Comunicarea și calitatea relației profesor-elev

Mihaela Florea este profesor de educație fizică și sport, grad didactic I, titulară la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău. Este doctor în științele educației, cu teza „Dezvoltarea competenței de comunicare la elevii din ciclul în cadrul disciplinei educație fizică” - doctorat obținut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în 2023.

Colegiul Economic Ion Ghica, Bacău (Bacău)

Este bine cunoscut faptul că procesul didactic se bazează în principal pe calitatea comunicării dintre profesor și elev. Construirea unui proces didactic eficient nu poate fi un scop tangibil fără ca grupul de clasă, împreună cu profesorul, să posede abilități de comunicare suficient dezvoltate.
Având în vedere că fiecare generație are o personalitate specifică, dar fiecare individ care îi aparține este unic, putem înțelege că este foarte dificil pentru un profesor să se confrunte cu un proces constant de adaptare la fiecare grup de elevi și la aspectele din ce în ce mai complexe și mai exigente ale sistemului. Înțelegerea modului în care elevul privește lucrurile și adoptarea atitudinilor față de o disciplină sau alta este necesară pentru a crea o modalitate eficientă de comunicare cu acesta, în vederea îmbunătățirii actului educațional și a dezvoltării unei atitudini pozitive față de educație în general și față de exercițiile fizice, pentru a ajunge la o dezvoltare armonioasă și la atingerea unor performanțe superioare în viața profesională și personală. Prezentul articol se referă la o investigație dezvoltată asupra unui grup de elevi, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, înscriși la un liceu din România, pentru o mai bună înțelegere a necesității îmbunătățirii abilităților de comunicare.

Cuvinte-cheie: proces didactic, comunicare, abilități, performanță, stimă de sine

Abstract
It is very well known that the didactic process is mainly based on the quality of communication between teacher and student. Building an effective didactic process can’t be a tangible desiderate without the classroom group, along with the teacher, possessing sufficiently developed communication skills.
Given that each generation has a specific personality, but each individual that belongs to it is unique, we can understand that it is very difficult for a teacher, the face constant process of adapting to each group of students, and to increasingly demanding complexities of the system. Understanding the way the pupil looks at things and adopting attitudes towards one discipline or another, is necessary to create an efficient way of communicating with it, in order to improve the educational act and develop a positive attitude towards education in general and for the physic exercise, in order to reach an harmonious development and achievement of superior performance in professional and personal life. The present article refers to an investigation developed on a group of students, 15-16 years old, enrolled in a high school from Romania, for a better understanding of the need of communicational skills improvement.

Keywords: didactic process, communication, skills, performance, self-esteem;

Relația profesor-elev este un element central în ansamblul procesului de învățământ, ce contribuie la succesul sau insuccesul acestuia. Se face mereu apel la faptul că un profesor extrem de bine pregătit din punct de vedere științific poate înregistra insuccese pe planul transmiterii acestora către elevi din cauza handicapului comunicațional, acesta apărând atunci când profesorul este incapabil să construiască o relație de bună calitate cu elevul său. De aici deducem că pentru a fi un profesor „de succes”, adică pentru a înregistra rezultate bune în activitatea didactică, avem nevoie atât de pregătire științifică într-un anumit domeniu de expertiză și de experiență, cât și de abilitatea de a găsi o cale eficientă de transfer a cunoștințelor către elev. Să nu deducem de aici că este vorba de o relație unidirecțională, pentru că profesorul preocupat de acest lucru este un veșnic învățăcel, el învățând mereu să-și îmbunătățească abilitățile de interacțiune cu elevul, dat fiind că fiecare generație și fiecare grup social care este clasa de elevi, are o anumită personalitate, o anumită structură și cerințe specifice cărora mentorul trebuie să le facă față. De aici nevoia constantă a profesorului de a se adapta la nevoile mereu în schimbare ale elevilor, de a le învăța „limbajul”, de a se apropia de ei și de a-i face, la rândul lor, să își asume efortul de a se apropia de profesor, pentru a se întâlni cu acesta în punctul de joncțiune perfect.

Profesorul de succes trebuie să maximizeze potențialul de învățare ale elevului, dezvoltând împreună cu acesta o relație de bună calitate, pentru ca împreună să-și asume traseul, „urcușul” educațional.

Nu există un algoritm universal aplicabil pentru a găsi un limbaj comun cu elevul, nu există o cheie a succesului, există însă o multitudine de încercări sortite reușitei, dar și eșecului uneori, încercări din care se învață mereu.

Vorbim de copii și tineri pe care psihologii i-au cuprins în sintagme precum „generația z” ori „generația fulg de nea”. Generația z se referă la afinitatea și apetitul digital al acestor tineri, descriși ca fiind grăbiți, pragmatici, lipsiți de răbdare, independenți, fără interes pentru cărți, departe de codurile comportamentale și comunicaționale ale adulților.

Pe de altă parte, generația fulg de nea, așa cum ușor putem deduce, ne poartă cu gândul la fragilitatea și hipersensibilitatea copiilor și adolescenților actuali, cu o maturizare emoțională târzie, care sunt încredințați că totul li se cuvinte și că regulile sunt făcute să fie flexibilizate atunci când este vorba de ei, care sunt slabi din punct de vedere emoțional și au o reziliență scăzută.

Nu ne vom opri prea mult asupra acestor aspecte; au fost aduse în atenție pentru a descrie cât mai corect complexitatea activității didactice, dat fiind că, înscris în specificul generației sale, fiecare individ este unic, deci are și un set de cerințe unice.

Fiecare disciplină din curriculum are specificul său, iar educația fizică nu face excepție, cu atât mai mult cu cât la ora de educație fizică se folosesc și simboluri complexe din gestică, semnale auditive cu diferite semnificații, mișcări, posturi statice, etc., ce au un rol important în ansamblul comunicării didactice.

Această disciplină îndeplinește câteva funcții specifice în procesul instructiv-educativ (Rață, 2008):

  • Funcția de dezvoltare armonioasă, care vizează dezvoltarea somatică și funcțională a copilului/adolescentului;
  • Funcția de perfecționare a capacității motrice, care țintește îmbunătățirea indicilor și aptitudinilor psihomotrice;
  • Funcția de igienă, se referă la conștientizarea, însușirea și respectarea regulilor de igienă personală și de grup;
  • Funcția educativă, ajută la formarea și întărirea unor comportamente ghidate de o ținută morală superioară, precum și la dezvoltarea competențelor de lucru în echipă;
  • Funcția de emulație, are drept scop stimularea individului în a-și cunoaște și depăși limitele, dezvoltarea spiritului de competiție și a capacității de a lucra sub stress;
  • Funcția recreativă, urmărește îndrumarea copilului/adolescentului înspre activități recreative benefice;
  • Funcția de socializare, are drept obiectiv formarea unor deprinderi superioare de inițiere și dezvoltare a relațiilor de întrajutorare, colaborare și inserarea cu succes a individului în grupul social din care face parte.

Analizând aceste funcții observăm că în esența tuturora se află necesitatea de a deține competențe superioare de comunicare eficientă. Atât profesorul, ca leader în sala de clasă și formator de opinie, cât și elevii, trebuie să dezvolte în comun competențe superioare în comunicarea individuală și de grup, pentru atingerea obiectivelor educative și pentru atragerea copiilor/adolescenților către exercițiul fizic.

În desfășurarea orelor de educație fizică se folosesc metode didactice variate, dominante fiind metodele verbale expozitive, metodele verbale conversative, dar și metode care implică în special demonstrațiile.

Mesajele verbale sunt prezente preponderent sub formă de comenzi, explicații, dar și sub formă de mesaje de motivare, convingere, sugestie (Dragnea, 2006).

Performanța elevului la ora de educație fizică însă, nu depinde doar de însușirile fizice pe care le posedă, depinde și de starea pe care o are atunci când se află în grupul clasei și când profesorul transmite cerințele, indicațiile, etc., cu atât mai mult cu cât este nevoie de o activare a tuturor resurselor sale interne, pentru a urmări și înțelege, cât și pentru a executa în mod adecvat.

Aici trebuie să punem accentul pe partea motivațională și de încredere în sine, parte în care profesorul are un rol hotărâtor, dat fiind că grupul clasa de elevi nu este format spontan, ci este un grup formal de lucru, stabilit de către o organizație de învățământ sau de către antrenorul echipei/profesorul de educație fizică, în vederea atingerii performanțelor propuse (Pop, 2010).

În acest sens, în cadrul orelor de educație fizică pe care le desfășor la nivel liceal, am desfășurat o cercetare privitoare la nivelul competențelor de comunicare pe care le dețin elevii claselor a IX, dat fiind că în aceste clase omogenitatea se referă la vârstă, iar eterogenitatea are în vedere genul elevilor și mediul lor de proveniență.

Grupul supus cercetării este format din patru clase IX de liceu, totalizând 135 de adolescenți.

Cercetarea constatativă a fost efectuată cu ajutorul unui chestionar constituit din 27 de itemi, din care primii doi sunt destinați discriminării grupului pe criterii de gen și de mediu de proveniență. Instrumentul de măsurare ales este scala Likert cu cinci niveluri, preferată fiind pentru ușurință în aplicare, atât pentru respondent, cât și pentru cercetător.

Itemii din chestionar au vizat atât preferințele elevilor pentru comunicarea în spațiul real sau în cel virtual, cât și pentru a determina modul în care comunicarea le influențează rezultatele în sala de clasă.

Grupul omogen din punct de vedere al vârstei, 15-16 ani, este format din elevi în ce provin atât din mediul urban, cât și din mediul rural, fete și băieți. Nu s-a efectuat și o discriminare din punctul de vedere al domeniului de studii deoarece liceul este unul cu profil economic, deci toți elevii de aici, indiferent de specializare, fac parte din același domeniu de pregătire.

Fig. 1 Structura grupului în funcție de gen și mediu de proveniență

Fig. 1 Structura grupului în funcție de gen și mediu de proveniență

Grupul este echilibrat din perspectiva genului și a mediului de proveniență, din mediul rural fiind 36 de fete și 37 de băieți, iar din mediul urban fiind 31 de elevi de gen feminin și 31 de elevi de gen masculin.

Chestionarul aplicat a conținut itemi care au vizat disponibilitatea elevilor de a se concentra sau nu pe indicațiile profesorului și pe înțelegerea acestora, interesul acordat orelor de educație fizică și importanța acestora în dezvoltarea personală, preferința pentru activitățile ce se desfășoară în echipă și comunicarea cu colegii de echipă, dar și impactul unei bune comunicări profesor-elev asupra încrederii în posibilitățile individuale și asupra stimei de sine.

În acest sens, itemul nr. 22 a fost formulat astfel: De cele mai multe ori indicațiile profesorului îmi îmbunătățesc performanța.

La acest item, răspunsurile au generat următoarele scoruri:

Item 22

De cele mai multe ori indicațiile profesorului îmi îmbunătățesc performanța

Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total

 

Scor mediu
+2 +1 0 -1 -2
Fete – rural 13 16 7 0 0 1,167
Fete – urban 8 19 4 0 0 1,129
Băieți – rural 13 17 7 0 0 1,162
Băieți urban 9 17 5 0 0 1,129
Total 43 69 23 0 0 1,148

Analizând datele colectate se observă că toți respondenții s-au poziționat în partea cu scoruri pozitive a scalei utilizate, scorurile pe fiecare categorie de elevi fiind apropiate. Doar 17,3% au dat un răspuns indiferent, majoritatea (51,11%) fiind de acord că indicațiile profesorului pot face aduce o îmbunătățire a performanței personale la ora de educație fizică, 31,85% fiind în totalitate de acord cu afirmația supusă evaluării. Fetele provenind din mediul rural au o mai mare nevoie de aceste indicații (scor mediu 1,167), un scor apropiat înregistrând și băieții ce provin din același mediu (1,162). Fetele și băieții care provin din mediul urban au înregistrat același scor (1,129).

Trebuie să remarcăm totuși că scorurile obținute sunt foarte apropiate, ele diferă la câteva sutimi de punct, în evaluarea componenților grupului investigat. O explicație a acestei diferențe poate proveni și din faptul că în mediul urban un număr mai mare de elevi din învățământ primar și gimnazial se bucură de facilitățile unei săli de sport, având ocazia să practice diferite sporturi individuale sau de echipă și pe timpul iernii. Aceste săli sunt foarte rare în mediul rural, iar elevii ce provin din acest mediu petrec orele de educație fizică în sala de clasă, mediu inadecvat pentru exercițiul fizic sau pentru activități de echipă, ei având o rutină mai slabă în recepționarea, interpretarea mesajului didactic și acordarea feedbackului adecvat, materializat în mișcări, posturi, atitudini, etc.

Un alt item, este cel care vizează încrederea în forțele proprii și imaginea de sine.
Acest item a fost formulat astfel: Faptul că înțeleg și pot executa ceea ce îmi cere profesorul, îmi sporește încrederea în forțele mele.

La acest item, răspunsurile au generat următoarele scoruri:

Item 27

Faptul că înțeleg și pot executa ceea ce îmi cere profesorul, îmi sporește încrederea în forțele mele

Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total

 

Scor mediu
+2 +1 0 -1 -2
Fete – rural 15 17 4 0 0 1,305
Fete – urban 10 13 7 0 1 1,000
Băieți – rural 17 16 3 1 0 1,324
Băieți urban 15 10 6 0 0 1,290
Total 57 56 20 1 1 1,237

Și la acest item respondenții s-au poziționat în zona de acord total/acord a scalei, adică 83,7%. Dintre aceștia, 48,67% sunt fete și 51,33% sunt băieți. Doar doi elevi s-au poziționat în zona de dezacord/dezacord total la acest item, acest fapt neinfluențând semnificativ rezultatele finale. Totuși 14,81% dintre respondenți nu au fost nici în acord, nici în dezacord față de afirmația supusă evaluării, ceea ce ne face să ne întrebăm de ce pentru ei obținerea unei performanțe superioare nu este un motiv de satisfacție și de sporire a încrederii în forțele proprii. La acest item, diferențele între subgrupurile formate pe criterii de gen și de mediu de proveniență sunt mai vizibile. Astfel, pentru fetele din mediul rural este mai importantă încrederea în sine, decât pentru fetele care provin din mediul urban, chiar dacă și unele și altele în general, cred că este adevărată afirmația. Diferența se observă la punctul „indiferent” al scalei, unde fetele din mediul urban deși sunt numeric mai puține decât fetele din mediul rural, s-au poziționat în număr mai mare în această zonă. Este posibil ca acestea să nu recunoască în mod evident această nevoie, dar mai este posibil și ca ele să fie mai puțin interesate în a-și dovedi abilitățile în domeniul exercițiului fizic.

Băieții au înregistrat scoruri apropiate, 1,324 pentru băieții din mediul rural și 1,290 pentru băieții care provin din mediul urban.

Scorul mediu general calculat este de 1,237, poziționat pe scală între acord și acord total, mai aproape însă de acord decât de acord total. Influența o au cei care nu sunt sensibili la modul în care o performanță îmbunătățită le poate aduce o mai mare încredere și curaj.

Cu toate acestea, putem deci concluziona că o comunicare eficientă și adecvată în sala de clasă duce la sporirea performanței și a încrederii în forțele proprii pentru elevi, acest fapt ducând și la construirea unei imagini de sine superioare.

Bibliografie
1. Cristea, Sorin. Instruirea/procesul de învățământ. București: Didactica Publishing House, 2017;
2. Dragnea, A., coord. Educație fizică și sport: teorie și didactică. București: FEST, 2006;
3. Fiske, John. Introducere în științele comunicării. Iași: Ed. Polirom, 2003;
4. Mucchielli, Alex. Arta de a comunica. Iași: Polirom, 2005;
5. Rață, Gloria. Didactica educației fizice și sportului, ed.II-a, revăzută și adăugită. Iași: PIM, 2008;
6. Pop, Cristiana. Comunicarea în grupul sportiv. Revista Marathon, vol.II, nr. 2, 2010, ISSN 2066-107X; disp. la www.ase.ro/marathon/revista/vol2-2.asp
7. The Scots College Sydney Australia site: www.tsc.nsw.edu.au/tscnews/how-to-develop-positive-teacher-student-relationships

 

Cuvinte cheie: proces didactic, comunicare, abilități, performanță, stimă de sine
Accesări: 1.036