Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară. Un posibil portret al profesorului

În contextul educațional actual, profund tehnologizat, profesorul de limba și literatura română se află la confluența dintre tradiție și modernitate, dintre păstrarea valorilor canonice și adaptarea la noile paradigme curriculare. Tema propusă în acest an de simpozion, „Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară“, invită la reflecție lucidă asupra modului în care identitatea noastră profesională se armonizează versus se confruntă cu actualele direcții de reformă educațională. E o tensiune interesantă și totodată dificilă aici: aceea dintre convingerea personală că limba română este un spațiu al spiritului, al valorilor sufletești, spirituale, morale, culturale și cerința curriculară care ne solicită să formăm competențe, să evaluăm performanțe școlare, să cuantificăm progresul. Altfel spus, să cuantificăm poezia, să apreciem prin note frumusețea, să păstrăm sufletul limbii și al literaturii, al disciplinei, per ansamblu, într-un sistem standardizat și tehnicizat. În acest context, predare limbii și a literaturii române devine o artă a echilibrului: rigoare și creativitate, text/ viață, algoritm/ sensibilitate.

Pentru mulți dintre noi, limba română este mai mult decât un obiect de studiu, este un spațiu al apartenenței spirituale și afective, „limba română este patria“, un „acasă“ al fiecăruia, o sărbătoare și o duminică a sufletului. E un loc unde profesorul își asumă o misiune importantă și totodată extrem de dificilă: integrarea valorilor spirituale și culturale pentru formarea caracterului moral al elevilor în procesul instructiv-educativ. Convingerea că literatura este o formă de cunoaștere a lumii și a sinelui rămâne ancora oricărei practici educaționale autentice.

Profesorul are o dublă misiune: păstrarea patrimoniului cultural și formarea sufletească prin cultivarea discernământului la elevi. Într-o lume dominată masiv de informație, profesorului i-a revenit menirea de a fortifica răbdarea prin lectură, respectul pentru Cuvânt/ cuvântul scris și „rostire românească“, dorința înțelegerii și clarificării noțiunilor și conceptelor. Profesorul de limba română trebuie să constituie un model demn de urmat pentru elevii pe care îi învață prin angajament etic, prin asumare, dăruire, abnegație, corectitudine, integritate, responsabilitate, smerenie și modestie.

Pentru întregirea portretului moral al profesorului de limba română, adăugăm aici alte atribute cel puțin la fel de importante precum cele amintite deasupra și anume: pregătire temeinică de specialitate, preocuparea pentru perfecționare, seriozitate, creativitate, punctualitate, vocație și inteligență emoțională pentru a relaționa pozitiv cu semenii săi, de la elevi și părinți până la directori, colegii de cancelarie și comunitate.

Prin vocație, un profesor bun asigură resursele necesare depășirii situațiilor demotivante care pot apărea pe parcurs. Un set important de calități umane sunt necesare cadrului didactic la ora de limba și literatura română pentru a fi considerat un profesor bun: „autentic și sincer, să își țină cuvântul, să îi trateze pe elevi cu respect. Flexibilitatea este un atu, însă este recomandat ca aceasta să fie însoțită de fermitate.“

Un profesor bun este de asemenea optimist și colaborativ, menține interacțiuni pozitive cu conducerea școlii, colegii, elevii și părinții acestora. Prin optimism, dimensiunea esențială a calității predării, influențăm reușita învățării la elevi și „asociem conținutului predat o emoție pozitivă, formând totodată o memorie emoțională. Un profesor entuziasmat transformă fiecare lecție într-o trăire lăuntrică memorabilă.

Un profesor bun explică și modelează felul de a gândi al elevilor săi. Predarea nu este doar livrare de informații, ci formarea unei arhitecturi a minții.“ Pentru a se apropia de sufletul adolescenților, profesorii înșiși trebuie să fie capabili de virtuți precum: blândețe, echilibru, bunătate, răbdare, liniștire, discernământ pentru că exact aceste calități sunt necesare elevilor pentru a le folosi ca pe ancore de nădejde la vreme de criză lăuntrică.

Analizând programele pentru gimnaziu din perspectivă diacronică, observăm trecerea de la curriculum centrat pe transmiterea de cunoștințe literare, autori, curente, noțiuni și concepte la un curriculum axat pe formarea de competențe. Acest demers a adus beneficii semnificative în sistem: libertatea de a selecta texte-suport diverse, flexibilitate, comunicare și argumentare, accent pe formarea gândirii și a gândirii critice. În sincronie, însă, există provocări precum: integrarea digitalului și formarea de competențe digitale, evaluarea conformă descriptorilor de performanță, adaptarea la un public școlar eterogen, adesea cu motivație scăzută pentru lectură și dificultăți de literație.

În acest context, profesorul este chemat să armonizeze între normă și vocație, între competențe-cheie și farmecul libertății estetice. Formarea cititorului autonom presupune trecerea de la „lectura pentru notă” la „lectura pentru sens”.

Printre strategiile didactice eficiente se numără: atelierele de lectură interpretativă, în care elevii explorează nu doar „ce se spune”, ci „cum se spune” și „de ce se spune”; întâlnirile cu scriitorii contemporani atât de apreciate de către copii; scrierea reflexivă și creativă, care transformă lectura într-un act de reconstrucție personală a sensului- atelierele de scriere în care scrisorile către autorii contemporani și paginile de jurnal reflexiv au fost și sunt în continuare apreciate de elevi; lectura comparată din texte clasice și texte contemporane; proiecte de lectură tematică precum cele axate pe valori culturale și spirituale precum: libertate, onestitate, identitate culturală, comunicare și comuniune, prietenie, educație, lectura.

În peisajul educațional actual, profesorul de limba și literatura română ar trebui să fie un reper de echilibru, competență și sensibilitate, să transmită sens și valoare. Misiunea sa presupune modelarea caracterului și a ființei interioare a elevilor prin cultivarea discernământului, a gustului estetic și a respectului pentru Cuvânt/ cuvânt, prin lecțiile de umanitate pe care le susține. Așadar, profesorul nu mai este doar un transmițător de conținuturi și cunoștințe, ci un mentor cultural și un antrenor spiritual, ghid al unei deveniri interioare prin cuvânt, expresie și stil.

Cadrul normativ oferit de programă devine viu doar prin spiritul celui care îl aplică. Iar acest spirit se definește prin iubirea de carte, de text și de sens. A preda limba și literatura română astăzi înseamnă a îmbina măiestrit competența, emoția, libertatea, exigența și bucuria într-un tot armonios. Astfel formăm elevi care știu să analizeze texte, oameni care știu să înțeleagă lumea prin semn, prin cuvânt și sens. Lucrând cu textul și cartea, transpunem frumusețea în învățătură, transformăm cunoașterea în trăire și facem din școală un spațiu al devenirii prin cuvânt.

Bibliografie
Ghidul profesorului din România, Editura Universității „Dunărea de Jos“, Galați, 2023
Bădescu, Gabriel, Negru-Subțirică, Oana, Angi, Daniela, Ivan, Claudiu, Profesor în România. Cine, de ce, în ce fel, contribuie la educația elevilor în școlile românești, Perspective FES, București, 2017
Miclea, Mircea, Arta de a rămâne profesor cu pasiune, conferință, Oașa, 2025