Profesorul de română este mereu la datorie. Dar această datorie profesională el o ridică la nivel de artă, transformând-o în misiune: misiunea de a dărui zâmbete, de a construi caractere frumoase prin intermediul textelor literare, modele vii pentru elevi, misiunea de a transforma rutina în motivație și dorință continuă de redescoperire, de reinventare a stilului didactic, de a construi punți între limbă și literatură, între memorie și gândire logică, între simțire, trăire autentică și abstractizare. Toate acestea devin amprente vii în sufletul și în mintea copilului de azi, adultului de mâine. Atunci când această misiune este asumată, cu siguranță prinde contur pe termen lung, dăinuind în timp.
Profilul profesorului de Limba și literatura română l-am descoperit în primul rând la profesorii mei de gimnaziu și de liceu, fiind completat de cel al profesorilor universitari. Deși am o experiență considerabilă în învățământ, peste 30 de ani, revăd cu ochii minții și retrăiesc cu emoție lecțiile de viață descoperite în cadrul orelor de română. Cum pot fi diseminate și transformate în exemple vii aceste lecții de viață? O modalitate potrivită o reprezintă și întâlnirile de suflet de la nivelul centrelor metodice, așa – zisele cercuri pedagogice.