Toate articolele din categoria: Învățământ preșcolar
Educația Montessori – perioadele senzitive ale preșcolarilor și antepreșcolarilor
Perioadele senzitive, alături de mintea absorbantă, tendințele umane și planurile de dezvoltare sunt parte din cele mai importante principii ale pedagogiei Montessori. În aceste perioade speciale, un copil este interesat să încarneze anumite concepte, abilități, capacități, perioade pe care Maria Montessori le denumea ca fiind o forță trecătoare, un impuls. Indiferent de mediul în care se dezvoltă, fiecare copil traversează aceste perioade și dacă adultul, prin observare, surprinde aceste aspecte și le susține, copilul va încorpora o nouă achiziție. Spre deosebire de adult, care învață dacă își propune acest lucru, copiii, absorb mediul, se autoeducă. Un aspect care vine în sprijinul acestei autoeducații și o motivează, prin materialele special concepute, este procesul auto-corectare, care își atinge obeectivele prin exersare repetată cu materiale potrivite și cu o rafinare a mișcărilor.
Articol integral →Educația, factor al dezvoltării personalității. Impactul asupra preșcolarilor mici
Complexitatea psihologică a personalității și diversitatea factorilor care contribuie la formarea sa fac din structura și evoluția acesteia un proces de durată, dificil, numit personogeneză. Factorii definitorii implicați în formarea personalității umane sunt ereditatea, mediul și educația. Educația este un factor important care își pune cu siguranță o amprentă destul de mare în formarea personalității unui copil, fiind importantă în modelarea comportamentului. Spre deosebire de ontogeneză (care se referă la dezvoltarea pur biologică a organismului de la concepție la maturitate), personogeneza se concentrează pe transformarea psihologică și spirituală, fiind guvernată de trei dimensiuni majore: dimensiunea biologică, dimensiunea socială, dimensiunea psihologică și spirituală.
Articol integral →Efectele resurselor educaționale digitale asupra dezvoltării preșcolarilor
Resursele digitale reprezintă acestea un aliat de încredere în procesul de educație timpurie sau un inamic ascuns în dezvoltarea copiilor pe termen lung? Trăim într-o eră în care progresul tehnologic se realizează constant, cu o viteză accentuată, dezvoltându-se de la gadget-uri tot mai avansate până la instrumente digitale cu inteligență artificială. Copiii de toate vârstele, inclusiv cei cuprinși între vârstele de 3-6 ani, iau contact într-o multitudine de situații cu resurse digitale educaționale. Acest articol își propune să exploreze consecințele instrumentelor din mediul online asupra dezvoltării și a învățării preșcolarilor.
Articol integral →Strategii didactice interactive în educația timpurie pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor
Educația timpurie reprezintă fundamentul formării personalității copilului, având un rol esențial în dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională. În acest context, strategiile didactice interactive constituie instrumente pedagogice fundamentale pentru stimularea participării active, a incluziunii educaționale și a dezvoltării globale a copilului preșcolar. Lucrarea analizează rolul acestor strategii în formarea competențelor socio-emoționale, evidențiind importanța jocului didactic, a învățării prin cooperare și a utilizării resurselor educaționale moderne în proiectarea unui demers educațional centrat pe copil.
Articol integral →Studiu de caz privind impactul colaborării grădiniță-familie asupra progresului copilului preșcolar
Parteneriatul dintre grădiniță și familie reprezintă una dintre condițiile fundamentale ale dezvoltării armonioase a copilului preșcolar. În perioada educației timpurii, copilul își formează primele deprinderi de socializare, autonomie și relaționare, iar influențele exercitate de familie și de grădiniță sunt decisive pentru evoluția sa ulterioară. Prezentul articol își propune să evidențieze importanța colaborării dintre educatoare și părinți prin analiza unui studiu de caz realizat într-o grupă mijlocie din mediul rural. Cercetarea urmărește traseul unui copil de cinci ani care manifesta dificultăți de integrare socială și autonomie redusă, ilustrând modul în care un plan de intervenție elaborat în parteneriat cu familia a contribuit la progresul său. Rezultatele obținute demonstrează că implicarea activă a familiei și comunicarea constantă cu cadrul didactic au contribuit la îmbunătățirea semnificativă a comportamentului social, a autonomiei și a încrederii în sine a copilului.
Articol integral →Importanța activităților de educare a limbajului realizate prin povestirile educatoarei în învățământul preșcolar
Activitățile de educare a limbajului reprezintă o componentă fundamentală a educației timpurii, având un rol decisiv în dezvoltarea comunicării, a gândirii și a personalității copilului preșcolar. Dintre modalitățile specifice de realizare a acestora, povestirea educatoarei ocupă un loc privilegiat datorită valorii sale formative complexe. Prin intermediul povestirilor, copiii își îmbogățesc vocabularul, își dezvoltă exprimarea orală, capacitatea de ascultare activă, imaginația și competențele socio-emoționale. Articolul evidențiază fundamentele psihopedagogice și metodice ale utilizării povestirii în grădiniță și relevanța acesteia în raport cu curriculumul pentru educație timpurie (2019).
Articol integral →Studiu de caz privind dezvoltarea potențialului creativ într-o grupă combinată din mediul rural
Prezentul articol descrie un studiu de caz desfășurat pe parcursul a șase săptămâni într-o grupă combinată de grădiniță din mediul rural, cu un grup de 12 copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Pornind de la premisa că jocul, exprimarea artistică și cooperarea reprezintă principalele resurse ale dezvoltării creativității în perioada preșcolară, studiul a urmărit identificarea modalităților prin care activitățile interactive contribuie la stimularea imaginației, a comunicării și a încrederii în sine. Metodele utilizate au inclus observația sistematică, povestirea creativă, activitățile artistico-plastice și jocul didactic. Rezultatele au evidențiat o participare mai activă a copiilor, o exprimare verbală mai bogată și o creștere a cooperării, inclusiv la copiii cu tendințe de retragere. Studiul confirmă că mediul educațional pozitiv și metodele centrate pe copil favorizează semnificativ dezvoltarea potențialului creativ în contextul grupei combinate din mediul rural.
Articol integral →Influența dezvoltării competențelor emoționale asupra stimei de sine a copilului preșcolar
Dezvoltarea competențelor emoționale în perioada preșcolară reprezintă un factor determinant al adaptării școlare și al bunăstării pe termen lung a copilului. Prezentul studiu investighează relația dintre participarea la un program structurat de educație emoțională — bazat pe jocuri, povești terapeutice și activități expresiv-creative — și nivelul competențelor emoționale, respectiv al stimei de sine, la copiii de 5–6 ani. Cercetarea adoptă un design cvasiexperimental, cu grup experimental și grup de control, pe un eșantion de 60 de preșcolari din mediul rural. Instrumentele utilizate includ o grilă de observare structurată pe scale comportamentale (trăirea și exprimarea emoțiilor, recunoașterea și înțelegerea emoțiilor, reglarea emoțională) și o scală de evaluare a conceptului de sine. Rezultatele așteptate susțin ipoteza că intervențiile sistematice în planul educației emoționale generează progrese semnificative atât în competența emoțională, cât și în stima de sine a preșcolarilor, cu implicații directe pentru practica educațională la nivel de grupă și de instituție.
Articol integral →Studiu privind stilurile de învățare la școlarul mic
În situaţia în care elevii nu au ocazia să înveţe folosind diverse materiale didactice auxiliare (manuale, filme, resurse educaționale digitale pentru cei care utilizează cu precădere componenta vizuală a procesului de învăţare, mulaje, alte materiale care se adresează simţului tactil pentru care activează preponderent această componentă, jocuri desfăşurate pe un spaţiu întins pentru cei care utilizează componenta kinetică), ei nu pot atinge rezultatele pe care ar fi capabili să le atingă. Cercetările au relevat importanţa adaptării stilurilor/ metodelor de învăţare la structura personalităţii elevilor. În plus, cu cât metoda didactică se potriveşte mai bine stilului de învăţare al elevilor respectivi, cu atât notele obţinute vor fi mai mari (Dunn, R., Griggs, Olson, Gorman şi Beasley, 1995).
Articol integral →Valoarea instructiv-educativă a povestirilor, repovestirilor și a poveștilor create
Lecturile, poveștile, povestirile, povestirile create implică un mare grad de participare pe plan intelectual și afectiv din partea preșcolarului. În procesul receptării conținutului textului literar, copilul depune un intens efort de a-și reprezenta fapte, situații. El devine astfel creatorul propriilor imagini sugerate verbal de educatoare.
Textul literar se constituie ca un mijloc deosebit de eficient în procesul cunoașterii prin intermediul imaginii artistice, în lărgirea sferei de reprezentări despre cele percepute anterior, în formarea unei atitudini corespunzătoare față de lumea înconjurătoare. Multe dintre povestirile audiate au confirmat și consolidat cunoștințele dobândite în activitățile de observare referitoare la aspectul animalelor, obiceiurile și modul de viață al acestora, anumite particularități care le deosebesc și le caracterizează: lupul este lacom și crud, vulpea este șireată, iepurașul e fricos, vrăbiuțele sunt lacome, măgărușul este încăpățânat etc.




Ministerul Educaţiei