Toate articolele din categoria: Sociologia educației
Demotivarea școlară la elevii de etnie rromă din mediul rural românesc: cauze, consecințe și direcții de intervenție
Abandonul școlar în rândul copiilor rromi din România reprezintă una dintre cele mai persistente și complexe provocări cu care se confruntă sistemul educațional național. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS, 2020), rata de cuprindere școlară în rândul populației de etnie rromi este semnificativ mai scăzută decât media națională, iar diferența devine și mai accentuată în mediul rural, unde accesul la servicii educaționale este limitat și resursele școlilor sunt reduse.
Articol integral →Reflecții despre parteneriatul (uitat) școală-familie
Trăim într-o perioadă de schimbări profunde în educație. Ca profesor, director și părinte, am putut observa direct efectele rupturii dintre familie și școală. Această ruptură nu este teoretică: se vede în motivația elevilor, în comportamentele lor și în climatul emoțional al claselor.
Educația nu este un câmp de bătălie. Ea nu ar trebui să fie despre competiție între părinți și profesori, nici despre presiunea rezultatelor imediate. Este un spațiu de formare, unde copilul învață să fie curios, responsabil și empatic.
Educația prin tradiție – exemplu de bună practică
Educația modernă se confruntă cu provocări complexe: pierderea interesului elevilor pentru valorile autentice, superficializarea relației școală–familie–comunitate și diminuarea respectului pentru identitatea culturală locală. Aceste fenomene, amplificate de digitalizare și urbanizare accelerată, pun sub semnul întrebării capacitatea școlii de a funcționa ca spațiu de coeziune comunitară și de formare identitară. În acest context, proiectul educațional „Veșnicia s-a născut la sat… la Merei”, aflat la a X-a ediție, reprezintă un exemplu de bună practică în formarea unei culturi educaționale centrate pe tradiție, apartenență și responsabilitate civică. Prin strategii pedagogice inovatoare – educație experiențială, parteneriate comunitare, interdisciplinaritate și integrare a tehnologiei digitale – proiectul demonstrează că valorile tradiționale pot constitui un fundament solid pentru o educație incluzivă și relevantă. Prezentul studiu de caz analizează soluțiile implementate, impactul asupra comunității educaționale și perspectivele de transfer ale acestui model în contexte similare din mediul rural românesc.
Articol integral →Importanța educației familiale în reușita școlară
Cu toate că părinţii sunt atenţi la nevoile copiilor, aceştia nu au întotdeauna aşteptări clare din partea lor, considerând că educaţia copilului se realizează natural, de la sine, datorită naturii sănătoase a structurii umane. Atunci când lasă procesul de autoreglare la latitudinea copilului, generând confuzii în ceea ce privește statutul și rolul fiecărui membru al familiei, rezultatele școlare sunt cu precădere nesatisfăcătoare, deoarece în toate etapele dezvoltării cognitive părinții tind să manifeste indulgență peste măsură, chiar slăbiciune. Stilul permisiv al părintelui neglijează componenta controlului, în cele din urmă copiii ajungând să exploateze această slăbiciune.
Educația familială reprezintă un factor determinant în succesul academic al copiilor, iar stilul parental joacă un rol crucial în obținerea performanțelor școlare. Cercetările demonstrează că părinții care adoptă o abordare echilibrată – combinând afecțiunea și susținerea cu controlul și exigența – creează premisele pentru rezultate școlare superioare. În contrast, stilul permisiv, caracterizat prin absența controlului și indulgența excesivă, conduce frecvent la performanțe nesatisfăcătoare. Eficacitatea educației familiale depinde nu doar de stilul parental individual, ci și de gradul de consonanță între mediul familial și cel școlar, precum și de calitatea parteneriatului dintre aceste două instituții educaționale fundamentale.
Școlile de vară – între complementaritate educațională și necesitate socială
Școlile de vară au devenit, în ultimul deceniu, o soluție viabilă și flexibilă pentru extinderea accesului la învățare, adaptată nevoilor reale ale elevilor. Acestea oferă un cadru nonformal, dar organizat, în care copiii pot învăța activ, prin joc, explorare și experiență directă. În România, conceptul de școală de vară este tot mai des asociat cu intervenții educaționale remediale, activități extracurriculare sau incluziune socială. În acest sens, este important să înțelegem ce funcții pedagogice și sociale îndeplinesc aceste inițiative și cum se reflectă ele în peisajul educațional actual.
Articol integral →Socializarea și dezvoltarea socio-emoțională prin joc la vârsta preșcolară
Procesul de socializare a copilului preșcolar reprezintă o componentă fundamentală a dezvoltării umane, constituind baza asupra căreia se construiesc ulterior toate relațiile sociale și competențele de integrare în comunitate. În contextul educației timpurii, socializarea transcende simpla acumulare de comportamente sociale, devenind un mecanism complex prin care copilul își construiește identitatea, învață să navigheze în sistemul de relații interpersonale și internalizează valorile culturale ale societății în care trăiește. Jocul emerge în acest context ca vehiculul principal prin care se realizează această transformare evolutivă, reprezentând nu doar o activitate recreativă, ci un laborator social autentic în care copilul experimentează roluri, testează limite, dezvoltă empatie și învață să coopereze cu ceilalți. Analiza relației dintre joc și socializare la vârsta preșcolară devine astfel esențială pentru înțelegerea mecanismelor prin care copilul trece de la o existență predominant egocentrică la o funcționare socială adaptativă, proces care se desfășoară într-un continuum dinamic între influențele familiale verticale și interacțiunile orizontale cu grupul de egali.
Articol integral →Cyberbullyingul – mit sau realitate?
Adolescenții au acum în mâini aceeași cantitate de abilități de calcul pe care, cu doar un deceniu în urmă, doar companiile mari și-o puteau permite. Cum gestionează un tânăr accesul din ce în ce mai mare la tehnologie și, prin extensie, puterea pe care aceasta o oferă? Majoritatea elevilor folosesc tehnologia în mod responsabil, dar unii au ales să o folosească în moduri neglijente și nepotrivite, rănindu-i, umilindu-i, stânjenind și atacându-i personal pe alții. Acest fenomen a fost denumit cyberbullying, care a fost definit ca rău intenționat și repetat cauzat prin utilizarea computerelor, a telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice.
În mai multe moduri, hărțuirea cibernetică poate fi percepută ca fiind mai sinistră decât hărțuirea offline (adică, tradițională sau în curtea școlii), deoarece atacurile pot fi mai intense, frecvente, nebănuitoare și aparent dificil de oprit. În comparație cu bătăușii tradiționali, bătăușii cibernetici nu sunt reținuți de spațiu sau timp. Unii cyberbullys se pot ascunde sub o mantie a anonimatului, permițându-le, în esență, să-i atace cu ușurință pe alții în orice moment și din orice loc doresc. Cu tehnologia modernă, hărțuirea cibernetică poate apărea cu viteza gândirii și în fața unui public mult mai mare decât acele comportamente limitate în curtea școlii. Bătăușii online pot fi, de asemenea, potențial și mai cruzi decât bătăușii offline, deoarece, pe lângă cuvinte, ei pot include ca parte a atacurilor lor o gamă bogată de media, inclusiv sunete, fotografii modificate, text, video, prezentări de diapozitive și sondaje.
Inserția în învățământul din România a copiilor refugiați ca urmare a războiului din Ucraina
Politica Uniunii Europene față de migranți și refugiați vizează integrarea prin educație și formare, subsumându-se respectării drepturilor omului în general și urmărindu-se ca obiectiv principal transformarea de către guverne a acestei mobilități într-un beneficiu pentru statele-gazdă (Bucur-Ioan, 2021, pp. 31-32). Mobilitatea forței de muncă fiind liberă, pe lângă compatibilitatea sistemelor de învățământ și recunoașterea diplomelor, de importanță vitală este viitorul educațional al copiilor migranților. Școlarizarea lor este un factor de bază, în sensul integrării rapide, ceea ce grăbește și integrarea părinților, iar norma generală europeană este integrarea nou-veniților în clase obișnuite cu autohtoni.
Articol integral →Socializarea și dezvoltarea socio-emoțională la vârsta preșcolară
A vorbi despre socializare este echivalent cu a vorbi despre comunicare. De fapt, educația presupune existența a două procese: inculturația – se referă la contactul cu valorile unei culturi – şi socializarea – presupune învățarea şi însușirea de comportamente. Educația este un proces de socializare şi presupune şi dezvoltarea socio-emoţională. Charles Darwin afirma că „omul este fiinţă socială, sociabilitatea constituind o condiţie pentru progresul social şi o sursă de forță pozitivă morală. Omul nu trăieşte singur, el trăiește cu semenii săi, prin ei şi pentru ei. Locul pe care îl ocupă fiecare în grupul sau grupele respective din care face parte tipul de relații socio-afective, statutul social, expansivitatea indică gradul de sociabilitate al unui individ”.
Articol integral →Influența grupului școlar în îndreptarea unor aspecte comportamentale negative
În acest articol, prezentăm valențele educative ale grupului școlar în îndreptarea unor probleme comportamentale la nivelul clasei de elevi. Am pus accent pe relațiile interpersonale: de intercunoaștere elev-elev, elev-învățător, învățător-elevi, de intercomunicare în cadrul colectivului de elevi, relațiile socio-afective, educative, sau cele de influențare. Am făcut referire la cele două tipuri de forțe, cu rol orientativ și reglator: influența personală a profesorului – atât ca lider cât și ca factor exterior – și influența de grup, cu rol important în stabilirea normelor grupului, a modelelor de comportament grupal. Am prezentat un studiu de caz, cu toate etapele activității de gestiune a unei situații de criză. Am prezentat, apoi, un program de intervenție și aplicarea măsurilor, iar, în final, concluziile.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei