Strategii interactive pentru motivarea elevilor la matematică: între teorie și practică

Este oare meseria de dascăl o meserie ca oricare alta? Așa cum spune Vasile Marcu: „Profesia de dascăl este una din cele mai nobile, mai frumoase și mai umane profesii”. Scopul acestui articol este de a evidenția rolul profesorului în stimularea motivației elevilor și propunerea unor repere teoretice și a unor strategii interactive care pot contribui la creșterea interesului față de învățare.

„Procesul de învățământ începe când tu, profesor, înveți de la elev, când tu, situându-te în locul lui, înțelegi ce a înțeles el în felul în care a înțeles.” – G. Leroy

Rolul motivației în învățare

Mulți cred că a fi profesor înseamnă doar a prezenta informații elevilor, a evalua nivelul acestora și a-i ierarhiza prin note. Profesia de cadru didactic este însă mult mai profundă, solicită calități speciale, care se pot forma și dezvolta doar dacă persoana respectivă dorește, cu adevărat, să fie profesor. A fi profesor înseamnă să te dedici celor pe care-i educi, să fii conștient că le influențezi viața și că ești răspunzător pentru asta în fața lor, a părinților și a societății.

Un profesor eficient nu transmite doar informații, ci creează contexte de învățare care sprijină dezvoltarea gândirii autonome și stimulează motivația elevilor pentru învățare.

Învățarea reprezintă o activitate intelectuală și fizică desfășurată, în mod sistematic, în vederea însușirii unor informații și formării de abilități necesare pentru dezvoltarea continuă a personalității. Învățarea este activitatea elevului care este dirijat de către profesor și presupune dobândirea unor cunoștințe, deprinderi și strategii.

Capacitatea de a învăța cât mai repede, de a înțelege cât mai bine și mai rapid, dar și de a reține cât mai mult timp ceea ce ai învățat, este una din abilitățile esențiale ale oricărui om de succes. Arta de a dobândi noi cunoștințe – de a ți le însuși și de a le „integra” în ansamblul cunoștințelor pe care le ai deja – este mult mai importantă și mai valoroasă decât cunoștințele în sine.

Motivația învățării reprezintă fundamentul energetic dinamizator și direcțional al întregului proces de învățare. Ea este esențială pentru eficiența învățării, motivația reprezentând motorul întregului nostru comportament, deci și a celui de învățare. Cunoașterea rezultatelor, a erorilor mobilizează și orientează pe cel ce învață, ducând la creșterea performanței și a preciziei în asimilarea cunoștințelor.

Motivația pentru învățare influențează procesul de învățare în sine și, implicit, rezultatele acestui proces. Sintagmele și etichetările negative, precum elevii nu mai sunt interesați să învețe, n-au drag de carte, nu sunt motivați să învețe, au apărut deseori în investigațiile realizate recent de cercetătorii ISE în unitățile școlare. Este o realitate semnalată frecvent de profesorii din țara noastră și o problemă actuală, la care specialiștii din domeniul științelor educației, dar și practicienii au încercat să caute soluții.

Principalele teorii ale motivației au fost împărțite în trei categorii, în funcție de răspunsul la întrebările-cheie:

• „Pot eu să rezolv această sarcină?” (unde contează problematica abilității/capacității);
• „Vreau eu să rezolv această sarcină?” (unde contează valoarea pe care elevii o conferă sarcinii de învățare și interesul arătat de ei pentru activitate);
• „Ce trebuie să fac pentru a rezolva cu succes această sarcină?” (despre cum ajung elevii să își monitorizeze și să își regleze experiențele lor de învățare).

Fundamente teoretice

Potrivit lui Bernard Weiner (1985), în cadrul teoriei atribuirii, elevii explică rezultatele școlare prin cauze interne sau externe, stabile sau instabile și controlabile sau necontrolabile. Modul în care sunt realizate aceste atribuiri determină reacțiile emoționale (de exemplu, mândrie sau rușine) și influențează motivația pentru sarcinile viitoare.

Aceste atribuiri variază de-a lungul a trei dimensiuni:

• caracter intern/extern al cauzei;
• stabilitatea cauzei (percepția cauzei se modifică în timp sau prin trecerea de la o sarcină la alta sau nu);
• controlabilitatea (stă sau nu în putința elevului să controleze rezultatul obținut).

În linii mari, abilitatea este percepută ca fiind internă, necontrolabilă și stabilă; efortul este perceput ca fiind intern, controlabil și instabil; factorii externi sunt percepuți ca fiind necontrolabili și instabili. Fiecare atribuire este legată de o reacție emoțională și tocmai reacția specifică prezice un comportament.

Dacă, de exemplu, Vasilică nu a luat testul la matematică și crede că aceasta se întâmplă pentru că este în general slab la această materie (lipsa abilității), el simte că nu poate schimba situația și că nu are niciun control asupra ei. Această credință îl va face să se simtă rușinat, urmând să evite pregătirea adecvată pentru un nou test. Dar dacă va considera că eșecul se datorează lipsei de efort (insuficienței efortului), el se va simți stânjenit pentru că știe că ar fi fost mai bun la test dacă și-ar fi dat mai mult interesul, ceea ce e probabil să-l îndemne să se pregătească din vreme și mai eficient pentru un nou test.

Aceste perspective teoretice evidențiază rolul esențial al profesorului în modelarea motivației elevilor, aspect valorificat prin strategiile didactice prezentate în continuare.

Strategii de motivare în predarea matematicii

Utilizarea metodelor interactive în procesul didactic contribuie semnificativ la creșterea motivației elevilor, deoarece implică participarea activă și dezvoltarea gândirii autonome.

Dintre multiplele procedee utilizate în motivația elevilor cele mai importante sunt următoarele: motivarea prin crearea situațiilor problemă; motivarea prin introducerea unor activități cu caracter de joc; motivarea prin utilizarea metodelor interactive și TIC la ore; motivarea prin crearea unei stări de competiție sau de cooperare; motivarea prin menționarea performanțelor școlare care urmează să fie atinse.

Matematica este percepută ca o disciplină complexă, dar cu un potențial formativ ridicat. A preda matematica într-un demers didactic interactiv înseamnă a organiza contextele și situațiile de învățare ale elevilor, a conferi sensul necesar unei bune înțelegeri prin utilizarea propriilor lor păreri. Rolul cadrului didactic, în contextul învățării interactive, este de organizator al cunoștințelor și facilitator al construcției cunoașterii elevului.

Elevul este activ în contextul învățării, în sensul în care realizează propria învățare și interactiv în contextul schimbului de informații în care primește și oferă.

Exemplu de bună practică

În cadrul unei ore de matematică cu tema „Matematica prinde viață atunci când e construită cu propriile mâini”, desfășurată în „Săptămâna Altfel”, elevii au avut de realizat un mozaic geometric, parcurgând mai multe etape:

1. Planificarea modelului (identifică figurile geometrice pe care le vor utiliza);
2. Construcția formelor (desenează formele alese folosind instrumente geometrice);
3. Măsurarea și calculul (măsoară lungimile laturilor și mărimea unghiurilor, apoi calculează perimetrul și aria în funcție de tipul figurii);
4. Asamblarea mozaicului (formele sunt decupate și lipite pe o coală A3, formând mozaicul final).

Evaluarea activității a fost făcută pe două niveluri:

1. Evaluare formativă: s-a urmărit procesul de învățare: modul de lucru în echipă; corectitudinea măsurătorilor; utilizarea instrumentelor.
2. Evaluare sumativă: se analizează produsul final: corectitudinea construcțiilor geometrice (40%); corectitudinea calculelor (40%); creativitatea și prezentarea (20%).

Exemplul de bună practică prezentat are multiple beneficii:

• Conectează teoria cu practica: Elevii nu mai percep matematica ca pe un set de formule abstracte, ci ca pe un instrument util în realizarea unor produse concrete.
• Dezvoltă competențe transversale: Pe lângă competențele matematice, elevii își dezvoltă: creativitatea; spiritul de echipă; capacitatea de organizare; gândirea critică.
• Crește motivația pentru învățare: Activitățile practice sunt mai atractive și implică activ elevii, reducând anxietatea față de matematică.
• Permite diferențierea învățării: Fiecare elev poate lucra în ritmul propriu și poate crea modele diferite, adaptate nivelului său de înțelegere.

Implementarea activității nu a fost lipsită de dificultăți. Gestionarea timpului, utilizarea instrumentelor geometrice sau aplicarea corectă a formulelor de calcul au fost primordiale. Organizarea lucrului în echipă a generat, în unele cazuri, dezechilibre în implicare, fiind necesară intervenția cadrului didactic pentru a asigura participarea activă a tuturor membrilor grupului.

Elevii au manifestat un interes crescut față de activitate, comparativ cu lecțiile tradiționale, arătând entuziasm în realizarea mozaicului și dorința de a-și îmbunătăți produsul final. De asemenea, s-a remarcat o colaborare mai bună între colegi și o comunicare mai eficientă în cadrul echipelor. Chiar și elevii mai puțin motivați în mod obișnuit au participat activ, datorită caracterului aplicativ al activității.

În urma desfășurării activității, s-au observat îmbunătățiri vizibile atât în plan cognitiv, cât și atitudinal. Elevii au demonstrat o mai bună înțelegere a noțiunilor geometrice, în special în ceea ce privește calculul ariilor și perimetrelor, precum și utilizarea corectă a instrumentelor de măsură. Rezultatele evaluării ulterioare au evidențiat o creștere a procentului de răspunsuri corecte la itemii aplicați pe aceste conținuturi.

Activitatea propusă valorifică principiile învățării active și ale motivației intrinseci, oferind elevilor oportunitatea de a construi cunoașterea prin experiență directă. „Astfel de demersuri didactice contribuie la reducerea percepției matematicii ca disciplină abstractă și dificilă și favorizează o atitudine pozitivă față de învățare” (Bădescu et al., 2022).

Profesorul modern trebuie să îmbine competențele pedagogice pe care le deține cu utilizarea unor strategii interactive pentru a stimula motivația elevilor, pentru a-i face să-și dorească să învețe, să aplice ce-au învățat în contexte variate și să cerceteze pentru a obține rezultatele mult dorite, altfel, „cea mai bună strategie este sortită eșecului dacă este implementată prost”. Bernhard Riemann (1826–1866)

Bibliografie

1. Bădescu, O., Nițu, T., Covrig, E.-S., Vasile, I., Tărchilă, I., Gavrilă, S., Grecu, A.-E., & Perry, H. (2022). Matematica între bucurie și teamă. Editura Book For LIFE;
2. Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. Editura Polirom;
3. Weiner, B. (2010). The development of an attribution-based theory of motivation: A history of ideas. Educational Psychologist.