Valoarea instructiv-educativă a povestirilor, repovestirilor și a poveștilor create

Lecturile, poveștile, povestirile, povestirile create implică un mare grad de participare pe plan intelectual și afectiv din partea preșcolarului. În procesul receptării conținutului textului literar, copilul depune un intens efort de a-și reprezenta fapte, situații. El devine astfel creatorul propriilor imagini sugerate verbal de educatoare.
Textul literar se constituie ca un mijloc deosebit de eficient în procesul cunoașterii prin intermediul imaginii artistice, în lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior, în formarea unei atitudini corespunzătoare față de lumea înconjurătoare. Multe dintre povestirile audiate au confirmat și consolidat cunoștințele dobândite în activitățile de observare referitoare la aspectul animalelor, obiceiurile și modul de viață al acestora, anumite particularități care le deosebesc și le caracterizează: lupul este lacom și crud, vulpea este șireată, iepurașul e fricos, vrăbiuțele sunt lacome, măgărușul este încăpățânat etc.

În momentul apariției limbajului, când începe să se dezvolte al doilea sistem de semnalizare bazat pe cuvânt, acesta devine principalul instrument de comunicare cu lumea înconjurătoare. Copilul manifestă acum o nepotolită sete de povești, povestiri. „Trebuie să avem în vedere faptul că uneori expresivitatea limbajului se obține prin selectarea sonoră a materialului verbal.” (Boris Tomașevski)

Literatura pentru copii reprezintă un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi copiilor în intenția de a-i face mai buni, mai drepți, mai comunicativi. Mesajul etic influențează benefic conștiința morală a preșcolarului. Lumea poveștilor oferă copiilor o varietate de personaje și situații față de care copilul ia atitudine, de unde el își alege sau este ajutat să-și aleagă modele etice.

Receptarea conținutului poveștii, povestirii, analiza întâmplărilor, interpretarea unor acțiuni, a unor gesturi ale eroilor implică o îmbogățire continuă a vocabularului. Reluarea, redarea selectivă a unor fragmente reprezentative, redarea dialogului între personaje duc, implicit, la cultivarea expresivității, fluenței în exprimare. Calitatea exprimării este în mod deosebit cultivată în cadrul povestirilor create, activități ale căror specific obligă copilul să gândească asupra mijloacelor de exprimare a propriei idei, să folosească cuvintele cu semnificația corectă în context.

Mulțime de cuvinte și expresii literare se regăsesc în vocabularul copiilor în momentul în care sunt solicitați să creeze o poveste după un șir de ilustrații sau cu un început dat. Expresii precum „lupului îi sticleau ochii de foame” („Capra cu trei iezi”), „da cum să-mi murdăresc eu mânucuțele” („Iedul cu trei capre”) etc. au presărat conținutul poveștilor create de copii.

În esență, poveștile, povestirile, povestirile create rezolvă o mare varietate de sarcini ale educării și instruirii preșcolarului: actualizează și îmbogățesc experiența cognitivă a copilului, educă spiritul de observație, exersează funcții ale limbajului, capacitatea de a verbaliza, dezvoltă operațiile gândirii, determină socializarea afectivă a copilului, au implicații puternice în sfera sentimentelor și a personalității copilului.

Contribuția povestirilor, repovestirilor, povestirilor create la dezvoltarea procesului de cunoaștere și la stimularea comportamentului lingvistic activ

Acumularea de cunoștințe este una din căile de adaptare a copilului la viața socială. Copilul ajunge ca, prin activitatea lui generată de un interes sau altul, să-și formeze, acționând, gândirea. „Cu ajutorul cuvântului și al conceptului se efectuează întrepătrunderea experienței individuale și a celei colective.” (H. Wallou)

Întrucât elementul de bază al activității de instruire și educare a preșcolarului îl constituie limbajul, volumul și calitatea vocabularului influențează nemijlocit adaptarea socio-afectivă a copilului. Sărăcia vocabularului și stângăcia în exprimare pot frâna nu numai dezvoltarea intelectuală a copilului, dar pot produce modificări în stările afective ale copiilor. Corectitudinea pronunțării cuvintelor, bogăția vocabularului, logica și expresivitatea vorbirii sunt indici în aprecierea inteligenței unui copil. Există, deci, o interdependență între gândire și limbaj. Ambele procese psihice depind de „zestrea nativă”, dar sunt puternic influențate de ambianța educativă în care trăiește copilul. Rolul grădiniței este, deci, decisiv.

Grupa mică și mijlocie dezvăluie și aprofundează noțiuni, concepte, prin toate tipurile de activități. Presupunând rezolvat un minim necesar de cunoștințe dobândite prin antrenarea proceselor de cunoaștere, la grupa mare preșcolarul poate fi un bun interlocutor. Pe lângă funcția informativă a convorbirilor educatoarei cu copiii, trebuie realizat în permanență un schimb de mesaje între educatoare și copii, folosind valoarea formativă a cuvântului. Copilul își însușește unele atitudini și comportamente imitând un exemplu concret, dacă acesta îi vine din partea unei persoane pe care o respectă, în speță, din partea educatoarei. Acest exemplu este cel mai adesea un personaj de poveste. Pentru pătrunderea semnificației unui cuvânt, a frumuseții unei atitudini sau pentru a determina respingerea unei atitudini ce trebuie preluate este esențială intervenția forței cuvântului de a clarifica, de a explica, de a nuanța, de a ajuta copilul să înțeleagă, să judece și să aprecieze.

Am organizat activități care să antreneze în același timp operațiile gândirii copilului și capacitatea de verbalizare. De pildă, după ce, spre sfârșitul săptămânii, le-am prezentat copiilor povestea „Iedul cu trei capre”, la începutul săptămânii următoare le-am prezentat „Povestea măgărușului încăpățânat” de V. Colin. Ambele povești au plăcut foarte mult copiilor și am încercat să le sugerez o analogie între personajele principale ale celor două povești: măgărușul și iedul.

Analogia făcută presupunea evidențierea asemănărilor, dar și a deosebirilor între cele două personaje. Procedeul în sine nu le era străin copiilor, ei fiind familiarizați cu el de la activitățile de observare. Dar era pentru prima dată când trebuiau analizate două personaje, în fapt două simboluri. Prin întrebări ajutătoare i-am purtat pe copii spre evidențierea asemănărilor: ambele personaje sunt neascultătoare și încăpățânate. Deosebirea a fost, de asemenea, sesizată: măgărușul este și foarte alintat, iar iedul este și leneș. Obișnuiți ca, de fiecare dată, să analizeze consecințele, urmările atitudinii personajelor, și de data aceasta copiii au punctat corect acest aspect: măgărușul este disperat când toate obiectele din cameră îl resping, lăsându-l pradă lui Moș-Nu-Vreau, iar iedul rămâne dezbrăcat, flămând și scapă, ca prin minune, de lup.

La întrebările „Măgărușul de la începutul povestirii mai seamănă cu cel de la sfârșit?”, „Dar iedul?”, „De ce?”, „Ce s-a schimbat în purtarea lor?”, „De ce?”, copiii au analizat corectitudinea schimbată a celor două personaje, schimbare generată de o serie de neplăceri la care au fost supuse cele două personaje. În ce mă privește, a fost momentul potrivit de a accentua ideea că orice greșeală de comportament, de purtare, chiar dacă pornește de la încăpățânare, lene, minciună, lăudăroșenie etc., este urmată numai de neplăceri și necazuri, și că numai acela care va ști să se ferească de astfel de greșeli va fi ferit de neplăceri. În esență, referitor la această activitate, copiii au dovedit că și-au însușit perfect conținutul, înțelesul celor două noțiuni morale (încăpățânare — lene), dar, mai presus de acest aspect al actului educațional, s-au dovedit capabili de a analiza comportamente, de a stabili asemănări și deosebiri de atitudini, de a evidenția consecințe ale comportamentului greșit.

Mulțumită de reușita acestei activități, am mai organizat, pe aceeași structură, o serie de activități în care am alăturat câte două povești care prezentau similitudini în ce privește comportamentul personajelor: „Găinușa cea moțată” de Călin Gruia cu „Cocoșelul cu pene de aur” de Al. Mitru — în acest caz lăudăroșenia și îngâmfarea erau trăsături care îi caracterizau pe cocoșelul cu pene de aur și pe găinușă; „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă cu „Scufița Roșie” — în acest caz am evidențiat consecințele încrederii și naivității, trăsătură comună ursului și Scufiței Roșii; „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă cu „Sarea în bucate” de Petre Ispirescu, pentru a stabili asemănările dintre fata babei și cele două surori ale fetei de împărat (lingușeală, prefăcătorie), dar și dintre fata moșneagului și fata mică a împăratului (bunătate, înțelepciune, hărnicie).

Organizarea și desfășurarea, în forma prezentată, a unor activități au dovedit că, pe măsură ce copilul dispune de un număr mai mare de cuvinte pentru a-și exprima ideile, sensul acestora se precizează și se nuanțează. Dezvoltarea limbajului este legată de apariția și de perfecționarea treptată a posibilităților de sinteză, analiză și de înțelegere a relațiilor. Etapele dezvoltării limbajului pun în acțiune toate resursele intelectuale ale copilului și, în același timp, îi oferă acestuia noi instrumente de progres.

O altă modalitate, deosebit de eficientă pe planul antrenării operațiilor gândirii și al activizării vocabularului, o constituiau activitățile de creare de povești: după un șir de ilustrații, cu început dat, pornind de la un titlu sugerat de educatoare. Din punct de vedere metodic și în concordanță cu particularitățile dezvoltării psihice specifice vârstei, am început cu povestirile create după un șir de ilustrații. Având un suport ilustrativ, copiii trebuie doar să „lege” momentele cheie ale povestirii, să le dea continuitate, succesiune logică, cu accent pe întrebuințarea corectă a conjuncțiilor, a acordului dintre predicat și subiect, a genitivului și dativului. Deosebirea, în ceea ce privește fluența și bogăția vocabularului folosit, se face remarcată între acei copii care au frecventat cu regularitate grădinița și al căror mediu familial se caracterizează printr-un nivel educațional mai ridicat decât media, și acei copii care frecventează sporadic grădinița și al căror mediu familial lasă de dorit sub aspectul comunicării. Copiii din prima categorie au un vocabular mult mai variat, se exprimă corect din punct de vedere gramatical, îmbogățesc conținutul povestirii create cu expresii noi, folosesc adjective, adverbe. Treptat, după ce copiii deprind specificul acestor activități, se trece la crearea unor povești pornind de la un început dat de educatoare sau, pur și simplu, de la un titlu. Aceste din urmă tipuri de activități presupun un grad oarecare de generalizare, de abstractizare chiar, operații ce nu se pot face decât pe fondul unor reprezentări clare și bogate despre un anume aspect, despre o anumită trăsătură morală, și presupun desprinderea exprimării nuanțate, a redării dialogului.

Iată cum am conceput desfășurarea unei asemenea activități, denumite generic „Hai să facem o poveste!”. Ca punct de plecare, le-am sugerat copiilor să analizeze pățania Scufiței Roșii, a ursului din povestea „Ursul păcălit de vulpe” și a iepurașului din „Ciuboțelele ogarului”. Le-am adresat copiilor întrebări de genul „De ce li s-au întâmplat acestora tot felul de lucruri neplăcute?” sau „Ce ar fi trebuit să facă pentru a nu li se întâmpla ceea ce li s-a întâmplat?”. Copiii au fost în stare să explice că încrederea în necunoscuți și naivitatea personajelor au generat neplăcerile care au urmat. Concluzia a fost, deci, că oricine se încrede în necunoscuți și este naiv se află în primejdie. Abia în acest moment le-am anunțat copiilor tema activității: „Vreau să-mi povestiți voi o întâmplare al cărei erou să fie un puișor prea încrezut, naiv.”

Copiii au creat două variante, asemănătoare de altfel în conținut: puișorul părăsise curtea casei, contrar sfaturilor mamei sale, și se întâlnea cu o pisică rea care îl ademenea în pădure, respectiv cu o vulpe care făcea același lucru cu intenția de a-l mânca. În ambele variante, salvatorul puișorului era Grivei, care îl căuta și „s-a dus după miros până în pădure”, l-a auzit pe puișor strigând după ajutor și „a început să latre și pisica s-a speriat și a fugit”, iar Grivei l-a luat pe puișor și l-a adus acasă. Le-am cerut copiilor să îmbogățească puțin povestea, reamintindu-le cât de mult le plac poveștile cu multe personaje și dialoguri. Firul pe care „au brodat” și această nouă variantă a fost același, dar îmbogățit cu un personaj și cu mai multe dialoguri: personajul cel nou este lupul. La întrebarea „Ce fel de lup? Cum arăta el?”, băiatul care povestește face completarea: un lup cu ochi răi căruia îi sfârâie gâtlejul de foame (expresie reținută din povestea „Capra cu trei iezi”), care se gândește: „E mic puiul acesta, dar îmi este tare foame.” Le-am sugerat un posibil dialog între Grivei și puișor, după ce a trecut primejdia, în drum spre casă. Dialogul a redat căința puiului și sfatul lui Grivei de a nu repeta greșeala. În esență, puiul, așa cum a fost prezentat de către copii, este simbolul naivității și al neascultării. De remarcat este faptul că, dincolo de capacitatea de a crea o poveste, de a descrie personaje și fapte, de a construi dialoguri între personaje, copiii au dovedit că au capacitatea de a face generalizări, de a stabili legături cauză–efect, de a stabili analogii între personaje și întâmplări.

Se constată, deci, că preșcolarul dobândește, treptat, o gândire morală efectivă, o experiență morală care se construiește treptat în acțiune, în contact cu faptele receptate din povești sau din viața reală. Această experiență morală conduce la situația în care copilul este capabil să se orienteze el însuși în fiecare caz particular și să evalueze faptele altora. Se poate observa, de asemenea, că preșcolarul are o gândire morală verbală care se manifestă atunci când el este pus în situația de a judeca faptele altora, în speță ale eroilor poveștilor, pentru ca treptat, el să fie capabil de a-și analiza corect conduita proprie.

Bibliografie

1. Bratu, Bianca, -„Preşcolarul şi literatura”, E.D.P., Bucureşti, 1977, pag.15, 29, 30, 35.
2. Cucoş, Constantin, – „Pedagogie“, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura POLIROM, Bucureşti, 2006, pag.66.
3. Gafiţa,V., Aldea Cela, – „Rază de soare- culegere de texte”, E.D.P., Bucureşti, 1974, pag.39
4. Hagicu, Aurelia, – „Fapte bune,fapte rele-culegere de poezii ”, Editura Tehno-Art, Petroşani, 2003, pag.4
5. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, – „Psihopedagogia copilului“, Editura REPROGRAPH, Craiova, 2003, pag 116.
6. Radu, Ion T., Ezechil, Liliana, – „Pedagogie-fundamente teoretice”, Editura V&I INTEGRAL , Bucureşti, 2002, pag.123.
7. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, – „Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”, Editura V&I INTEGRAL, Bucureşti, 2005,pag. 35-38, 71-74.
8. Nicola, Ioan, – „Pedagogie“ ,E.D.P., Bucureşti, 1994, pag. 141-176.
9. Oprişoreanu,Valeria, Boşneag, Mariana, – “Poveşti, povestiri şi basme-culegere de texte”, Editura Tehno-Art, Petroşani, 2004,pag.17 şi 31.
10. Wallou, H., -„De la activitate la gândire”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, pag.235.
11. “Lecturi literare – Literatura clasică română – vol.2 “,, Editura Fundaţiei ROMÂNIA DE MÎINE, 1992. pag. 29.
12. „Poveşti populare – culegere de texte”, Editura Tehno-Art, Petroşani, 2004, pag 5.
13. „Poveşti.povestiri şi basme-culegere de texte”, Editura Tehno-Art, Petroşani, 2004, pag.17.