Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară. Un posibil portret al profesorului

În contextul educațional actual, profund tehnologizat, profesorul de limba și literatura română se află la confluența dintre tradiție și modernitate, dintre păstrarea valorilor canonice și adaptarea la noile paradigme curriculare. Tema propusă în acest an de simpozion, „Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară“, invită la reflecție lucidă asupra modului în care identitatea noastră profesională se armonizează versus se confruntă cu actualele direcții de reformă educațională. E o tensiune interesantă și totodată dificilă aici: aceea dintre convingerea personală că limba română este un spațiu al spiritului, al valorilor sufletești, spirituale, morale, culturale și cerința curriculară care ne solicită să formăm competențe, să evaluăm performanțe școlare, să cuantificăm progresul. Altfel spus, să cuantificăm poezia, să apreciem prin note frumusețea, să păstrăm sufletul limbii și al literaturii, al disciplinei, per ansamblu, într-un sistem standardizat și tehnicizat. În acest context, predare limbii și a literaturii române devine o artă a echilibrului: rigoare și creativitate, text/ viață, algoritm/ sensibilitate.

Articol integral →

Profesorul, facilitator al învățării în contextul educației moderne

În contextul transformărilor profunde pe care le traversează educația contemporană, rolul profesorului nu mai poate fi redus la cel de transmițător de cunoștințe. Abundența informațională, accesul liber la resurse digitale și orientarea spre competențe au impus o regândire a paradigmei tradiționale de predare. În acest nou cadru, profesorul devine facilitator al învățării, un mediator între elev sau student și cunoaștere, un catalizator al dezvoltării intelectuale și personale. Educația se află într-un proces continuu de transformare, determinat de evoluțiile tehnologice, de globalizare și de nevoia de adaptare la o societate bazată pe cunoaștere. În acest context, rolul profesorului se redefinește profund. Dacă, în paradigma tradițională, acesta era perceput ca un transmițător de informație, în prezent el devine un facilitator al învățării, adică un ghid care sprijină formarea competențelor, dezvoltarea gândirii critice și autonomia intelectuală a elevilor.

Articol integral →

Modalități de atenuare a dificultăților de acomodare școlară prin management didactic optim. Exemple de bune practici

Perioada preșcolară debutează cu grupa mică, unde începutul de an îi găsește atât pe copil și pe părinte, cât și pe cadrul didactic în postura de a se adapta noii etape ce se deschide în fața lor. Grupa mică este la început greu de gestionat, mai ales dacă cei mici veniți la grupă nu au provin dintr-o grupă antepreșcolară, dacă aceștia nu au avut contacte prea multe și variate cu altcineva în afara membrilor apropiați din familie, sau, așa cum se întâmplă în comunitatea unde lucrez eu, copiii trăiesc cu o teamă, o traumă constantă de abandon, ei fiind lăsați, periodic, în grija rudelor.

Articol integral →

Oglinda lecțiilor: cum viața mea personală modelează motivația elevilor

Sunt profesor titular pe catedra de limba și literatura română la un liceu tehnologic din mediul rural de mulți ani, ceea ce mă face să simt uneori că pierd din entuziasmul și motivația primilor ani la catedră. Întrebarea care mă preocupă este cum pot face în așa fel încât să mențin un nivel ridicat al interesului elevilor pentru disciplina limba si literatura română și o atitudine entuziastă din partea mea ca profesor la catedră.
Lucrul într-un liceu tehnologic m-a învățat că menținerea motivației elevilor nu este niciodată un proces simplu. În fiecare zi, mă confrunt cu provocări reale: elevi care par dezinteresați, absenteism frecvent sau lipsa implicării părinților în parcursul educațional al copiilor lor. Aceste aspecte transformă actul de predare într-un adevărat exercițiu de creativitate și răbdare, dar, în același timp, fac succesul cu atât mai satisfăcător.

Articol integral →

Profesor și părinte, azi

Într-o lume în continuă schimbare, educația rămâne cheia dezvoltării personale și sociale. În centrul acestui proces stau două figuri esențiale: profesorul și părintele. Deși rolurile lor sunt diferite, impactul lor asupra formării copiilor este complementar și decisiv. Într-o eră digitală în care elevii sunt expuși la o cantitate copleșitoare de informații, profesorul devine un ghid esențial. Rolul lui este de a filtra și structura cunoștințele, transformându-le în înțelegere și înțelepciune. Pe lângă aspectul academic, profesorul este un model de urmat și un sprijin emoțional. El creează un mediu sigur și incluziv în care fiecare copil se simte valoros și încurajat să-și depășească limitele.

Articol integral →

Comunicarea și calitatea relației profesor-elev

Este bine cunoscut faptul că procesul didactic se bazează în principal pe calitatea comunicării dintre profesor și elev. Construirea unui proces didactic eficient nu poate fi un scop tangibil fără ca grupul de clasă, împreună cu profesorul, să posede abilități de comunicare suficient dezvoltate.
Având în vedere că fiecare generație are o personalitate specifică, dar fiecare individ care îi aparține este unic, putem înțelege că este foarte dificil pentru un profesor să se confrunte cu un proces constant de adaptare la fiecare grup de elevi și la aspectele din ce în ce mai complexe și mai exigente ale sistemului. Înțelegerea modului în care elevul privește lucrurile și adoptarea atitudinilor față de o disciplină sau alta este necesară pentru a crea o modalitate eficientă de comunicare cu acesta, în vederea îmbunătățirii actului educațional și a dezvoltării unei atitudini pozitive față de educație în general și față de exercițiile fizice, pentru a ajunge la o dezvoltare armonioasă și la atingerea unor performanțe superioare în viața profesională și personală. Prezentul articol se referă la o investigație dezvoltată asupra unui grup de elevi, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, înscriși la un liceu din România, pentru o mai bună înțelegere a necesității îmbunătățirii abilităților de comunicare.

Articol integral →

Exemple de activități și modalități de comunicare în crearea unui parteneriat viabil grădiniță-familie

Ne străduim să dezvoltăm pentru preșcolarii grupelor noastre o serie de activități captivante, inspirate de mediul înconjurător și îmbogățite cu abordări educaționale variate din alte sisteme de învățământ, completând astfel precizările metodologice ale Curriculumului pentru învățământul preșcolar din România. Eforturile noastre sunt centrate pe formarea preșcolarilor cu vârsta între 3 și 6 ani, chiar și mai mici. Urmărim în special în cei trei ani de grădiniță dezvoltarea lor socio-emoțională și pregătirea pentru școală. Activitățile de natură didactică sunt completate de cele de îngrijire a copiilor, de motivare și aplicare a unor seturi de acțiuni pozitive prin care să îi putem angaja cât mai eficient și pozitiv în programul zilnic al grădiniței. Pe parcursul procesului de adaptare și după aceea, părinții îi însoțesc cu emoție la început, iar pe măsură ce avansează, cu încredere și sprijin constant.
Prezentul articol surprinde exemple de activități prin care părinții sunt parteneri activi în parteneriatul grădiniță-familie. Ne propunem să evidențiem importanța desfășurării unor astfel de acțiuni pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor, punând un accent deosebit pe mărturiile părinților implicați. Pe parcurs, acestea se vor împleti cu prezentarea câtorva modalități de comunicare, prin care putem consolida o relație armonioasă între părinți și grădiniță – esențială pentru un parcurs educațional eficient și fără dificultăți.

Articol integral →

M3TM: cazul elevului cu simptomatologie specifică schizofrenic-paranoidă care putea vicia cariera unui dascăl de liceu

A scrie despre un caz tulburător din cabinetul de psihologie pe care l-am gestionat ca psiholog clinician, în contextul în care sunt și cadru didactic, este mai mult decât tulburător. Tulburătoare este nu numai experiența în sine ca psiholog clinician ci și conștientizarea, de către mine ca specialist psiholog și profesor, a luptei dintre „Cain și Abel”, dintre bine și rău, credință și malefic în sufletul unui adolescent de liceu. Da, am gestionat un astfel de caz în cadrul programului național „Din grijă pentru copii”.
Păstrând confidențialitatea datelor și dreptul la discreție al beneficiarului, al elevului însuși, pe scurt voi relata cadrul situațional: un elev din clasa a X-a care urma cursurile unui liceu din municipiul Timișoara, profil filologie, sistemul de alternative educaționale, cu abilitate și prin manipulare a creat contextul în care a simulat că profesorul de limba și literatura română încearcă a avea o aventură amoroasă cu el. Pentru a construi și a atrage atenția cadrului didactic, elevul a devenit excesiv de atent și implicat în activitățile școlare și extrașcolare organizate/ susținute de cadrul didactic, de o politețe remarcabilă și un comportament exemplar. Apoi a reclamat, victimizându-se, că respectivul cadru didactic insinuează dorința de a avea o relație amoroasă cu elevul, minor la data incidentului.

Articol integral →

Împuternicirea elevilor de liceu

Educația reprezintă un pilon important al oricărei societăți, presupunând o transmitere de cunoștințe și formare de priceperi și deprinderi de la o generație la alta, influențând în mod direct dezvoltarea economică, culturală, socială, politică a unei țări. În plus, aceasta implică o învățare formală, manifestată în cadrul școlii, dar și una informală care se realizează în familie, comunitate sau la locul de muncă. Educația înseamnă putere, cheia pentru o societate prosperă, care oferă numeroase oportunități, stimulând creativitatea, inovarea, responsabilitatea. Prin educație de calitate, indivizii se simt împuterniciți, întrucât au acces la cunoștințe și la un context de formare a abilităților necesare pentru piața muncii, iar astfel aceștia devin capabili să ia decizii informate și să aibă un impact pozitiv asupra societății.

Articol integral →

De ce performanța profesională contrazice adesea performanța parentală?

Întrucât am auzit din nou în presa recentă vorbindu-se despre persoane „excepționale”, cu rezultate mai mult decât notabile pe plan profesional, dar cu valoare parentală la limita falimentului, am decis să reiterez tema omului de carieră care eșuează pe plan familial, sperând prin asta să reamintesc unora dintre noi că cel mai grandios aport pe care îl putem aduce societății de pe poziția de părinte este să ne creștem copiii în modul cel mai implicat. Sau – cu vorbele lui G. Gáspár – să îi creștem prin actul (ori metoda) prezenței conștiente. Nu mă voi adresa cazurilor de normalitate benefică, în care instructorul (directorul/ politicianul/ profesorul) de succes (sau, pur și simplu, omul comun) este în primul rând un părinte de succes.

Articol integral →