci, prin intermediul feedback-ului, nu se constată dacă acțiunea a fost sau nu un eșec, ci felul în care s-au atins obiectivele și dacă e necesară o revenire, o readaptare a conținutului.

Nu se poate spune că, dacă o informație nu s-a înțeles/ receptat, transmiterea a fost un eșec, pentru că exact acesta este scopul retroacțiunii: constatarea calității receptării pentru identificarea abaterilor și a cauzelor care au stat la baza lor și pentru reglarea, din mers, a procesului educativ, în vederea optimizării acestuia. Eșecul nu înseamnă că nu s-a reușit nimic, ci înseamnă că s-a învățat ceva nou, nu înseamnă că suntem inferiori, ci că nu suntem perfecți. Eșecul nu presupune irosirea timpului, ci înseamnă că există un motiv ca să se înceapă totul din nou, așa cum nu înseamnă că ar trebui să se renunțe, ci înseamnă că trebuie să ne străduim mai mult.

Oricărui sistem îi este necesar un feedback. Specificul legăturii dintre conexiunea inversă și sistem este că informația urmează o cale inversă, de la efect la cauză, de la ieșiri, la intrări. Informațiile cu sens invers, obținute prin procedee de tipul întrebărilor, probelor, exercițiilor, semnalează nepotrivirile care se ivesc între modul de desfășurare a procesului de transmitere de informații și finalitățile lui, discrepanțele dintre rezultatele obținute și cele așteptate. În funcție de necesități, informația inversă este utilizată pentru refacerea procesului, pentru îmbunătățirea rezultatelor și corectarea greșelilor. Ca acțiuni recurente, propagate în sens invers, retroacțiunile sunt principalele modalități de adaptare a interlocutorilor, unul la celălalt, la situație și la finalitatea urmărită.

Ceea ce este specific comunicării didactice, se referă la faptul că actul didactic presupune două feedback-uri, diferite prin sens și funcții. Primul, aduce informații de la receptor la emițător și reglează activitatea de transmitere de informații. Cel de-al doilea e oferit de emițător receptorului și are drept scop reglarea activității receptorului. Această caracteristică a comunicării de tip didactic reiese din faptul că emițătorul nu este doar sursă de informații, ci și persoană care vizează transformări ale receptorului prin ceea ce comunică, în timp ce receptorul nu e doar primitor de informații, ca beneficiar al mesajului, ci și o persoană disponibilă la transformare, educabilă. Cele două categorii de feedback-uri, întâlnite în cazul comunicării didactice, se intercondiționează astfel[1]:

Într-o astfel de comunicare, datele primite și transmise se referă la obstacolele comunicării, la adecvarea mesajului și la calitatea receptorului la cerințele emițătorului. Faptul că nu putem vorbi de eșec în momentul unui schimb de mesaje și informații, ci de o conexiune inversă, reiese din ceea ce se poate constata dacă respectiva comunicare didactică prezintă cele două tipuri de feedback, și anume[2]:

  • Creșterea eficienței mesajului;
  • Instalarea unui climat securizant pentru receptor și emițător;
  • Ameliorarea relației interpersonale între cei implicați în actul didactic.

Ideea că nu vorbim de eșec, nu trebuie să ne conducă la pericolul de a deturna semnificațiile reale ale feedback-ului, datorită subiectivismului. În fața unor adevăruri dure, poate apărea, atât la receptor, cât și la emițător, un mecanism autojustificator: nu trebuie să punem neimplicarea receptorilor pe seama oboselii lor, ci să ne gândim că e un indice al neînțelegerii, un prim gen de feedback; nu trebuie să ne gândim că am avut ghinion, luând o notă mică, ci că nu am învățat suficient (feedback II).

Un sistem de succes necesită capacitatea de receptare a feedback-urilor, de decodificare corectă și refacere permanentă a ofertei, are nevoie și trebuie să respecte principiul asigurării conexiunii inverse pentru că nu tot ce se transmite se înțelege, se aude și nu depinde de un singur factor ca ceea ce se aude și se înțelege să devină ceva constructiv.

Bibliografie
1. Constantin Cucos (coordonator), Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998
2. Cerghit, I.T.Radu, E. Popescu, L. Vlasceanu, Didactica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

 

Cuvinte cheie: feedback, progres, adaptare, remediere
Accesări: 198