Strategii didactice inovative de redescoperire a misiunii profesorului de română prin cercurile metodice

Profesorul de română este mereu la datorie. Dar această datorie profesională el o ridică la nivel de artă, transformând-o în misiune: misiunea de a dărui zâmbete, de a construi caractere frumoase prin intermediul textelor literare, modele vii pentru elevi, misiunea de a transforma rutina în motivație și dorință continuă de redescoperire, de reinventare a stilului didactic, de a construi punți între limbă și literatură, între memorie și gândire logică, între simțire, trăire autentică și abstractizare. Toate acestea devin amprente vii în sufletul și în mintea copilului de azi, adultului de mâine. Atunci când această misiune este asumată, cu siguranță prinde contur pe termen lung, dăinuind în timp.
Profilul profesorului de Limba și literatura română l-am descoperit în primul rând la profesorii mei de gimnaziu și de liceu, fiind completat de cel al profesorilor universitari. Deși am o experiență considerabilă în învățământ, peste 30 de ani, revăd cu ochii minții și retrăiesc cu emoție lecțiile de viață descoperite în cadrul orelor de română. Cum pot fi diseminate și transformate în exemple vii aceste lecții de viață? O modalitate potrivită o reprezintă și întâlnirile de suflet de la nivelul centrelor metodice, așa – zisele cercuri pedagogice.

Depășindu-se limita acelor lecții demonstrative, în care parcă totul ieșea perfect, pierzându-se emoția și elementul de spontaneitate al elevilor, cercurile pedagogice au introdus succesiv elemente de noutate și de originalitate, prin diversitatea tipurilor de activități.

Voi consemna câteva impresii de suflet în urma participării în calitate de responsabil al Centrului metodic II – Școala Gimnazială „George Emil Palade”, Buzău, la activitățile unui colegiu drag sufletului meu, Colegiul Național Pedagogic „Spiru C. Haret”, Buzău.
Paleta activităților a stat sub semnul armonizării gândurilor, trăirilor, într-o împletire măiestrită și profesionistă a tipurilor de activități specifice nivelului gimnazial și liceal. Am perceput aceste activități ca niște interferențe de suflet și de minte, trăite și simțite în spiritul emoțiilor autentice, pure, care ne definesc. Am regăsit oameni dragi, buni profesioniști, adevărate modele de dăruire profesională care ne-au încântat cu TOT!

Îmi năvălesc cuvintele în minte și se împletesc cu emoțiile pe care le retrăiesc iar și iar, rememorând secvențe din activitatea de astăzi. De la cuvântul de deschidere, cald, primitor, dar plin de solemnitate blândă, pot spune, până la momentele finale, de teatru școlar și de recitări sau de interpretare vocală sau instrumentală, totul a fost sublim. Am remarcat liantul fin, artistic între momentele de transmitere a unor informații, concepte, intervenții didactice și sugestii metodologice sub semnul creativității. Fiecare clipă a fost ca o mângâiere, ca o atingere cu „aripă de înger” pe sufletul, obosit, zdrobit uneori și parcă a fost ca un balsam care l-a vindecat. Cred că toți cei prezenți au prins aripi, au învățat să zboare cu mai mult curaj. Avem curaj în acest context al schimbărilor educaționale când trebuie să întindem aripile și pentru a proteja educația, dar și pentru a ne depăși limitele.

Prezentarea tematică „Importanța memorizării ca practică sistematică a limbajului oral” realizată de doamna prof. dr. I. C, directoarea colegiului, a pornit de la o provocare, pretext pentru prezentarea unor aspecte din timpul cercetării privind memorarea, instrument al formării culturii generale și al interiorizării valorilor. Am descoperit împreună că memorizarea poate reprezenta o sursă inepuizabilă a cunoașterii, reprezentând baza formării și dezvoltării continue a gândirii. Nu este demodat să învățăm poezii. În felul acesta, rămânem și noi tineri, ne antrenăm memoria și gândirea și îi provocăm și pe elevii noștri. Avem această datorie în contextul tehnologizării de a le ține mintea trează, vie, aprinsă ca „mugurii aprinși”, așa cum spunea Tudor Arghezi. „Ești ca un pom cu mugurii aprinși. Lasă-ți ramurile să pornească”. (Lumina)

Intervenția sub semnul artei a doamnei L. S. a emoționat de fiecare dată, atât prin intermediul modalității empatice de exprimare, cât și prin interpretările elevelor. A fost ca un itinerariu liric, interferând cu accentele grave sau suave ale vocilor elevelor care au interpretat piese muzicale pe versuri din poeți celebri. Sufletele s-au aprins, mințile s-au înviorat, fețele s-au luminat, iar chipurile profesorilor prezenți la activitate trădau emoțiile momentelor gândite cu atâta finețe și dăruire. Putem spune că pentru un profesor de română, coordonata principală este emoția pe care ulterior știe să o metamorfozeze și în rațiune. Trebuie să existe un echilibru.

Chipul domnului profesor P. A., ce mi-a fost mentor pe tot parcursul profesional, a dominat încăperea, prin căldură, solemnitate, prin îmbrățișarea din priviri ce parcă ne-a dăruit-o tuturor celor prezenți. Intervenția tematică despre evaluare, completată cu experiențe de  la catedră acumulate de-a lungul anilor a fost o încântare. Parcă am fost purtați prin mai multe etape ale vieții noastre de învățăcei, domnul profesor îndemnându-ne să percepem evaluarea sub o dimensiune creativă, iar pe elevi ca niște parteneri ai scrisului și ai scriitorilor, provocându-i continuu de a-i scoate din șablonul memorării. Totul a fost într-un crescendo, finalizând cu o stare de bine armonizată cu creațiile personale ale domnului profesor, dăruite cu drag și cu multă „carismă” literară, pedagogică. Ce-am învățat? Ce-am descoperit? Am învățat că mereu ne putem reinventa. Că putem da o nouă viață și un nou suflu textelor care par învechite elevilor, să le aducem în prezent, reinterpretându-le cu ochii contemporaneității. Putem să facem acest lucru? Cu siguranță! Dar trebuie să redescoperim noi metode de receptare și de percepere a mesajului unui text, dincolo de șablonizare, dincolo de memorizarea unor definiții seci, lipsite de conținut.

Intervenția domnului profesor dr. B. V. ne-a lăsat o altă amprentă educațională, validând cu finețe și cu siguranță, că niciodată emoțiile nu ne părăsesc, că ele ne înalță și ne redescoperă frumusețea din noi. Prezentarea domnului profesor ne-a reactualizat misiunea noastră de slujitori ai limbii române, având responsabilitatea de a planta informații și de a facilita învățarea dovedind  profesionalism, empatie, făcând din elev un partener real al demersului didactic. Cuvântul-cheie pe care un profesor de română nu trebuie să-l uite niciodată este „implicare”. Implicându-ne, reușim, iar elevii văd acest lucru și ne pot urma. Pot fi ecoul implicării noastre autentice. Și așa învățarea va fi autentică și de durată.

Toate celelalte intervenții au completat într-o armonie perfectă activitățile. Ne-am simțit acasă. Emoțiile din prezentarea doamnei profesor T. A. m-au cucerit, m-au făcut să reflectez mai mult asupra sinelui, asupra nevoii de timp și de dragoste pe care trebuie să le-o dăruim mereu copiilor noștri, dăruind celorlalți câte puțin, zi de zi. Slujim celorlalți, dar o facem ca și cum am face pentru noi. Acesta este mesajul transmis. Și am simțit acest lucru azi, pe parcursul întregii activități.  Concret, micii gimnaziști de clasa a cincea au recitat minipoeme despre universul miniatural al necuvântătoarelor, creații personale scrise cu atâta duioșie și cu atâta sensibilitate, încât am retrăit clipele de odinioară.

Fiind un liceu vocațional, activitatea de cerc a inclus și secvențe didactice diseminate de către elevele propunătoare, viitoare cadre didactice. Dincolo de emoții, am remarcat siguranța prezentării, conștientizarea demersului didactic, implicarea, talentul și mi-am amintit de primele lecții susținute. Am respirat adânc, liniștindu-mă că educația nu va pieri niciodată atâta timp cât pe băncile școlii sunt elevi pasionați de ceea ce învață.

Am plecat de la această întrunire  a profesorilor cu soarele în suflet, redescoperind lecții despre armonizarea trăirilor, despre profesionalism, despre misiunea pe care trebuie să o împlinim zi de zi.

Astfel, toate activitățile desfășurate la nivelul centrelor metodice pot constitui strategii didactice tradiționale sau alternative educaționale în care redescoperim împreună noi căi de motivare a elevilor și a profesorilor, dincolo de rutină, de șablonizare, de stereotipii didactice. Totul se poate reconfigura, reînnoindu-ne stilul de predare, în acord cu particularitățile individuale ale elevilor și ale fiecărui colectiv.