Valoarea formativă a literaturii clasice

Ca profesor de română, observ de la o vreme tendința de a se scoate din manualele și din culegerile de exerciții operele scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Mai mult, mi se pune deseori întrebarea de către unii părinți sau de elevi, dacă nu chiar și de către colegi: de ce nu se schimbă programa și nu sunt introduși alți autori în locul celor pe care de atâția ani și de atâtea generații îi studiem? De ce se insistă pe lectura unor texte vechi a căror limbă elevii abia dacă o înțeleg?
Fără a discuta justețea unor asemenea dileme și fără a contesta valoarea literară, artistică, a unor scrieri mai recente, doresc să punctez câteva lucruri care să susțină și să motiveze necesitatea de a lectura și a studia clasicii literaturii noastre.

Mai întâi de toate, este chiar ideea de clasic, adică de valoare a unor texte pe care trecerea timpului a verificat-o. Timpul este cel care consacră valoarea, iar o cultură solidă, o personalitate deplin formată, se construiește cunoscând înaintașii, istoria, cultura făurită de aceștia și lăsată moștenire urmașilor. Învățând din operele și din experiența lor de viață, un tânăr își poate construi treptat și apoi își poate definitiva sistemul propriu de valori la care ulterior se poate raporta și pe care se poate modela. Este un sistem de valori care îi va permite apoi să facă față exigențelor pe care viața și societatea i le impun. Nu mai vorbim de cunoașterea patrimoniului cultural național care contribuie la desăvârșirea culturală și intelectuală a tânărului.

Este apoi evidentă valoarea moralizatoare a acestor opere literare.

Să luăm ca exemplu „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Ce poate fi Smaranda Creangă altceva decât modelul mamei dedicate familiei și care crede orbește în steaua norocoasă a fiului ei? În imaginația copilului, mama este o zână bună făcătoare de minuni sau un echivalent al sfintelor binevoitoare care apar în povești și îi ajuta pe eroi. Faptele mamei sunt încadrate într-o poveste și comportare exemplară. În Smaranda lui David sunt exprimate ipostazele umane fundamentale: căsnicie, iubire, maternitate, fidelitate, prietenie și omenie.

Ilie Moromete, din romanul lui Marin Preda, este imaginea tatălui care se luptă să salveze pământurile familiei și să țină familia unită în ciuda dificultăților financiare și a opoziției crescânde din partea celor trei băieți mai mari.

În basmele populare găsim modele de înțelepciune, bunătate și omenie în personaje precum Sfânta Duminică, Sfânta Vineri, zânele bune sau chiar unii dintre împărați. Curajul, perseverența și istețimea sunt exemplificate de Prâslea cel voinic cel care nu se lasă până nu prinde hoțul ce fură merele tatălui său. Craiul cu trei feciori din „Povestea lui Harap-alb” este tatăl care pune la încercare veleitățile de lider ale băieților săi. Spre surprinderea lui, cel mai mic dintre aceștia se dovedește și cel mai milostiv si mai isteț. Armele, hainele și calul său din tinerețe simbolizează învățăturile pe care un părinte le dă mai departe copilului său ca să-l ajute în viață.

Din „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, aflăm că patima banului distruge cele mai înalte sentimente umane, duce la înstrăinare și la ruinare socială și emoțională, căci „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință și s-au străpuns cu multe dureri” (Timotei, 6,10).

În paginile despre război ale scriitorilor români contemporani cu cele două războaie mondiale, descoperim nenumărate exemple de eroism și de camaraderie la vremuri de restriște și de rezistență în fața vicisitudinilor istoriei. Astfel, despre eroismul soldatului român aflăm, spre exemplu, din poezia lui George Coșbuc „Scrisoare de la Muselim Selo”. Aflat pe câmpul de luptă și alungând dușmanul din țară, ostașul se gândește cu dor la cei lăsați acasă și lasă vorbă ca după moartea lui să li se trimită carte.

Ar fi multe lucruri de spus cu privire la valoarea formativă a literaturii. Totuși, cum îi putem atrage pe tinerii lectori spre literatura noastră de altădată? Propun aici câteva elemente din perspectiva celui care predă atât la nivel gimnazial, cât și la nivel liceal.
Întâi de toate trebuie depășită aplecarea strâmtă spre înțelegerea fiecărui cuvânt dintr-un text citit. Copilul trebuie să înțeleagă ideea de ansamblu a fragmentului și nu trebuie să caute în dicționar toate cuvintele necunoscute care apar. Într-un text pot apărea multe arhaisme sau regionalisme, or căutarea lor în dicționar este cronofagă, plictisitoare și alungă însăși plăcerea lecturii. De aceea, se impunea realizarea unor ediții adecvate nivelului de lectură (începător, avansat, experimentat) sau nivelului de studiu, pe clase.

În al doilea rând, cred că este important să se coreleze studiul literaturii cu cel al altor materii. Multor copii din zilele noastre le lipsește referința culturală. Țin minte că la o clasă de liceu am fost întrebat de ce Ilie Moromete își face griji că nu mai are caii. Atunci mi-am dat seama că un copil din zilele noastre, mai ales crescut la oraș și fără rude la țară, nu are cum să priceapă frământările, grijile, unui om simplu de la sat și din alte vremuri. De aceea, se impune o corelare a conținuturilor de la disciplina literatura română cu cele de la istorie, istoria artei, desen, muzică în așa fel încât elevului să i se ofere un orizont cultural mai amplu.

În al treilea rând, alegerea textelor literare studiate la clasă ar trebui să se facă ținând cont atât de programa școlară, cât și de preferințele elevilor. Unii elevi preferă perioada interbelică; alții preferă literatura pașoptistă; unii, romanele realiste; alții, nuvela romantică. În definitiv, gusturile nu se discută, dar pentru fiecare poate fi găsită o operă literară care să trezească interesul.

Și nu în ultimul rând, trebuie o foarte mare deschidere a profesorului de română spre interpretările pe care elevii le dau operelor literare și care pot fi pe cât de originale, pe atât de surprinzătoare. În definitiv, poezia „Plumb” este despre moarte sau despre teama combatantului pe front, înconjurat de „plumbi”? Perspectivele sunt relative la cunoștințe, gust literar și grila de lectură aplicată, or o aplicare strâmtă a unor grile de lectură poate să îndepărteze tânărul cititor de tot ceea ce înseamnă literatură.