Managementul clasei de elevi din perspectivă normativă. Pedepse și recompense

Dimensiunea normativă joacă un rol însemnat în viața indivizilor și a structurilor sociale, prin urmare este unul dintre factorii care își pune semnificativ amprenta asupra vieții psihologice şi sociale şi care produce modificări importante la nivelul comportamentului copiilor. Recompensele sunt considerate inofensive – nu au cu ce dăuna educaţiei, ci dimpotrivă, stimulează un comportament dezirabil, deci sunt chiar recomandate. Mulţi părinţi, cu bune intenţii, conştientizând răul pe care il fac pedepsele pe timp ȋndelungat, au renunţat la acestea, dar au păstrat recompensele, convinşi fiind că sunt ȋn regulă.

Am ȋncercat să ȋnvăţ copilul meu cu cărţi
Mi-a dat doar că arată nedumerit.
Am folosit cuvinte clare pentru a disciplina,
Dar niciodată nu mi s-a părut că am câştigat
Disperat, m-am dat la o parte.
„Cum voi ajunge la acest copil?” Am strigat!
În mâna mea a pus cheia:
„Vino” a spus el „Joacă-te cu mine!” – autor necunoscut
(adaptat de Aletha Solter)

Desigur că, dacă ar fi să comparăm, recompensele câştigă detaşat ȋn defavoarea pedepselor, mai ales a celor umilitoare, violente, corporale. Însă mulţi psihologi şi sociologi afirmă că de fapt ele nu sunt, ca efecte, cu mult deosebite de pedepse, dimpotrivă, provoacă aceleaşi neajunsuri pe termen ȋndelungat. De aceea, este bine să medităm ȋn profunzime la ce implică un sistem de recompense şi care sunt capcanele ascunse pe care nu le intuim dar care ar putea chiar ȋmpiedica  buna dezvoltare emoţională a copilului.

Pedeapsa nu este un scop în sine. Scopul este ca elevul să identifice actul greşit făcut şi să nu-l mai repete. Violența pare să fie peste tot în societate, ȋnsă trebuie să începem cu școala ca fiind locul în care aceasta nu este în niciun caz tolerată. Profesorii, copiii ar trebui să înțeleagă, de asemenea, că succesul este posibil fără a fi nevoie să folosim coerciția.

Opusul pedepsei este recompensa şi este considerată de către Dorina Sălăvăstru (2004) o mai bună soluţie de a ȋndrepta un comportament cu ajutorul ȋntăririlor pozitive. Sistemul şcolar oferă numeroase astfel de mijloace de întărire pozitivă sau de recompensare: notele, diplomele, premiile, laudele în public; chiar şi prietenia profesorului poate constitui o recompensă. Şi recompensele generează trăiri emoţionale, numai că acestea sunt pozitive: bucuria, satisfacţia, plăcerea, încrederea, iar profesorul trebuie să orienteze aceste trăiri în vederea obţinerii unor comportamente dezirabile.

Recompensa antrenează eforturile elevului de învăţare ulterioare prin sporirea încrederii în sine, prin încurajarea de a persista şi prin creşterea puterii de atragere a sarcinii didactice. Este deci necesar ca profesorii să se folosească în mai mare măsură de efectul benefic al întăririi pozitive ȋn detrimentul pedepsei.

Sancţiune sau pedeapsă – două concepte distincte!

Putem realmente distinge aceşti doi termeni? Într-un sens larg, sancţiunea este mijlocul destinat să asigure respectarea execuţiei efective a unui drept şi a unei obligaţii. Într-un sens restrâns, sancţiunea este o penalizare cauzată de un autor al unei infracţiuni cu scopul de a pedepsi. În jocul interacţiunilor şi tranzacţilor sociale, sancţiunea reprezintă preţul unei datorii, datoria de a respecta victima sau grupul ȋnsă cel vinovat trebuie să plătească pentru a-şi găsi locul ȋn spaţiul simbolic al schimbărilor.

Pedeapsa, este acel ceva care este de ordinul compensării, al răzbunării. Sancţiunea este o oprire pentru a rupe spirala de a face rău sau de a se mai face rău. Sancţiunea este utilizată, de asemenea, pentru a ajuta la un moment dat un subiect singular să se întâmple.

Modificarea comportamentului prin utilizarea întăririlor şi a pedepselor!

Baza teoreticǎ a modificǎrii comportamentului prin sistemul de întǎriri şi pedepse o constituie mecanismul determinării operante studiat de unii reprezentanţi de seamǎ ai şcolii comportamentiste. Într-o serie de experimente, aceştia au descoperit cǎ dacă un anume comportament este în mod consecvent urmat de recompensă, comportamentul are o mare probabilitate să se producǎ din nou. Acest fenomen începe să fie cunoscut ca „lege a efectului”, care afirmǎ că acele comportamente care sunt urmate de consecinţe pozitive vor avea tendinţa de a fi repetate, iar comportamentele urmate de consecinţe negative se vor manifesta cu o frecvenţǎ mai mică. Skinner  a extins acest principiu definind întǎrirea nu doar prin faptul că ea pare a fi recompensativă ori aversivă, ci în termenii efectului pe care aceasta îl are asupra comportamentului individului. Astfel, dacǎ un comportament este urmat de un anume eveniment-efect şi comportamentul se manifestă cu o frecvenţǎ mai mare, atunci spunem că respectivul comportament este întǎrit.

Întărirea pozitivă descrie situaţia în care comportamentul  (de exemplu, punctualitatea) se manifestǎ cu frecvenţǎ mai mare pentru că este urmat de consecinţe pozitive (de exemplu, lauda).

Întǎrirea negativǎ descrie situaţia în care frecvenţa unui comportament creşte din cauzǎ cǎ el este urmat de omiterea unui eveniment aversiv anticipat (de exemplu anxietatea, acuzele sau reproşurile cuiva). Astfel, termenul de întǎrire se referǎ totdeauna la situaţiile la care comportamentul creşte în frecvenţǎ sau intensitate.

Concluzii generale

Recompensa are rolul de a-l motiva pe copil să mai facă lucruri pentru care este recompensat. Orice recompensă ajută copilul să-şi realizeze propriile obiective ȋntr-un cadru plăcut şi motivant. În procesul educaţional, recompensa reprezintă principalul factor pozitiv. Educaţia preşcolară utilizează diferite tehnici, recompensa fiind poate chiar cea mai importantă tehnică pentru a stimula copiii şi pentru buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ. Orice tip de recompensă ȋl face pe copil să aibă ȋncredere ȋn el, ȋn forţele proprii şi să ştie că ceea ce face este bine. O dezvoltare sănătoasă a copilului necesită efort, răbdare, recompense şi nu pedepse.

Pedeapsa se aplică atunci când copilul săvârşeşte o greşeală cu scopul de a nu o mai repeta. Este indicat ca pedeapsa să fie pe măsura greşelii ci nu să fie prea exagerată. Noi prin pedepsele aplicate putem provoca sentimente confuze copiilor, se pot simţi frustraţi, umiliţi, inferiori nouă adulţilor sau chiar pot avea impresia că nu sunt iubiţi. Aşadar comunicarea este esenţială vieţii, fără a comunica nu putem trăi. Prin urmare, o comunicare strânsă ȋntre părinte – profesor – copil, cu explicaţiile necesare copilului acolo unde a greşit şi ce se aşteaptă de la el este vitală şi cea mai importantă ȋn a ȋndrepta un comportament.

Bibliografie

1. Solter, Aletha J.; Ph.D.,  Attachment Play: How to solve children’s behavior problems with play, laughter, and connection, Published by Shining Star Press ✯ Goleta, California, U.S.A., 2013.
2. Jude, Ioan, Psihologie şcolară şi optim educaţional, Editura Didactică și pedagogică, Bucureşti, 2002.
3. Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
4. books.openedition.org/puc/9293
5. apprendreaeduquer.fr/recompenses-education/