Toate articolele din categoria: Relația profesor-elev
Clasa pregătitoare, privită altfel: reflecții despre atașament după un an alături de copii
În primele zile de clasa pregătitoare, acomodarea nu arată la fel pentru toți copiii. Unii intră în clasă curioși, își aleg repede un loc și încep să vorbească cu ceilalți. Alții se întorc de câteva ori spre ușă, întreabă când vine mama sau au nevoie să știe exact ce urmează. Mai sunt și copiii care nu plâng, nu întreabă nimic, dar preferă pentru o vreme să privească și să rămână aproape de adult.
Lucrând cu elevii de vârstă mică, ajungi să consideri multe dintre aceste comportamente firești. Lectura volumului „Bazele teoriei atașamentului”, de Ruth O’Shaughnessy, Katherine Berry, Rudi Dallos și Karen Bateson, m-a făcut însă să le privesc și dintr-o altă perspectivă: înainte de a se adapta cerințelor școlii, copilul trebuie să simtă că noul loc este suficient de sigur pentru a-l putea explora.
Predarea matematicii în liceele tehnologice – experiențe didactice, provocări și perspective
În activitatea mea de profesor de matematică la un liceu tehnologic, am constatat că succesul procesului instructiv-educativ depinde mai puțin de cantitatea informațiilor transmise și mai mult de modul în care acestea sunt adaptate nevoilor și particularităților elevilor. Predarea matematicii în această filieră presupune o abordare diferită de cea din liceele teoretice, deoarece elevii sunt orientați către formarea unor competențe profesionale și au nevoie să înțeleagă utilitatea practică a noțiunilor matematice.
Experiența la clasă mi-a demonstrat că matematica devine accesibilă atunci când este prezentată prin situații concrete, apropiate de domeniul de calificare al elevilor. Calculul procentelor în economie, funcțiile utilizate în analiza costurilor, trigonometria aplicată în construcții sau geometria utilizată în proiectarea tehnică reprezintă exemple care sporesc interesul și motivația pentru învățare.
Performanța nu este întâmplătoare. Reflecții asupra ingredientelor care construiesc excelența școlară
În spațiul educațional românesc, performanța este adesea analizată prin prisma rezultatelor: medii mari la examene, premii la olimpiade, concursuri câștigate sau statistici care plasează anumite școli în vârful clasamentelor naționale. Deși aceste rezultate sunt importante, ele reprezintă doar partea vizibilă a unui proces mult mai complex. În spatele fiecărui succes se află o construcție educațională realizată în timp, prin contribuția unor factori care acționează simultan și care, împreună, creează condițiile necesare apariției performanței.
Articol integral →Quo vadis, domnule Trandafir?!
Învățământul contemporan pare să se îndepărteze tot mai mult de menirea sa esențială, transformându-se într-o veritabilă piață a imaginii, unde aparența ajunge să conteze mai mult decât conținutul. Școala, odinioară spațiu al reflecției, al formării caracterului și al acumulării culturii autentice, riscă să devină o vitrină atent decorată, menită să impresioneze privirea, nu să hrănească mintea. Într-o epocă dominată de vizual și de nevoia constantă de validare, activitățile educaționale au devenit dependente de fotografii, postări și prezentări spectaculoase, menite să demonstreze „performanța” instituției sau implicarea elevilor, sfârșind, astfel, prin a se confunda vizibilitatea cu valoarea, iar profunzimea cu impactul de moment. Un proiect nu mai este apreciat pentru ideile pe care le dezvoltă sau pentru gândirea critică pe care o stimulează, ci pentru cât de bine arată într-o imagine și cât de repede poate fi consumat de public. Această modă a transformării educației într-un spectacol vizual este, după părerea mea, inconsistentă și superficială.
Articol integral →Profesorul de azi, între menire și dăruire profesională
Suntem într-un punct al evoluției noastre, în acest carusel al schimbărilor educaționale, când conștientizăm, mai mult ca oricând, că profesorul și elevul contează unul pentru celălalt. Sunt într-o relație de interdependență – dacă putem să facem asociere cu sintaxa propoziției – relația dintre subiect și predicat. Și, exact ca acolo, trebuie să existe un acord: între inimi, în primul rând, pentru a putea dărui cu sufletul tot ceea ce stă la baza construirii caracterului unui om: Lumina.
În calitate de profesor de Limba și literatura română, cu o experiență de peste 30 de ani în învățământ, am urmărit cu atenție, cu blândețe și cu multă exigență totodată, creșterea și dezvoltarea ulterioară a copiilor, pe parcursul ciclului gimnazial, și nu numai. Mai este astăzi nevoie de noi, când AI are răspunsuri la tot?
Inteligența artificială: Perspective asupra învățării, predării și evaluării
Integrarea inteligenței artificiale generative în contextele educaționale este o transformare de substanță, ce reconfigurează organic învățarea, predarea și evaluarea. Prezentul articol analizează implicațiile acestei schimbări din patru perspective complementare: (1) caracterul reflexiv al IA ca „oglindă” a gândirii umane și testul de maturitate cognitivă pe care îl impune; (2) schimbări la nivelul proceselor cognitive și riscurile asociate angajamentului metacognitiv din ce în ce mai diminuat; (3) redefinirea semnificației competențelor specifice umane în raport cu capacitățile IA; și (4) necesitatea proiectării curriculare centrate pe om și redesignul evaluării pentru susținerea învățării autentice. Literatura de specialitate și rapoartele recente ale OECD relevă tensiunea dintre potențialul de personalizare a învățării la scară largă și riscul „mirajului falsei măiestrii” – fenomen prin care performanța aparentă maschează subdezvoltarea competențelor fundamentale. Articolul argumentează necesitatea unei abordări pedagogice intenționale, orientate spre procese și spre dezvoltarea competențelor transversale, socio-emoționale și metacognitive, ca răspuns la provocările și oportunitățile oferite de tehnologiile bazate pe inteligență artificială.
Articol integral →Reziliența – forța nevăzută a unei învățătoare
A fi învățătoare nu este doar o profesie, ci o misiune care cere inimă, răbdare și o putere interioară constant pusă la încercare. În fiecare zi, învățătoarea pășește în clasă purtând cu ea nu doar manuale și planuri de lecție, ci și responsabilitatea de a forma caractere, de a aprinde curiozitatea și de a oferi siguranță unor copii aflați la început de drum. În acest context, reziliența devine una dintre cele mai importante calități ale unui cadru didactic, o forță tăcută care susține fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare decizie.
Articol integral →Rolul educatoarei în utilizarea cu succes a metodelor interactive de învățare
Educatoarele sunt cele care pun prima treaptă în educația micului preșcolar pentru a ajunge un adult echilibrat și dezvoltat armonios. Cine altcineva, alături de părinți cunoaște mai bine copilul, dacă nu noi, dascălii? Noi suntem cei care le cunoaștem nevoile și cerințele, iar pentru ca munca noastră să dea rezultatele așteptate fiecare trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce le oferim copiilor li cum le oferim, le este într-adevăr folositor.
Rolul nostru, al dascălilor, este de a crea un climat educațional care să stimuleze gândirea divergentă și să încurajeze atitudinea creativă a copiilor — o condiție esențială pentru desfășurarea unui program educațional complex, capabil să-i pregătească pentru integrarea într-o societate tot mai dinamică și solicitantă.
Reflecții despre parteneriatul (uitat) școală-familie
Trăim într-o perioadă de schimbări profunde în educație. Ca profesor, director și părinte, am putut observa direct efectele rupturii dintre familie și școală. Această ruptură nu este teoretică: se vede în motivația elevilor, în comportamentele lor și în climatul emoțional al claselor.
Educația nu este un câmp de bătălie. Ea nu ar trebui să fie despre competiție între părinți și profesori, nici despre presiunea rezultatelor imediate. Este un spațiu de formare, unde copilul învață să fie curios, responsabil și empatic.
Nu există eșec, există feedback
Feedback-ul este un instrument folosit permanent, indiferent de domeniu, atât în viața personală cât și în viața profesională. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, noțiunea de feedback este explicată astfel: „Retroacțiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe exterioare; retroacțiune inversă, conexiune inversă, cauzalitate inelară, lanț cauzal închis”. Așadar, feedback-ul este o reacție cu scopul menținerii echilibrului.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei