Inteligența artificială în educație. Evaluarea școlară. Petrică, doamna Preda și detectorul de IA

Petrică a stat aseară până aproape de miezul nopții la eseul despre Unirea Principatelor. De data aceasta, l-a scris singur. A început de trei ori, a construit, a căutat în manual o dată pe care o uitase, a revizuit, a renunțat la câteva paragrafe întregi care nu-i mai plăceau și a refăcut încheierea de câteva ori înainte să-l încarce pe platforma clasei. Nu a ieșit un text strălucit, recunoaște, dar este al lui, cu frazele puțin prea lungi și cu o comparație pe care o auzise, cu o săptămână înainte, la ora de română.
Doamna Preda îl citește luni dimineață, în cancelarie, între două ore. De câteva luni, aproape fără să-și dea seama, și-a format un obicei: textele care i se par prea curgătoare, prea bine scrise, le trece printr-un detector online, ca să fie liniștită. Rezultatul apare în câteva secunde, pe fond roșu: „87% generat de IA”.
Este un număr precis, convingător. Doamna Preda se uită la el, apoi la text, apoi din nou la număr. Îl cunoaște pe Petrică. Știe că în septembrie predase un eseu luat de-a gata și mai știe că, de atunci, băiatul și-a făcut un obicei din a-și scrie propriile idei și nelămuriri pe o fișă înainte de a deschide orice asistent IA. Pe de altă parte, 87 nu e un procent mic, iar în spatele lui stă o tehnologie pe care ea nu o cunoaște.

Articol integral →

Despre litera standardului de evaluare și duhul orei de română

După mai bine de un sfert de secol petrecut în fața tablei, printre caiete dictando, priviri curioase sau rătăcite de adolescenți și reforme curriculare succesive, înveți să privești orice nouă directivă cu o doză sănătoasă de prudență metodică. Am văzut taxonomii venind și plecând, grile descriptive transformate peste noapte în formulare bifate mecanic și concepte pedagogice generoase sufocate sub povara dosarelor.
Apariția recentă a Standardelor Naționale de Evaluare (aprobate prin OME nr. 4.615/2026) a stârnit, pe bună dreptate, o vie dezbatere în cancelarii. Documentul promite să așeze evaluarea într-o paradigmă criterială autentică: trecerea de la vânătoarea de greșeli și de la impresia subiectivă a corectorului la observarea precisă a competenței, calibrată pe trei niveluri clare de performanță – de bază (Nivel 2), consolidat (Nivel 3) și avansat (Nivel 4).
Însă cum arată această trecere atunci când cobori din sfera teoretică a ministerului direct în micro-universul unei ore de curs la clasa a VII-a?

Articol integral →

Dincolo de calificativ: standardele naționale de evaluare și noua cultură a progresului școlar

Evaluarea reprezintă una dintre componentele fundamentale ale procesului educațional, întrucât oferă informații atât despre nivelul achizițiilor elevilor, cât și despre eficiența strategiilor didactice utilizate. În contextul transformărilor curriculare actuale, O.M.E.C. nr. 4.615 din 4 august 2026 privind aprobarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial introduce un cadru comun de referință destinat creșterii coerenței și relevanței procesului evaluativ. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 674 din 14 august 2026, iar standardele se aplică începând cu anul școlar 2026–2027.
Prezentul articol analizează rolul standardelor naționale de evaluare din perspectiva trecerii de la o cultură centrată predominant pe rezultatul punctual la una orientată spre competențe, criterii explicite, feedback și progres școlar. Sunt evidențiate implicațiile pentru activitatea cadrului didactic, în special în învățământul primar, precum și necesitatea corelării dintre competențele urmărite, obiectivele de învățare, activitățile didactice, sarcinile de evaluare și intervențiile remediale.

Articol integral →

Standarde de evaluare la matematică: de la punctaj la profilul de performanță al elevului

Introducerea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial aduce în discuție o schimbare relevantă pentru practica evaluării la matematică. Standardele descriu performanța elevului prin trei niveluri – de bază, consolidat și avansat – în timp ce sistemul de notare de la 1 la 10 se păstrează. Din acest motiv, una dintre dificultățile reale ale implementării este relația dintre cele trei niveluri de performanță, punctajul obținut la o lucrare și nota acordată. Cele trei niveluri nu pot fi transformate automat în zece note. O asociere de tipul „bază – 5 și 6, consolidat – 7 și 8, avansat – 9 și 10” poate părea firească, dar nu explică suficient diferența dintre 5 și 6, dintre 7 și 8 sau dintre 9 și 10.
Mai utilă mi se pare separarea celor două informații. Nota poate rămâne rezultatul sintetic al evaluării, iar standardele pot descrie mai precis ceea ce a demonstrat elevul.

Articol integral →

Stimularea participării elevilor la concursuri – indicator al calității actului educațional

În contextul educațional contemporan, calitatea actului didactic nu se mai măsoară exclusiv prin prisma capacității elevilor de a reține și de a reproduce informații, ci mai degrabă prin modul în care aceștia reușesc să aplice cunoștințele în contexte noi, complexe și provocatoare. Astfel, participarea la concursuri școlare, olimpiade și diverse competiții extrașcolare a depășit stadiul de simplu obiectiv de performanță, devenind un veritabil barometru al excelenței didactice și instituționale.

Articol integral →

Evaluarea randamentului școlar

Odată cu dezvoltarea științei examinării și aprecierii randamentului școlar, a intrat în vocabularul pedagogic o serie de termeni și noțiuni specifice. Astfel, conceptul de docimologie a fost creat și pus în circulație de Henri Pieron în anul 1929, plecând de la cuvintele grecești relative la examene și examinator: dokime şi dokimanzia – probă, dokimantikos – apt pentru a examina. Deoarece probele orale, scrise sau practice, reprezintă mijlocul principal prin care se verifică randamentul școlar  sau nivelul de pregătire al unei persoane supuse examinării, înseamnă că docimologia este știința examenelor în general.

Articol integral →

Inteligența artificială: Perspective asupra învățării, predării și evaluării

Integrarea inteligenței artificiale generative în contextele educaționale este o transformare de substanță, ce reconfigurează organic învățarea, predarea și evaluarea. Prezentul articol analizează implicațiile acestei schimbări din patru perspective complementare: (1) caracterul reflexiv al IA ca „oglindă” a gândirii umane și testul de maturitate cognitivă pe care îl impune; (2) schimbări la nivelul proceselor cognitive și riscurile asociate angajamentului metacognitiv din ce în ce mai diminuat; (3) redefinirea semnificației competențelor specifice umane în raport cu capacitățile IA; și (4) necesitatea proiectării curriculare centrate pe om și redesignul evaluării pentru susținerea învățării autentice. Literatura de specialitate și rapoartele recente ale OECD relevă tensiunea dintre potențialul de personalizare a învățării la scară largă și riscul „mirajului falsei măiestrii” – fenomen prin care performanța aparentă maschează subdezvoltarea competențelor fundamentale. Articolul argumentează necesitatea unei abordări pedagogice intenționale, orientate spre procese și spre dezvoltarea competențelor transversale, socio-emoționale și metacognitive, ca răspuns la provocările și oportunitățile oferite de tehnologiile bazate pe inteligență artificială.

Articol integral →

Sub semnul punctului. Despre evaluare, cifre și destine

S-a gândit cineva vreodată că un lucru atât de mic poate ajunge să ne organizeze viața? Că un simplu cuvânt poate ghida decizii, cariere, destine? Că, în lipsa lui, parcă nimic nu este complet și că nu te exprimi în totalitate dacă nu spui, răspicat, „punct”?
Domnia sa, punctul, nu este nicidecum o invenție recentă. Dimpotrivă, are o istorie respectabilă. Latinescul punctum înseamnă „înțepătură”, semn că nici strămoșilor noștri nu le era tocmai comod. Se pare că ideea de a fixa, de a marca, de a delimita a fost, încă de atunci, ușor dureroasă. Mai târziu, punctul a devenit unitate de măsură a supraviețuirii: mâncarea se procura pe puncte, iar lipsa lor se simțea imediat, nu doar în stomac, ci și în demnitate. Vremurile s-au schimbat, dar punctul a rămas, adaptabil, discret și omniprezent.

Articol integral →

Dincolo de note: responsabilitatea profesorului de matematică în fața examenelor

De fiecare dată când se apropie examenele, simt că presiunea nu apasă doar pe umerii elevilor, ci și pe ai mei. Ca profesor de matematică, rezultatele obținute de elevi mă determină să privesc înapoi și să îmi analizez propria activitate: ce am făcut bine, ce aș fi putut face diferit și ce pot îmbunătăți. Examenul nu este doar o evaluare a elevilor, ci și o evaluare tacită a muncii mele. În fiecare an, această reflecție devine mai profundă, pentru că fiecare clasă aduce provocări diferite și fiecare elev are nevoi și ritmuri de învățare distincte.
Responsabilitatea mea începe în clasă, în fiecare oră. Modul în care explic, răbdarea cu care reiau o noțiune sau felul în care aleg exercițiile pot face diferența dintre un elev care înțelege și unul care renunță. Matematica poate deveni ușor un obstacol, iar datoria mea este să o fac accesibilă, fără a-i diminua rigoarea. Este important să creez un echilibru între cerințele teoretice și aplicarea practică, astfel încât elevii să poată internaliza conceptele și să le folosească cu încredere în contexte diferite. În fața examenelor, această responsabilitate devine și mai clară: fiecare lacună neacoperită se poate transforma într-un eșec dureros pentru elev, iar acest lucru mă face să reflectez constant asupra metodelor mele de predare și asupra modului în care pot sprijini fiecare elev individual.

Articol integral →

Nu există eșec, există feedback

Feedback-ul este un instrument folosit permanent, indiferent de domeniu, atât în viața personală cât și în viața profesională. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, noțiunea de feedback este explicată astfel: „Retroacțiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe exterioare; retroacțiune inversă, conexiune inversă, cauzalitate inelară, lanț cauzal închis”. Așadar, feedback-ul este o reacție cu scopul menținerii echilibrului.

Articol integral →