Toate articolele din categoria: Inteligență spirituală
Elemente de metodică a predării educației religioase în grădiniță
Educația religioasă în cadrul învățământului preșcolar ocupă un loc aparte în ansamblul demersului educațional, contribuind la formarea personalității copilului prin cultivarea valorilor morale, a dimensiunii afective și a unei prime deschideri spre transcendență. Specificul acestei etape de vârstă impune o abordare pedagogică particulară, în care accentul nu cade pe transmiterea unor cunoștințe teologice formale, ci pe formarea treptată a unei atitudini interioare bazate pe respect, iubire, empatie și deschidere către valorile spirituale fundamentale.
În literatura de specialitate, educația religioasă este definită drept un proces formativ care are ca scop dezvoltarea dimensiunii spirituale a copilului, în sensul construirii unei relații de încredere și afecțiune față de Dumnezeu, a asumării valorilor morale creștine și a formării unei conduite etice adecvate. La această vârstă fragedă, copilul este extrem de receptiv la stimuli afectivi, simbolici și narativi, ceea ce creează un cadru favorabil pentru integrarea unor practici educaționale cu încărcătură spirituală și morală profundă.
Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară. Un posibil portret al profesorului
În contextul educațional actual, profund tehnologizat, profesorul de limba și literatura română se află la confluența dintre tradiție și modernitate, dintre păstrarea valorilor canonice și adaptarea la noile paradigme curriculare. Tema propusă în acest an de simpozion, „Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară“, invită la reflecție lucidă asupra modului în care identitatea noastră profesională se armonizează versus se confruntă cu actualele direcții de reformă educațională. E o tensiune interesantă și totodată dificilă aici: aceea dintre convingerea personală că limba română este un spațiu al spiritului, al valorilor sufletești, spirituale, morale, culturale și cerința curriculară care ne solicită să formăm competențe, să evaluăm performanțe școlare, să cuantificăm progresul. Altfel spus, să cuantificăm poezia, să apreciem prin note frumusețea, să păstrăm sufletul limbii și al literaturii, al disciplinei, per ansamblu, într-un sistem standardizat și tehnicizat. În acest context, predare limbii și a literaturii române devine o artă a echilibrului: rigoare și creativitate, text/ viață, algoritm/ sensibilitate.
Articol integral →Valoarea formativă a literaturii clasice
Ca profesor de română, observ de la o vreme tendința de a se scoate din manualele și din culegerile de exerciții operele scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Mai mult, mi se pune deseori întrebarea de către unii părinți sau de elevi, dacă nu chiar și de către colegi: de ce nu se schimbă programa și nu sunt introduși alți autori în locul celor pe care de atâția ani și de atâtea generații îi studiem? De ce se insistă pe lectura unor texte vechi a căror limbă elevii abia dacă o înțeleg?
Fără a discuta justețea unor asemenea dileme și fără a contesta valoarea literară, artistică, a unor scrieri mai recente, doresc să punctez câteva lucruri care să susțină și să motiveze necesitatea de a lectura și a studia clasicii literaturii noastre.
Organizarea și desfășurarea unei activități de tip cenaclu literar
Cenaclul literar are ca scop dezvoltarea spiritului creator al elevilor. Nu vizează neapărat formarea viitorilor scriitori, ci crearea condițiilor de activitate care să ducă la valorificarea aptitudinilor elevilor și la dezvoltarea de competențe specifice. Bineînțeles că încurajarea și orientarea timpurie a talentelor, prin asigurarea unei ambianțe propice creației, aceste cenacluri asigură și primii pași ai orientării profesionale, pregătește pe cei care mâine vor reprezenta viitoarea promoție scriitoricească.
Articol integral →Importanța educațională a paradigmei religiilor lumii
Recent, creșterea pluralității religioase în societatea internațională a fost considerată drept principala legitimare a deciziilor de politică educațională referitoare la didactica educației religioase neconfesionale. În numeroase regiuni ale lumii, o consecință a fost că orele de religie au fost înlocuite cu lecții de studii religioase, care au fost integrate în studiile de științe naturale și sociale, fiind obligatorii pentru toți elevii. Pe parcursul unor evoluții similare în Europa, paradigma religiilor mondiale a devenit definitorie discursului educațional și continuă să influențeze puternic educația religioasă. În context creștin, acest concept a permis analiza religiilor necreștine, fiind recomandată de organizații europene și internaționale precum UNESCO, OSCE și Consiliul Europei, ca fiind utilă pentru formare.
Contexte postmoderne ale muzicii religioase în educație
Tot mai frecvent, în ultimii ani, apar noi accente, idei și paradigme educaționale ce vin să susțină cadrele didactice în adaptarea la noile cerințe, prin utilizarea în practica didactică a unui spectru divers de strategii moderne de educație. Astfel, paradigme precum școala adaptivă și școala incluzivă par a-și defini un contur conceptual modern într-o societate informațională și un mediu multicultural din ce în ce mai divers, în care se impune ca necesitate primară evidențierea unor identități personalizate sau de grup, a beneficiarilor direcți ai actului educațional pentru a facilita un înalt grad de inserție socială a acestora. În tot acest spectru multimodal și politonal al dimensiunii psiho-sociale a educației postmoderne, o repriză concertantă a unor concepte laitmotivice punctează insistent importanța și necesitatea înțelegerii realității.
Da, digimodernismul de astăzi ne transpune într-un spațiu metric deschis al unei sfere a vieții, percepând o altfel de trăire, ceva modificat față de ce știam a fi educația! Și mai mult de atât, aflat într-o permanentă evoluție prin așa numiții vectori ai schimbării, care cu ușurință, prin mici artificii, ne pot transpune într-un nou spațiu, vectorial de data aceasta, cu anumite ținte de atins și norme de verificare impuse (Goleț & Cismas, 2014, pp. 2–4).
Ministerul Educaţiei