Contexte postmoderne ale muzicii religioase în educație

Tot mai frecvent, în ultimii ani, apar noi accente, idei și paradigme educaționale ce vin să susțină cadrele didactice în adaptarea la noile cerințe, prin utilizarea în practica didactică a unui spectru divers de strategii moderne de educație. Astfel, paradigme precum școala adaptivă și școala incluzivă par a-și defini un contur conceptual modern într-o societate informațională și un mediu multicultural din ce în ce mai divers, în care se impune ca necesitate primară evidențierea unor identități personalizate sau de grup, a beneficiarilor direcți ai actului educațional pentru a facilita un înalt grad de inserție socială a acestora. În tot acest spectru multimodal și politonal al dimensiunii psiho-sociale a educației postmoderne, o repriză concertantă a unor concepte laitmotivice punctează insistent importanța și necesitatea înțelegerii realității.
Da, digimodernismul de astăzi ne transpune într-un spațiu metric deschis al unei sfere a  vieții, percepând o altfel de trăire, ceva modificat față de ce știam a fi educația! Și mai mult de atât, aflat într-o permanentă evoluție prin așa numiții vectori ai schimbării, care cu ușurință, prin mici artificii, ne pot transpune într-un nou spațiu, vectorial de data aceasta, cu anumite ținte de atins și norme de verificare impuse (Goleț & Cismas, 2014, pp. 2–4).

De aceea, propun să extrag din acest ansamblu plurivalent al existenței noastre o latură sensibilă, o zonă permanent aflată în comuniune sfântă, binecuvântată; astfel, voi încerca în cele ce urmează să expun modul în care muzica religioasă, în anumite contexte, poate transmite pe lângă mesajul artistic, în termeni și concepte specific muzicale, anumite repere morale, independent de sistemul axiologic postmodern, care în context educațional pot deveni ținte strategice ale unui demers educațional modern, adaptat nevoilor beneficiarilor direcți sau indirecți ai educației.

Desigur, subiectul este unul pe cât profund, pe atât de actual,  accesat nu de puține ori în multe documente bisericești, articole sau cercetări științifice, de aceea pentru o înțelegere cât mai bună subiectului tratat în acest articol, se impune reluarea unor idei din literatura de specialitate și inevitabil repere istorico-geografice marcante, în cristalizarea și evoluția muzicii religioase la români.

Muzica religioasă, alături de folclorul muzical autentic, tradițional, cu rădăcini în timpuri străvechi, a constituit al doilea stâlp al spiritualității românești fiind așa cum o numea renumitul etno-muzicolog George Breazul drept un „îndreptar al sufletului nostru”, care menține trează conștiința de neam şi de credință (Mircea, 2009). Primul interpret și în același timp primul creator de muzică religioasă, așa cum ne relevă chiar Biblia (Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, 1990), ar fi fost David „primul mare rege profet al evreilor” de la care au rămas cei 150 de psalmi (sau 151, dacă se include singurul psalm deuterocanonic) acesta fiind indicat în mod explicit drept autorul acestor profeții și rugăciuni cântate (Vladimir, 2016). La începutul erei creștine este atestată documentar, prezența unuia dintre ucenicii Mântuitorului „întâiul chemat”, Sfântul Apostol Andrei pe teritoriul litoralului dobrogean de astăzi. Tot documentele istorice atestă în secolul al IV-lea, la 369, existența Episcopiei Tomisului care datorită organizării social-politice a vremii se afla sub autoritatea Patriarhiei Constantinopolului; la scurt timp după aceasta se menționează că pe pământul românesc existau încă din secolele de început ale creștinismului, martiri creștini care cântau psalmi, ceea ce îndeamnă să credem că muzica, în speță muzica religioasă, a avut și în cazul românilor un rol important în ducerea la bun sfârșit a „lucrării” începută de Mântuitorul Iisus Hristos (ÎPS Teodosie & Rădulescu, 2004). La scurt timp după semnalarea documentară a unor astfel de prezențe este atestată și o primă lucrare importantă pentru muzica bisericească românească, „De psalmodiae bona” („Despre foloasele cântării”) elaborată de Sfântul Niceta de Remesiana, Episcopul dacilor (336-414), căruia îi este atribuită și cântarea „Te-Deum Laudamus’’ („Pre Tine Doamne, Te lăudăm”). Remarcabila zestre muzicală bizantină moștenită de poporul român se datorează pe lângă strădaniile de „împlinire a Cuvântului” a înaintașilor Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe Române și a existenței încă din secolele al XV-lea și al XVI-lea a două mari centre de muzică bizantină: Mănăstirea Putna și Mănăstirea Neamț, unde s-au scris cărți și se preda „psaltichia”. Muzica bizantină (cântarea psaltică) este specifică Bisericilor Creștine de cult Răsăritean (ortodox) se practică la o singură voce cu o notație specifică neumatică prin anumite semne grafice.

După cum putem observa, rolul deosebit al muzicii în viața socială și religioasă a fost semnalat încă din perioada patristică, însuși Sfântul Vasile cel Mare întrebându-se retoric: „Cum poți să dușmănești pe cel împreună cu care ai cântat psalmi?”, ceea ce amplifică rolul deosebit al cântării psalmilor care aduce împăcarea dintre oameni, căci nimeni nu poate cânta Domnului cu inima învrăjbită de ură. Istoria îndelungată și bogată a muzicii ortodoxe bizantine a făcut ca aceasta să fiind o parte importantă a tradiției și culturii creștine ortodoxe, fiind asociată poporului român ca și muzica religioasă, care devine o formă de rugăciune și închinare cu rol important în viața religioasă a credincioșilor, aducând în atenția noastră implicațiile sociale ale acestui gen de muzică, cu un spectru divers de acțiune.

Fiecare religie are propriile sale tradiții și practici muzicale, spre exemplu, muzica catolică este, în general, caracterizată prin utilizarea orgii și a corului și se concentrează pe slujbele religioase, precum liturghia. În același timp, muzica islamică este bazată pe recitarea de texte din Coran și este des întâlnită în timpul rugăciunii și la alte ceremonii religioase. Muzica hindusă se concentrează adesea pe devotament și pe rugăciune și este asociată cu ritualurile și ceremoniile religioase.

Este important să subliniem faptul că muzica religioasă nu este restrânsă la anumite religii sau tradiții, fiecare cultură și religie având propriile practici muzicale și tradiții, iar muzica religioasă poate fi o modalitate de a exprima și de a împărtăși aceste tradiții cu ceilalți.

În ceea ce privește educația, este important să se ia în considerare diversitatea culturală și religioasă a elevilor și să se asigure că toți elevii sunt incluși și respectați. Profesorii pot furniza oportunități de învățare și de explorare a diverselor tradiții și practici muzicale religioase, astfel încât elevii să poată înțelege și să respecte diferențele culturale și religioase.

În context educațional, muzica religioasă poate fi folosită ca un mijloc pentru a învăța despre culturi și tradiții diferite și pentru a promova toleranța și respectul pentru diversitatea religioasă; de exemplu, profesorii pot introduce elevilor în diverse tradiții muzicale religioase și pot explora semnificațiile și utilizările lor în cadrul diferitelor culturi și religii.

În același timp, profesorii trebuie să fie sensibili la nevoile și preferințele elevilor și să se asigure că nici o practică sau tradiție religioasă nu este impusă sau excluzivă; un elev care nu face parte din aceeași religie sau cultură poate fi încurajat să exploreze și să înțeleagă tradițiile și practicile altor religii, dar nu trebuie să se simtă obligat să participe la acestea.

În plus, profesorii trebuie să fie atenți la posibilitatea ca anumite practici sau tradiții să fie interzise sau să genereze sensibilități în anumite culturi sau religii, iar astfel de subiecte trebuie abordate cu precauție și cu respect pentru toți elevii.

Muzica religioasă poate fi o modalitate importantă de a învăța despre diferite tradiții și practici religioase, dar trebuie abordată cu atenție și sensibilitate pentru a asigura că toți elevii se simt incluși și respectați în școală; într-un context social de educație multiculturală muzica religioasă poate avea implicații sociale semnificative fiind adesea asociată cu tradiții și practici religioase specifice, ca sursă importantă de identitate și apartenență culturală pentru diferite grupuri. În contextul educației multiculturale, aspectat ca un subiect sensibil în educația postmodernă, este important să se promoveze înțelegerea și toleranța între diferitele culturi și religii, muzica devenind mijlocul prin care înțelegerea și toleranța pot fi promovate.

Elevii pot fi expuși la diverse tradiții și practici muzicale religioase și să învețe despre semnificația și utilizarea lor în cadrul diferitelor culturi și religii, ceea ce duce la înțelegerea și să aprecierea diversității culturale.

De asemenea, muzica religioasă poate fi o modalitate de a îmbogăți experiența culturală și artistică a elevilor și de a promova învățarea prin experiență. Participarea la diverse ceremonii și practici muzicale religioase poate ajuta elevii să înțeleagă mai bine semnificațiile culturale și religioase și să dezvolte un sentiment de empatie și înțelegere față de ceilalți.

Totuși, uneori, muzica religioasă poate genera și conflicte sau tensiuni între diferite culturi și religii, mai ales atunci când există diferențe semnificative între practicile și tradițiile lor, ceea ce impune ca prin educație să se promoveze respectul reciproc și să se ofere un dialog deschis și constructiv între diferitele grupuri.

Tot mai mult, astăzi, în domeniul educațional, sunt discutate concepte precum școala adaptivă și școala incluzivă, concentrate pe dezvoltarea unui sistem educațional care să răspundă nevoilor individuale ale tuturor elevilor, indiferent de abilități, nevoi sau background cultural. În acest sens, muzica religioasă poate juca un rol important în astfel de contexte educaționale, deoarece poate fi utilizată ca o modalitate de a sprijini dezvoltarea abilităților și intereselor individuale ale elevilor, oferind, în cazul școlii incluzive, o modalitate prin care elevii pot să se conecteze și să colaboreze, indiferent de diferențele lor culturale sau religioase, necesitând existența unor activități educaționale multiple și resurse suplimentare pentru a ajuta la integrarea tuturor elevilor în mediul educațional, această abordare fiind concentrată pe crearea unui mediu sigur și susținător în care toți elevii se simt acceptați și respectați.

În ceea ce privește muzica religioasă în contextul unei școli adaptative aceasta poate fi integrată în funcție de nevoile și abilitățile individuale ale elevilor, muzica religioasă fiind integrată în modalitățile prin care este abordată diversitatea culturală și religioasă a elevilor fiind important ca muzica religioasă să nu fie impusă sau să excludă anumitor grupuri de elevi, ea trebuind a fi prezentată  într-un mod respectuos și accesibil tuturor elevilor, indiferent de credință. În general, aceste concepte se concentrează pe personalizarea și adaptarea educației pentru a se potrivi nevoilor și preferințelor individuale ale elevilor și pe crearea unui mediu sigur și susținător pentru toți elevii.

În concluzie, muzica religioasă poate avea o varietate de implicații sociale și culturale. Această muzică poate fi o formă importantă de exprimare a credinței și a tradițiilor comunității, precum și o modalitate de transmitere a valorilor și tradițiilor culturale, contribuind semnificativ la dezvoltarea spiritualității și la patrimoniul cultural și artistic al lumii.

Astfel, ca formă de expresie a credinței și a tradițiilor comunității ortodoxe, muzica religioasă poate aduce oamenii împreună și poate fi un factor important în consolidarea comunității, marcând unitatea acesteia, iar, pe de altă parte, ca formă de exprimare artistică, evoluând de-a lungul secolelor aceasta a devenit un simbol al culturii și istoriei creștinismului ortodox, permițând transmiterea valorilor și tradițiilor culturale tradiționale românești de la o generație la alta, contribuind în mare măsură la extinderea la patrimoniului cultural universal, muzica bizantină fiind apreciată nu numai de către creștinii ortodocși, ci și de către cei care apreciază muzica și arta în general.

Nu în ultimul rând, această formă de manifestare a artei muzicale devine un mijloc important prin care credincioșii își dezvoltă spiritualitatea și relația personală cu Dumnezeu, ajutând la amplificarea înțelegerii credinței și la creșterea conexiunii cu tradițiile și valorile religioase ortodoxe.

Muzica religioasă influențează și alte aspecte ale vieții sociale și culturale, cum ar fi: interacțiunea interculturală, conservarea limbii și a gramaticii, precum și dezvoltarea educației și a formării culturale, apărând utilă în dezvoltarea competențele muzicale, istorice și culturale ale elevilor, în context educațional devenind o sursă importantă de identitate și de comuniune, o modalitate de conectare cu tradițiile și valorile culturale și religioase.

La final, puteam aprecia că, printr-un demers educațional coerent, muzica religioasă poate deveni o modalitate importantă în dezvoltarea competențelor muzicale și culturale, precum și de a îmbunătăți empatia, înțelegerea și sensibilitatea artistică a elevilor, fiind deosebit de important ca aceste abordări să ia în considerare nevoile și preferințele individuale ale elevilor, precum și diversitatea culturală și religioasă a comunității școlare.

Referințe bibliografice

Goleț, I., & Cismas, E. (2014). Analiză matematică [Educațional]. Cursuri online. analizamatematicampt.files.wordpress.com/2010/09/modulul-2.pdf
ÎPS Teodosie, P., & Rădulescu, A. (2004). Mitropolia Tomisului—Tradiție și actualitate. Arhiepiscopia Tomisului.
Mircea, D. (2009). Cântecul bisericesc, amvonul sufletului nostru. Răsunetul. rasunetul.ro/cantecul-bisericesc-amvonul-sufletului-nostru
Sfânta Scriptură (D. Cornilescu, Trad.). (1990). UBS-EPF.
Vladimir, A. (2016). David—OrthodoxWiki [Enciclopedie Wiki]. ro.orthodoxwiki.org/David