Valoarea instructiv-educativă a povestirilor, repovestirilor și a poveștilor create

Lecturile, poveștile, povestirile, povestirile create implică un mare grad de participare pe plan intelectual și afectiv din partea preșcolarului. În procesul receptării conținutului textului literar, copilul depune un intens efort de a-și reprezenta fapte, situații. El devine astfel creatorul propriilor imagini sugerate verbal de educatoare.
Textul literar se constituie ca un mijloc deosebit de eficient în procesul cunoașterii prin intermediul imaginii artistice, în lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior, în formarea unei atitudini corespunzătoare față de lumea înconjurătoare. Multe dintre povestirile audiate au confirmat și consolidat cunoștințele dobândite în activitățile de observare referitoare la aspectul animalelor, obiceiurile și modul de viață al acestora, anumite particularități care le deosebesc și le caracterizează: lupul este lacom și crud, vulpea este șireată, iepurașul e fricos, vrăbiuțele sunt lacome, măgărușul este încăpățânat etc.

Articol integral →

A fi rezilient în profesia de educatoare – eseu motivațional

Andrei este în grupa mică, el și colegii săi vin regulat la grădiniță. Andrei și ceilalți copii, toți iubesc grădinița, jocurile, activitățile și cel mai mult interacțiunile cu doamna, ei nu le zic interacțiuni, e un cuvânt greu pentru cei trei ani ai lor, le zic, privirile doamnei, urmate de îmbrățișări, când trebuie, dimineața, să se despartă de mămica, le zic ajutorul doamnei, la orice nevoie, jocurile minunate, și jucăriile de tot felul, ei știu că doamna lor este de încredere, că i-a cucerit după puțin de la primele zile de grădiniță și, atât Andrei, cât și ceilalți copii, sunt fericiți.
Pe de altă parte, doamna Maria, o doamnă cu experiență de peste doisprezece ani la grădiniță, aflată la cea de-a cincea interacțiune cu o grupă mică, este și dumneaei gata pentru a susține micile lupte de zi cu zi, lupte pe care trebuie să le gestioneze pentru a le păstra încrederea celor mici în autoritatea sa. Ea știe și vrea ca preșcolarii să simtă că, deși ei sunt douăzeci iar ea este doar una, niciunul nu va fi privat de atenția, grija și tratamentul egal dat tuturor, ca ei să fie o echipă așa ca la muschetari: toți pentru unul, unul pentru toți.

Articol integral →

Lungul drum către Santa Cruz – O experiență educativă prin teatru de animație

Teatrul de animație, prin bogăția formelor sale de expresie și capacitatea de a uni arta vizuală, mișcarea, vocea și obiectul, reprezintă un teritoriu pedagogic fertil, unde jocul devine instrument de cunoaștere și de dezvoltare personală.
Proiectul „Lungul drum către Santa Cruz”, realizat împreună cu grupa de performanță a Cercului de Teatru de Păpuși – ActAnima Puppetry în anul școlar 2024–2025, s-a născut din dorința de a oferi copiilor o experiență de învățare artistică autentică, în măsură să le stimuleze creativitatea, empatia și spiritul de echipă.

Articol integral →

Când un copil prinde curaj să spună „Eu cred că…”. Despre puterea dezbaterilor în gimnaziu

Sala de clasă poate și ar trebui să fie spațiul în care copiii își găsesc vocea, au curajul de a-și susține opiniile, de a-și deschide mintea și inima către cele ale altora. Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă așa, astfel că a crea în școli cluburi de dezbateri este un pas necesar înspre a le oferi elevilor un spațiu mai prietenos, mai eliberat de constrângeri în care se pot exprima. Dacă, până în prezent, dezbaterile au fost activități extrașcolare adresate, în principal, liceenilor, în ultima perioadă, prin înființarea Olimpiadei naționale de dezbateri pentru juniori, s-a adus în atenție importanța acestui exercițiu de gândire critică și pentru elevii de gimnaziu.

Articol integral →

Program de dezvoltare personală pentru copiii de clasa a V-a. Terapia de grup psihoeducațională

Perioada cuprinsă între 10 și 12 ani reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copilului, marcând tranziția de la copilăria mijlocie spre adolescența timpurie. În acest interval, elevii din clasa a V-a se confruntă cu provocări majore: trecerea de la școala primară la cea gimnazială, transformări fizice și psihice accelerate, și nevoia acută de a-și forma identitatea personală în contextul unui mediu social în continuă schimbare. Erik Erikson sublinia importanța acestei perioade ca fiind momentul în care copiii trebuie să dezvolte „sentimentul de industrie”, învățând să coopereze cu colegii și adulții, în timp ce își construiesc o imagine de sine bazată pe competență și performanță. Terapia de grup psihoeducațională se dovedește un instrument terapeutic ideal pentru această vârstă, oferind un cadru structurat în care elevii pot dezvolta abilități de autoreglare emoțională, pot experimenta intercunoașterea autentică și pot construi coeziunea grupului de clasă. Prin intermediul activităților experiențiale și al reflecției ghidate, această abordare terapeutică răspunde nevoilor specifice de dezvoltare ale preadolescenților, sprijinindu-i în construirea unei identități pozitive și în dobândirea competențelor necesare pentru a face față provocărilor vieții școlare și sociale.

Articol integral →

Control sau responsabilitate? Obligație sau educație? Reflecții asupra celor două moțiuni ale Olimpiadei de Dezbateri Juniori 2025

Într-un context social marcat de provocări precum creșterea dependenței de tehnologie și criza climatică globală, educația democratică și exercițiul gândirii critice devin esențiale. Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori 2025 aduce în atenție două teme cu puternic impact asupra vieții cotidiene: dreptul la intimitate digitală și rolul părinților în spațiul online, respectiv responsabilitatea ecologică prin măsuri sustenabile la nivelul fiecărei gospodării. Cele două moțiuni propuse — formulate de organizatori ca scenarii de dezbatere — oferă echipelor de elevi un cadru structurat în care să își exerseze abilitățile argumentative. Variantele de lucru atașate (structuri Guvern-Opoziție) nu sunt soluții impuse, ci modele educaționale orientative, menite să ajute participanții să înțeleagă pozițiile posibile și să-și construiască propria abordare critică. Articolul de față analizează aceste versiuni propuse, comentează aplicabilitatea lor în contexte reale și discută modul în care elevii pot adapta și personaliza argumentele în funcție de viziunea echipei și principiile competiției.Textul respectă formatul World Schools și valorile asumate prin Regulamentul Olimpiadei de Dezbateri Juniori 2025, promovând reflecția echilibrată, rațiunea argumentativă și responsabilitatea cetățenească.

Articol integral →

Promovarea autonomiei învățării

Dat fiind faptul că accesul la informație este mai facil ca niciodată, competențele de învățare autonomă și responsabilitate devin esențiale pentru succesul personal și profesional. În acest context, educația trebuie să își adapteze metodele pentru a stimula dezvoltarea acestor abilități, iar unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru realizarea acestui obiectiv este autoevaluarea. Aceasta, alături de gestionarea optimă a timpului, contribuie semnificativ la creșterea încrederii în sine a elevilor, dezvoltându-le capacitatea de a învăța eficient și responsabil.

Articol integral →

Modalități de dezvoltare a competențelor de lectură la clasa a IV-a

Conceptul de competențe reprezintă o structură complexă și multidimensională care îmbină organic mai multe componente esențiale ale procesului de învățare și dezvoltare. Acestea includ nu doar cunoștințele teoretice și deprinderile practice dobândite, ci și aptitudinile native ale individului, precum și atitudinile formate în timp față de procesul educațional. Un aspect definitoriu al competențelor îl constituie caracterul lor dinamic și evolutiv, manifestat prin capacitatea și dorința continuă de autodezvoltare. Astfel, dincolo de dimensiunea procedurală a lui „a ști cum”, competențele încorporează și o componentă motivațională esențială – disponibilitatea de a învăța și de a progresa constant. Această abordare holistă transformă competențele într-un instrument fundamental al educației moderne, care facilitează adaptarea individului la cerințele în continuă schimbare ale societății contemporane.

Articol integral →

Valoarea formativă a literaturii clasice

Ca profesor de română, observ de la o vreme tendința de a se scoate din manualele și din culegerile de exerciții operele scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Mai mult, mi se pune deseori întrebarea de către unii părinți sau de elevi, dacă nu chiar și de către colegi: de ce nu se schimbă programa și nu sunt introduși alți autori în locul celor pe care de atâția ani și de atâtea generații îi studiem? De ce se insistă pe lectura unor texte vechi a căror limbă elevii abia dacă o înțeleg?
Fără a discuta justețea unor asemenea dileme și fără a contesta valoarea literară, artistică, a unor scrieri mai recente, doresc să punctez câteva lucruri care să susțină și să motiveze necesitatea de a lectura și a studia clasicii literaturii noastre.

Articol integral →

Importanța susținerii jurnalismului la nivel liceal

Angrenarea liceenilor în ceea ce privește proliferarea conținuturilor jurnalistice are drept beneficii învățarea modalităților de realizare a conținuturilor mediatice, informarea și utilizarea resurselor de informare, conștientizarea legislației în ceea ce privește jurnalismul, promovarea unor conținuturi importante, exemple pozitive, analiza critică a unor conținuturi etc. Într-o societate ce promovează libertatea de expresie, respectarea și asigurarea drepturilor și libertăților individuale, dreptul la o informare corectă reprezintă unul dintre drepturile fundamentale, care poate fi în pericolul de a fi deturnat prin graba cu care indivizii iau decizii în lumea actuală. De asemenea, ele pot fi puse în pericol de interesele și scopurile unor indivizi sau organizații care nu țin cont de acestea.

Articol integral →