Influența grupului școlar în îndreptarea unor aspecte comportamentale negative

În acest articol, prezentăm valențele educative ale grupului școlar în îndreptarea unor probleme comportamentale la nivelul clasei de elevi. Am pus accent pe relațiile interpersonale: de intercunoaștere elev-elev, elev-învățător, învățător-elevi, de intercomunicare în cadrul colectivului de elevi, relațiile socio-afective, educative, sau cele de influențare. Am făcut referire la cele două tipuri de forțe, cu rol orientativ și reglator: influența personală a profesorului – atât ca lider cât și ca factor exterior – și influența de grup, cu rol important în stabilirea normelor grupului, a modelelor de comportament grupal. Am prezentat un studiu de caz, cu toate etapele activității de gestiune a unei situații de criză. Am prezentat, apoi, un program de intervenție și aplicarea măsurilor, iar, în final, concluziile. Articol integral