Prevenirea insuccesului școlar

Privind din perspectivă psihopedagogică, succesul sau insuccesul școlar poate fi prezent într-o măsură sau alta în viața fiecărui elev. Atât elevii cu dizabilități, dar și cei supradotați, precum și cei care se încadrează în medie au nevoie de înțelegere, de suport, dar și de consiliere psihopedagogică pentru a ști cum să facă față stresului și emoțiilor dificile cu care se confruntă.
Insuccesul școlar reprezintă inadaptabilitatea elevului, la un moment dat la standardele cerute de școală, implicând așadar atât factori individuali, care țin de motivația, interesul dar și starea de sănătate a elevului cât și de contextul familial. Astfel că elevul poate întâmpina dificultăți în plan general nereușind să depășească standardele minime educaționale sau izolat, la unele obiecte de învățământ, aceste dificultăți întinzându-se pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp (un semestru sau un an); așadar, dificultățile cu care se confruntă elevul inițial pot crește progresiv daca nu sunt sesizate și prevenite din timp, printre primele semne pot fi lipsa de interes in raport cu școala și lipsa dorinței de a mai învăța. Succesul poate fi privit atât prin raportarea la clasă cât și la cerințele educaționale. De asemenea, elevul fie nu se poate adapta obiectivelor pedagogice, sau la cerințele normative ale vieții de elev. O altă particularitate care poate amâna reușita școlară a elevului o poate reprezenta organizarea informației didactice, metodele și mijloacele de livrare a informației, dar și personalitatea profesorului.

De altfel o altă definiție care se mai poate da nereușitei școlare e că reprezintă un mix între personalitatea elevului, cu abilitățile, aptitudinile, motivația sa, dar și mediul social și contextul familial și congruența cu profesorul sau cu școala din care face parte. Fie contextul familial a fost unul nefavorabil, unde condițiile de trai au fost grele, părinții nesuportivi, neglijând elevul sau având chiar o atitudine ostilă, fie din cauza anumitor evenimente majore de viață(divorț, boală) sau chiar a influenței negative, neprielnice a grupului de prieteni sau a școlii.

Analizând printre altele influența părinților asupra copiilor Madeline Levine afirmă în cartea sa: ”părinții își forțează copiii să fie excepționali în vreme ce neglijează procesul autentic prin care se formează copii excepționali”. Fie că este vorba spre exemplu de elevi care au nevoie să fie remarcați, fie de elevi care sunt preocupați de buna lor reputație, dezvoltarea unui sine sănătos este esențială pentru bunul demers școlar. Elevul poate simți că are succes școlar printr-un proces suficient de susținător care îi dă și astfel un sentiment al auto-eficacității, învățarea venind dintr-o motivație interioară. Autonomia si autoeficacitatea percepută reprezintă factori de influență care sporesc învățarea și determinarea interioară în vederea reușitei școlare. Succesul școlar astfel nu trebuie văzut numai prin prisma notelor, premiilor și ai altor indicatori ai aparențelor exterioare ci prin repere bine interiorizate, care permit autocontrolul, un bun autoreglaj, atenția, capacitatea de a amâna recompensa.

De asemenea, părinții care oferă copiilor prea multe lucruri, fără a le da voie să tolereze și disconfortul, evident într-o maniera asiguratoare, facilitează la aceștia și dezvoltarea rezilienței, prin toleranța la frustrare și stabilirea limitelor.

Pentru a înțelege implicațiile reușitei școlare ale elevului trebuie luate în considerare în general și educația pe care copilul a primit-o de acasă, pornind chiar de la evoluția atașamentului și până la capacitatea adultului tânăr de a lega relații. Începând de la relația cu mama (capacitatea de a iubi) și mergând apoi la modul de armonizare a comunicării dintre mamă și bebeluș, care dă direcția atașamentului evitant sau securizant acestea pot fi un predictor al cultivării unor relații durabile ale elevului(cu semenii). Fie că este vorba în mod preponderent de un stil autoritar rigid, fie de unul prea permisiv, acestea pot reprezenta stiluri parentale dăunătoare care pot duce la implicare emoțională excesivă și la intruziune. Acest lucru are loc în preajma unor circumstanțe care țin fie de părinții care au două joburi pentru a depăși problemele financiare, fie de cei care sunt înstăriți, dar care sunt preocupați de standardele înalte ale copiilor.

Părinții ar trebui de asemenea să aibă înțelegere față de modul în care copilul învață. În schimb se poate observa de foarte multe ori că părinții generalizează, accentuând punctele slabe ale copiilor și tocmai de aceea aceștia ar trebui să-și petreacă mai mult timp cu copii lor pentru a putea vedea ce le place și a-și face o imagine de ansamblu asupra aptitudinilor acestora. O altă problemă se pune la copiii precoci, care sunt inițial fruntașii clasei și la cei care se dezvoltă mai greoi.(Stanley I. Greespan, Jacqueline Salmon, 2016). Copiii lenți, dar care pot părea distrați au de fapt aptitudini care nu sunt descoperite și copiii care sunt numiți inițial ”talentați” dar care ulterior brusc pot avea dificultăți școlare mai târziu, la liceu.

Încă de la început trebuie acordată atenție ambelor categorii de elevi astfel încât ambele categorii să simtă că pornesc de la șanse egale, cultivând într-un mod echilibrat atât aptitudinile analitice, cât și memoria pe termen scurt ambele utile elevilor. Autoarea (Lorrie Stephard) critică „uzul și abuzul de teste” subliniind faptul că abilitățile care se găsesc în lumea reală, „abilitatea de a soluționa activ problemele, creativitatea, perseverența, darul de a vedea „imaginea de ansamblu”. Trebuie acordată atenție etichetării și clasificării acestor genuri de copii întrucât acestea pot reprezenta factori ”predictivi” care va îngreuna evoluția copilului, care în mod firesc ar putea avea abilitatea de a se descurca.

În cartea „Politica locului de joacă” autorii dezbat tema amestecării aptitudinilor, astfel: „copii cu dificultăți de învățare deosebite la matematică și citire, de exemplu trebuie să lucreze singuri cu un adult sau în grupuri de doi ori trei. Ei pot învăța cu un profesor, într-un colț al clasei, sau într-o încăpere separată. La materii precum istoria sau științele sociale, unde abilitatea copilului de a gândi și a înțelege principiile fundamentale este probabil, la același nivel cu restul clasei, el trebui ajutat să participe la oră, chiar dacă unele teme trebuie ajustate pe măsura capacităților sale”.

Insuccesul școlar poate fi perceput și ca o respingere, lucru ce afectează intens stima de sine a elevului și tocmai de aceea necesită recuperare. Pentru ca eșecul școlar să poată fi prevenit elevul are nevoie atât de mijloacele materiale necesare studiului (manuale, rechizite) dar și să facă parte dintr-o clasă adecvată, potrivit cu nivelul său de dezvoltare, să aibă loc o comunicare continuă și cu tact cu părinții, acolo unde este cazul să aibă loc individualizarea didactică, prin activități diferențiate dar și pentru a asigura independența elevului.

Trăim într-o cultură în care relațiile nu sunt prețuite pe cât ar fi în  mod real nevoie, punându-se în mod special accentul pe bunăstarea materială, astfel că preocupările părinților înstăriți sunt următoarele, acestea având influență și asupra copiilor: munca peste program, părintele care aduce cei mai mulți bani în casă este și cel care are ultimul cuvânt de spus, preocuparea pentru chestiunile materiale implicând și multă energie investită în această direcție, devalorizându-se: spiritualitatea, prietenii, relațiile cu semenii; de asemenea, părinții nu-și recunosc propriile nevoi slăbiciuni și vulnerabilități, sunt perfecționiști, punând presiune pentru a aduce note mari și a fi admiși la școli de prestigiu, pe competiție acerbă și realizări. În acest sens cooperarea și altruismul nu sunt considerate importante pentru succes, lucru care în fapt nu este și sănătos.

De altfel, responsabilitatea față de școală este dată și de responsabilitatea părinților în viață, și implicit de exemplul personal pe care îl dau copiilor lor. Așadar, privind și în interior, spre propria valoare personală și nu numai spre exterior, spre ambiții, realizări, diplome, devenim mai introspectivi și mai puțin centrați pe sine și deci cu mai mari șanse de reușită. Tocmai perfecționismul dezadaptativ, care survine din teama de eșec diminuează în mod paradoxal șansele de reușită. De multe ori când ceva nu merge bine în viața părinților acest lucru se reflectă la copii, aceștia ducând sentimentul de vinovăție, dar și sentimentul că nu sunt suficient de buni. De aceea este nevoie ca fiecare copil să fie recunoscut în felul său unic, fără condiționarea comportamentului, privind doar prin prisma nevoilor noastre parentale neîmplinite. În acest sens trebuie acordată atenție aptitudinilor lor, întrucât fiecare copil este înzestrat cu abilități proprii, părinții înlesnind calea spre care copiii se pot considera suficient de buni astfel încât să știe că pot exista opțiuni pentru cererile lor si astfel să aibă în ultimă instanță și reușite școlare.

Reușita școlară a elevului are loc în relație, de cele mai multe ori în viața acestuia existând un nivel al stresului foarte ridicat sau experiențe traumatice dar acest fapt este de cele mai multe ori trecut cu vederea. Unii dintre indicatorii prezenței stresului în viața elevilor fiind capacitatea diminuată de dispune de atenție, dar și capacitatea scăzută de auto-control și de autoreglaj, întrucât de obicei elevii aflați în astfel de situații nu știu cum să-și controleze și să-și gestioneze stresul.

Este prin urmare important nu numai să numim problema nereușitei școlare ci și să căutăm să înțelegem care este cauza acesteia. După cum s-a precizat mai sus printre factorii generali care stau la baza obstacolelor învățării, a asimilării informației și nu numai stau condițiile economice și culturale din viața elevului, contextul familial, bolile grave, dezavantajele economice, implicarea instituțiilor școlare în asigurarea egalității de șanse.

Cu siguranță că pentru fiecare elev care se află în situația de nereușită școlară, indiferent de ce forma ia această nereușită există factori de protecție, care ajută individul să-și depășească dificultățile cu care se confrunta și factori de risc, care expun individul la situația de risc. În acest circuit dat de stres elevul trebuie să învețe cum să-și gestioneze stresul, atât stresul cotidian, cât și cel dat de situațiile mai dificile pe care le întâmpină elevul. Astfel, elevii aflați în această situație au nevoie și de o educație psihologică care să-i ajute să identifice problemele cu care se confruntă dar și cu cauzele de unde provin acestea. În acest sens este nevoie și de consiliere psihopedagogică. Elevii care se găsesc că întâmpină astfel de probleme au nevoie să-și redobândească încrederea în sine și printr-o bună organizare, conturându-și astfel planul pentru prevenirea eșecului. Dintr-un astfel de plan ar putea face parte stabilirea unor obiective realiste și angajamentul luat în direcția „recompunerii” ca persoană cu această ocazie, precum și auto-eficacitatea percepută. Din planul de organizare trebuie să facă parte și managementul timpului, iar elevul trebuie să dispună de perseverență pentru a finaliza la timp sarcinile care se impun. Elevii au nevoie de asemenea și de suport social și de sprijin, dar și de căutarea unor activități relaxante și de recreere prin care să-și poată oferi și recompense.

De altfel, succesul asemenea insuccesului poate predispune la subrealizare dacă nu sunt găsite modalitățile adecvate pentru autoreglaj emoțional. Acesta poate fi cazul supradotaților, pentru care propriile aptitudini pot fi împovărătoare. Supradotații au nevoie de dozarea energiei pentru că de cele mai mult ori după sarcinile obișnuite de la clasă aceștia se plictisesc. Pentru educarea lor este nevoie de programe speciale, particularizate. La celălalt pol se află supradotații asupra cărora se pune presiune să atingă standarde școlare înalte, aproape de perfecționism.

Bibliografie

Madeline Levine(2016). Prețul privilegiului. Cluj-Napoca: Editura ACSR.
Stanley I. Greenspan; Jacqueline Salmon. Politica locului de joacă. București: Editura Herald.
Ion Al. Dumitru(2008). Consiliere psihopedagogică. Iași: Editua Polirom.
Liliana Stan(2014). Pedagogia preșcolarității și școlarității mici. Iași: Editura Polirom.
brightsparks.com.sg/article.php?title=3-things-you-can-do-after-an-unsuccessful-scholarship-application
www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042813053184