Proiecte literare care dau sens lecturii

Învățarea și lectura sunt două fațete ale cunoașterii. Lectura deschide ferestre către lumi nevăzute, iar învățarea transformă fiecare pagină într-o etapă interesantă a călătoriei spre cunoaștere, modelând mintea și caracterul. Lectura, fereastră deschisă spre infinit, ne prezintă lumi, destine, valori și modele de urmat. Învățarea transformă fiecare experiență într-o treaptă spre devenire, este arta de a transforma cunoașterea în lumină, iar experiența în înțelepciune. Aflați în acest univers al cărții, elevii înțeleg lumea, se înțeleg pe ei înșiși mai bine și receptează modele existențiale și de comportament. Când lectura se împletește  cu învățarea prin proiecte, experiența educațională capătă profunzime, devenind un spațiu euristic, al dialogului și al creației. Articol integral →

Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară. Un posibil portret al profesorului

În contextul educațional actual, profund tehnologizat, profesorul de limba și literatura română se află la confluența dintre tradiție și modernitate, dintre păstrarea valorilor canonice și adaptarea la noile paradigme curriculare. Tema propusă în acest an de simpozion, „Limba și literatura română între convingerile profesorilor și concepția curriculară“, invită la reflecție lucidă asupra modului în care identitatea noastră profesională se armonizează versus se confruntă cu actualele direcții de reformă educațională. E o tensiune interesantă și totodată dificilă aici: aceea dintre convingerea personală că limba română este un spațiu al spiritului, al valorilor sufletești, spirituale, morale, culturale și cerința curriculară care ne solicită să formăm competențe, să evaluăm performanțe școlare, să cuantificăm progresul. Altfel spus, să cuantificăm poezia, să apreciem prin note frumusețea, să păstrăm sufletul limbii și al literaturii, al disciplinei, per ansamblu, într-un sistem standardizat și tehnicizat. În acest context, predare limbii și a literaturii române devine o artă a echilibrului: rigoare și creativitate, text/ viață, algoritm/ sensibilitate. Articol integral →

Lectură și scriere creativă

Cartea este un prieten adevărat. În sufletul fiecăruia există o bibliotecă pe care o duce cu sine și din cărțile căreia recitește uneori, învață, memorează, dând sens cuvintelor și ideilor citite. Practicarea lecturii individuale și active este o cale de acces la valorile culturale și morale ale umanității. Dincolo de învățarea propriu-zisă, lectura sistematică și lucrul cu textul sunt activități formative, esențiale și necesare pentru dezvoltarea și cultivarea intelectului, pe tot parcursul anilor de studiu.
Pregătirea activității în vederea  recenzării textelor a presupus realizarea în cadrul cercului de lectură a unor afișe cu imagini cât mai atractive și expresive care să ilustreze cărțile citite și care să implice în același timp entuziasmul și bucuria copiilor, creativitatea și talentul lor, dar deopotrivă de importante, denumirea  cercului nostru Ex libris și a instituției participante, Liceul Tehnologic Electrotimiș din Timișoara. Unele afișe au fost realizate computerizat, cu IA, cel mai dificil fiind momentul alegerii  lucrărilor care să reprezinte cu succes preocupările elevilor și apoi postarea acestora pe grupul Lecturiada. Nespusă ne-a fost surpriza când elevii au remarcat cele două afișe create de ei, și selectate în albumul virtual al Oanei  Olariu, în cadrul proiectului Lecturiada elevilor 2025 Nevoia de identitate. Cine ești? De unde vii? Încotro te duci?, ANPRO.
În altă ordine de idei, continuând seria mesajelor către scriitorii  români contemporani ale căror texte se studiază în manual, alăturăm câteva observații metodologice conturate pe parcursul demersului  didactic. Articol integral →