Toate articolele din categoria: Evaluare școlară
Evaluarea prin storytelling: o paradigmă narativă a învățării autentice
Lucrarea de față își propune să exploreze dimensiunea formativă a storytelling-ului ca strategie de evaluare autentică în procesul educațional contemporan. Într-un context în care paradigma învățării s-a deplasat de la transmiterea de cunoștințe la formarea de competențe și la valorizarea reflecției personale, povestea devine un instrument pedagogic privilegiat pentru înțelegerea, interpretarea și valorizarea experienței de învățare. Storytelling-ul, înțeles ca act narativ de construcție a sensului, oferă un cadru integrator în care cognitivul și afectivul, raționalul și emoționalul, individualul și socialul converg într-o formă de învățare profundă și semnificativă. Articolul examinează fundamentele teoretice ale pedagogiei narative, analizează aplicabilitatea acesteia în predare, învățare și evaluare, propune modele de implementare și discută implicațiile epistemologice ale unei evaluări centrate pe poveste.
Articol integral →Operațiile evaluării digitale în învățământul special
Evaluarea este un proces ciclic ce vizează măsurarea progresului elevilor în raport cu obiectivele de învățare. Inițial, se stabilesc obiectivele, urmate de selectarea metodelor și instrumentelor adecvate pentru colectarea datelor. Aceste date sunt analizate și interpretate pentru a formula judecăți de valoare privind nivelul de performanță. Rezultatele sunt comunicate părților interesate, iar informațiile obținute stau la baza luării deciziilor pedagogice și administrative, într-un demers continuu de optimizare a procesului de învățare.
Evaluarea digitală în învățământul special face referire la utilizarea tehnologiilor digitale și a resurselor electronice în cadrul procesului complex de colectare, analiză și interpretare a datelor relevante privind progresul academic, dezvoltarea socio-emoțională și comportamentală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) (Blackwell et al., 2014). Această modalitate de evaluare extinde și diversifică metodele tradiționale, oferind oportunități inovatoare pentru a obține o înțelegere mai profundă și nuanțată a nevoilor individuale ale fiecărui elev.
Metode interactive de evaluare în sistemul de învățământ modern
La început de mileniu XXI, evoluția tehnologiei și a societății, în general, impune aplicarea unor metode interactive de evaluare în sistemul de învățământ modern, adaptate cerințelor actuale. Aceste metode se bazează pe abordări creative pentru a măsura cunoștințele și abilitățile elevilor și pot include proiecte de grup, portofolii digitale, jocuri educaționale sau evaluări bazate pe competențe. Utilizarea tehnologiei, a colaborării permanente profesor-elev și a feedback-ului continuu sunt aspecte cheie în implementarea și eficientizarea acestor metode.
Articol integral →Evaluare inovativă la istorie – un demers pe baza unor metode atractive
Evaluarea este în procesul actual al sistemului educațional o misiune extrem de importantă pentru profesor și pentru actul didactic. În momentul actual, nu mai este viabilă o evaluare tradițională, căci s-au schimbat foarte mult atât mijloacele, cât și resursele evaluării. Pledez pentru o evaluare mai modernă, care să fie utilizată în scop formativ, să corecteze erorile de învățare ale elevului, să-i formeze deprinderi și abilități de învățare pe termen lung. Pentru fiecare demers demers didactic, îmi proiectez și evaluarea.
Articol integral →Educația pe pilot automat: Cum pot testele standardizate să submineze învățarea autentică
La nivelul politicii educaționale din România, implementarea testelor standardizate este tot mai des promovată ca o soluție miraculoasă pentru a îmbunătăți calitatea învățământului și pentru a asigura echitatea în evaluarea elevilor. Însă este esențial să abordăm această strategie cu prudență, analizând critic implicațiile și efectele pe termen lung, în loc să ne lăsăm purtați de viziuni idealiste și poate prea entuziaste. Implementarea unor metode de evaluare care să susțină un învățământ de calitate și echitabil ar trebui să fie prioritară, având în vedere contextul social și economic specific țării noastre.
Textul argumentativ pentru BAC: WOW sau BAU?
În calitate de profesor evaluator la examenul de bacalaureat, am constatat că una dintre cele mai mari provocări pentru elevi o reprezintă redactarea textului argumentativ. Deși această probă solicită competențe esențiale de gândire critică și capacitatea de a structura coerent idei și argumente, numeroși elevi întâmpină dificultăți semnificative. Greșelile frecvente în această secțiune pot fi atribuite unei varietăți de factori, cum ar fi lipsa de pregătire adecvată, neînțelegerea cerințelor specifice și dificultatea de a formula/ susține un punct de vedere clar și bine argumentat. Aceste erori nu numai că afectează performanța elevilor la examen, dar pot influența și încrederea lor în abilitățile proprii de exprimare scrisă și de analiză critică.
Articol integral →Învățarea activă și atractivă în cadrul disciplinelor opționale de chimie
Chimia este o ştiinţă subtilă care nu-şi lasă întotdeauna secretele la vedere, iar descoperirea acestora se poate realiza prin efortul propriu al elevului, fiind astfel atras prin activități interactive să înţeleagă importanța și aplicarea chimiei în viața omului, să cunoască și să explice fenomene din natură într-un mod mai plăcut, contribuind astfel la dezvoltarea interesului pentru chimie cât și la dezvoltarea unor competențe și abilitați practice necesare la fiecare pas în viața cotidiană.
Indiferent de tipul de opțional ales, opțional ca nouă disciplină sau opțional integrat, conținuturile trebuie să ofere informaţii asupra unor fenomene vitale din natură, asupra frumuseţii şi utilităţii lor, dar și informații legate de sănătatea organismului uman, contribuind astfel la formarea unui comportament responsabil faţă de sănătate, la dezvoltarea intelectuală a elevilor, la stimularea curiozității și a motivației pentru protecția naturii, dar și la formarea unor competențe ecologice în cadrul unor activități de ocrotire a mediului înconjurător.
Rolul evaluării în creșterea performanțelor școlare
Analiza relației dintre procesele evaluative, pe de o parte, şi performanțele educabililor, pe de altă parte, conduce la concluzia că „actele evaluative nu pot fi considerate prin ele însele factor hotărâtor în asigurarea succesului şcolar, după cum nici principala sursă a eşecurilor” , dar ele pot favoriza apariţia şi menţinerea unor asemenea fenomene (Radu, 1999, 76). Din perspectiva relaţiei proces – produs, succesul și insuccesul se plasează în succesiunea activităţilor de predare-învăţare ca efecte sau ca rezultate ale acestora. Ca ansamblu de transformări care se produc în personalitatea elevilor – în plan cognitiv, afectiv, practic-acţional – în urma unor secvenţe didactice, a parcurgerii unor unităţi de învăţare sau ca efecte ameliorative ale unor perioade mai ample de activitate, rezultatele şcolare nu sunt o realitate în sine, ci efecte ale acţiunilor deliberate, proprii activităţii de instruire. Calitatea instruirii se reflectă în virtuțile transformatoare ale acesteia, în capacitatea de a stimula învățarea.
Articol integral →Reflecție și învățare: Rolul jurnalului reflexiv în evaluarea excursiilor școlare
În cadrul procesului educațional, excursiile școlare joacă un rol vital, oferind elevilor posibilitatea de a învăța prin experiență directă și de a conecta cunoștințele teoretice cu realitatea din teren. Aceste activități nu doar că îmbogățesc curriculumul școlar, dar și contribuie la dezvoltarea abilităților sociale și la consolidarea cunoștințelor dobândite în clasă. În contextul actual, evaluarea impactului educațional al excursiilor școlare devine esențială pentru a asigura că obiectivele educative sunt atinse în mod eficient. Un instrument inovativ și eficient în acest sens este jurnalul reflexiv.
Articol integral →Evaluarea tradițională – evaluarea modernă. Analiză critic-constructivă
Evaluarea tradițională și evaluarea modernă reprezintă două abordări distincte în contextul evaluării performanței, cunoștințelor și abilităților elevilor. Aşezarea ȋn oglindă a evaluării tradiţionale şi a evaluării moderne fiind o sarcină dificilă dar necesară. Dincolo de diferenţiere, trebuie să ţinem cont de continuitatea, trecerea firească de la tradiţional la modern.
Abordarea binomului „evaluare tradiţională- evaluare modernă” ȋntr-o analiză critic-constructivă necesită argumentul că acestea nu sunt separate ȋn abordări şi nici nu se exclud una pe cealaltă, coexistând ȋn spaţiul şcolar. Ȋn multe sisteme de ȋnvăţământ, dar şi ȋn cel din România, se ȋncearcă, cel puţin la nivel teoretic, accentul pe evaluarea modernă, bazată pe competenţe, pe procesele cognitive ale elevului, cât şi pe competenţe ale personalităţii. La nivel practic se promovează evaluarea centrată pe procesul ȋnvăţării, pe cogniţie şi metacogniţie.




Ministerul Educaţiei