Strategii interactive pentru motivarea elevilor la matematică: între teorie și practică

Este oare meseria de dascăl o meserie ca oricare alta? Așa cum spune Vasile Marcu: „Profesia de dascăl este una din cele mai nobile, mai frumoase și mai umane profesii”. Scopul acestui articol este de a evidenția rolul profesorului în stimularea motivației elevilor și propunerea unor repere teoretice și a unor strategii interactive care pot contribui la creșterea interesului față de învățare.

Articol integral →

Demotivarea școlară la elevii de etnie rromă din mediul rural românesc: cauze, consecințe și direcții de intervenție

Abandonul școlar în rândul copiilor rromi din România reprezintă una dintre cele mai persistente și complexe provocări cu care se confruntă sistemul educațional național. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS, 2020), rata de cuprindere școlară în rândul populației de etnie rromi este semnificativ mai scăzută decât media națională, iar diferența devine și mai accentuată în mediul rural, unde accesul la servicii educaționale este limitat și resursele școlilor sunt reduse.

Articol integral →

Activitatea fizică și prevenirea abandonului școlar în comunitățile rurale

Educația reprezintă unul dintre pilonii principali ai dezvoltării sociale și culturale, iar școala rurală are un rol esențial în formarea generațiilor tinere și în consolidarea comunităților locale. În ultimele decenii, fenomenul abandonului școlar a devenit o provocare majoră pentru sistemele educaționale europene, iar mediul rural continuă să înregistreze valori ridicate ale absenteismului și ale părăsirii timpurii a școlii. Cauzele acestui fenomen sunt multiple și includ dificultăți economice, acces limitat la resurse educaționale, migrația părinților, lipsa activităților extracurriculare atractive și motivația redusă pentru participarea constantă la procesul instructiv-educativ. În cadrul comunităților rurale, școala depășește funcția clasică de transmitere a informației și devine un spațiu al socializării, al formării relațiilor interpersonale și al dezvoltării identității personale. În acest context, activitatea fizică și sportul școlar pot genera schimbări importante în viața elevilor, prin crearea unui climat educațional dinamic și prin dezvoltarea sentimentului de apartenență la grup.

Articol integral →

Managementul clasei de elevi din perspectivă normativă. Pedepse și recompense

Dimensiunea normativă joacă un rol însemnat în viața indivizilor și a structurilor sociale, prin urmare este unul dintre factorii care își pune semnificativ amprenta asupra vieții psihologice şi sociale şi care produce modificări importante la nivelul comportamentului copiilor. Recompensele sunt considerate inofensive – nu au cu ce dăuna educaţiei, ci dimpotrivă, stimulează un comportament dezirabil, deci sunt chiar recomandate. Mulţi părinţi, cu bune intenţii, conştientizând răul pe care il fac pedepsele pe timp ȋndelungat, au renunţat la acestea, dar au păstrat recompensele, convinşi fiind că sunt ȋn regulă.

Articol integral →

Strategii didactice inovative de redescoperire a misiunii profesorului de română prin cercurile metodice

Profesorul de română este mereu la datorie. Dar această datorie profesională el o ridică la nivel de artă, transformând-o în misiune: misiunea de a dărui zâmbete, de a construi caractere frumoase prin intermediul textelor literare, modele vii pentru elevi, misiunea de a transforma rutina în motivație și dorință continuă de redescoperire, de reinventare a stilului didactic, de a construi punți între limbă și literatură, între memorie și gândire logică, între simțire, trăire autentică și abstractizare. Toate acestea devin amprente vii în sufletul și în mintea copilului de azi, adultului de mâine. Atunci când această misiune este asumată, cu siguranță prinde contur pe termen lung, dăinuind în timp.
Profilul profesorului de Limba și literatura română l-am descoperit în primul rând la profesorii mei de gimnaziu și de liceu, fiind completat de cel al profesorilor universitari. Deși am o experiență considerabilă în învățământ, peste 30 de ani, revăd cu ochii minții și retrăiesc cu emoție lecțiile de viață descoperite în cadrul orelor de română. Cum pot fi diseminate și transformate în exemple vii aceste lecții de viață? O modalitate potrivită o reprezintă și întâlnirile de suflet de la nivelul centrelor metodice, așa – zisele cercuri pedagogice.

Articol integral →

Matematica, dincolo de fereastră

Îmi amintesc perfect ziua aceea de început de vară. Era destul de călduroasă și însorită. Aveam o oră de geometrie de clasa a VII-a, unde aplicam celebra teoremă a lui Pitagora.
Rezolvând o problemă la tablă și aruncându-mi privirea prin clasă, am observat un elev care privea gânditor pe geam spre curtea însorită a școlii. Acolo, câțiva pișpirei de clasă pregătitoare zburdau ca niște miei, alergând toți după o minge.
Mi-am amintit gluma unui profesor de educație fizică când i-am povestit câte bătăi de cap am ca să transmit noțiunile de matematică elevilor.

Articol integral →

Impactul digitalizării asupra motivației elevilor în activitățile de educație fizică

Digitalizarea reprezintă una dintre cele mai profunde transformări ale educației contemporane, redefinind nu doar conținuturile, ci și modurile prin care elevii se raportează la procesul de învățare. Într-un context în care tehnologia a pătruns în aproape toate domeniile vieții, inclusiv în educația fizică și sportul școlar, se ridică o întrebare esențială: în ce măsură digitalizarea influențează motivația elevilor pentru activitățile fizice? Prin acest articol, îmi propun să analizez impactul pozitiv și provocările pe care le aduce digitalizarea în educația fizică, pornind de la premisele unei pedagogii moderne, centrate pe elev și susținute de instrumente tehnologice interactive.

Articol integral →

Gamificarea învățării, inovația care redă bucuria de a învăța

Educația se află într-o perioadă în care totul se schimbă: elevii, profesorii, tehnologia, chiar și felul în care privim învățarea. Ceea ce odinioară părea o simplă transmisie de cunoștințe a devenit astăzi un proces complex, centrat pe elev, pe emoție și pe trăirea învățării. În acest context, gamificarea s-a impus ca una dintre cele mai vii și eficiente metode de inovare, o punte între nevoia de rigoare și dorința de entuziasm. A învăța prin joc nu este o idee nouă. Încă din primele forme de educație, jocul a fost limbajul prin care copiii au descoperit lumea. Noutatea constă în modul în care acest principiu vechi este reimaginat în școala modernă. Gamificarea înseamnă integrarea mecanismelor ludice, precum misiuni, provocări, niveluri sau recompense simbolice, în activități de învățare, cu scopul de a crește implicarea și motivația elevilor. Nu este vorba despre a transforma orele în competiții zgomotoase, ci despre a da un sens mai viu procesului de învățare.

Articol integral →

Istoria care prinde viață. Experiențe didactice între trecut și prezent

Istoria este, pentru mulți elevi, o poveste îndepărtată. Nume, date, bătălii, regi și hărți care par desprinse dintr-o lume străină. Dar pentru profesorul pasionat, provocarea cea mai frumoasă este tocmai aceea de a transforma această „lume de ieri” într-o experiență vie, care să stârnească emoție, curiozitate și dorința de a înțelege prezentul.
În ultimii ani, am descoperit că predarea istoriei poate deveni o adevărată aventură intelectuală și emoțională atunci când elevii sunt invitați nu doar să memoreze, ci să trăiască trecutul.

Articol integral →

Oglinda lecțiilor: cum viața mea personală modelează motivația elevilor

Sunt profesor titular pe catedra de limba și literatura română la un liceu tehnologic din mediul rural de mulți ani, ceea ce mă face să simt uneori că pierd din entuziasmul și motivația primilor ani la catedră. Întrebarea care mă preocupă este cum pot face în așa fel încât să mențin un nivel ridicat al interesului elevilor pentru disciplina limba si literatura română și o atitudine entuziastă din partea mea ca profesor la catedră.
Lucrul într-un liceu tehnologic m-a învățat că menținerea motivației elevilor nu este niciodată un proces simplu. În fiecare zi, mă confrunt cu provocări reale: elevi care par dezinteresați, absenteism frecvent sau lipsa implicării părinților în parcursul educațional al copiilor lor. Aceste aspecte transformă actul de predare într-un adevărat exercițiu de creativitate și răbdare, dar, în același timp, fac succesul cu atât mai satisfăcător.

Articol integral →