Socializarea și dezvoltarea socio-emoțională la vârsta preșcolară

A vorbi despre socializare este echivalent cu a vorbi despre comunicare. De fapt, educația presupune existența a două procese: inculturația – se referă la contactul cu valorile unei culturi – şi socializarea – presupune învățarea şi însușirea de comportamente. Educația este un proces de socializare şi presupune şi dezvoltarea socio-emoţională. Charles Darwin afirma că „omul este fiinţă socială, sociabilitatea constituind o condiţie pentru progresul social şi o sursă de forță pozitivă morală. Omul nu trăieşte singur, el trăiește cu semenii săi, prin ei şi pentru ei. Locul pe care îl ocupă fiecare în grupul sau grupele respective din care face parte tipul de relații socio-afective, statutul social, expansivitatea indică gradul de sociabilitate al unui individ”.

Omul trăiește într-o societate care conservă și dezvoltă valori economice, culturale, iar o data cu acestea se formează conduite complexe, care încorporează dimensiuni sociale și consolidează sociabilitatea omului. Concomitent cu forțele de sociabilizare implicate în activitățile ocupaționale, jocul și activitățile ocupaționale, jocul și activitățile distractive au o contribuție importantă în realizarea socializării, mai ales în perioada primei și celei de a doua copilării. Jocul presupune formarea unui grup spontan în care să se instaureze diviziuni ocupaționale. Grupul social are un puternic impact asupra socializării. H, Wallon consideră că „grupul este indispensabil pentru copil nu numai pentru învățarea comportamentului social, dar și pentru faptul că grupul face conștient pe copil de posibilitățile și capacitățile sale, de poziția pe care o ocupă în cadrul grupului de sentimentele altora față de el și ale lui față de alții”, ca atare, grupul este terenul practicii sociale.

La vârsta de 2 ani, copilul se joacă alături de alți copii același joc, sau un joc asemănător, dar fără a coopera între ei, dar întrebați cum s-au jucat, spun că s-au jucat bine unii cu ceilalți. De la 3 ani apar jocurile cu caracter de cooperare – „Cărăm lemne”, „Construim o căsuță”, „Udăm plantele din curtea grădiniței”. Cooperarea capătă continuitate, se nuanțează, include morala jocului care încadrează din exterior și din interior morala jocurilor. Copiii se adună, se prind de mână și strigă – „Cine vrea să se joace „de-a doctorul”, „de-a florăresele”, de-a Baba Cloanța”, „de-a familia”, „de-a Scufița Roșie”?

Așadar, relațiile sociale la copiii de vârstă preșcolară apar în joc, într-o formă direcționată, sub forma de relații reciproce dintre participanții la o acțiune structurată prin funcțiile rolului.

Copilul găsește prin rolul din joc expresia unei relații sociale. Prin joc, copilul încorporează nu numai conduita social, cognitive, afectivă a rolului său, dar și totalitatea relațiilor sociale propria rolului pe plan social. Există lucrări în care se vorbește despre dezvoltarea intense a preșcolarității copilului între 3-7 ani, de faptul că jocul este o substanță nutritivă a dimensiunilor personalității, accentul căzând pe aspectul acțional, ocupațional al jocului.

La intrarea în grădiniță, copilul îl percepe pe celălalt, îl observă, învață să se cunoască unii pe ceilalți, iar educatoarea are obligația de a desfășura jocuri care să-i antreneze să relaționeze, să comunice, să imite și să învețe, pregătindu-i astfel pentru viața adultă. Jocul este forma specifică a activității copilului la vârsta preșcolară, este un mijloc valoros de educația personalității copilului. Prin joc copilul învață, cunoaște, se autoconduce, își exersează facilitățile mintale, învață să coopereze cu ceilalți, capătă încredere în sine, rezolvă conflictul, între ceea ce dorește și ceea ce poate, transfigurând mintal realitatea în asumarea rolurilor, atribuind unor obiecte anumite funcții.

Jocul este un puternic mijloc de socializare a preșcolarilor. Se cere să se stabilească un raport clar între valențele educative ale jocului de creație în special cu subiecte din viața cotidiană și structura grupei de preșcolari.

La vârsta preșcolară, copilul realizează progrese deosebite în activitatea de socializare (I. Mitrofan și alții, 2001). Integrarea lui în familie prin adoptarea comportamentelor și a standardelor părinților îl fac pe copil să se identifice cu aceștia pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltă și pregătesc apariția primelor răspunsuri personale. Dezvoltarea limbajului susține o imaginație vie și o curiozitate crescută. Copilul descoperă identitatea sexuală, astfel reușește să diferențieze sexul masculin de cel feminin după criterii observabile – respect, comportament, atitudine.

Cea mai important modalitate de cunoaștere este jocul. La vârsta preșcolară, copilul apelează la fantezie, la fantastic, pentru el totul este miraculos, pentru a se ști în siguranță, se atașează de anumite obiecte investindu-le cu afectivitate și suport emoțional. Se formează mecanismele de apărare care au un rol important în sistemul emoțional, trăiri neplăcute precum negarea, regresia, identificarea, sublimarea.

Jocul este principala metodă prin care copilul învață să se cunoască pe sine însuși în raport cu cei din jur prin acțiunile către experiențe noi și îl ajută la formarea percepției sociale (E. Păun, R. Iucu și alții, 2002). În grădiniță, copilul relaționează de la egal la egal cu ceilalți copii. La comportamentele și conduitele învățate în relațiile intrafamiliale-socializare pe vertical, se adaugă o lărgire a interacțiunilor sociale cu ceilalți copii – socializare pe orizontală. La 5 ani, copiii pot face judecăți despre sine, descrie sinele în raport cu ceilalți, încep să se identifice cu ceilalți și să se recunoască ca parte a grupului.

Jocul rămâne, este și va fi mijlocul cel mai eficient în dezvoltarea fizică și psihică a copilului în socializarea copilului și învățarea normelor societății.

Prin intermediul jocului copilul reușește să interacționeze, să-și formeze imagini de sine și despre grup, să facă schimburi de informații, să stabilească relații de simpatie – antipatie cu colegii, să învețe regulile de comportare în diverse situații.

Bibliografie
1. Chateu, J., „Jocul copilului” în vol.  ,,Psihologia copilului”, Bucureşti, E.D.P., 1970.
2. Mureşan, P., „Învăţarea socială”, Bucureşti, Ed. Albatros, 1980
3. Păun, E., „Sociopedagogie şcolară”, E.D.P.,1982
4. Golu, P., Verza, E., Zlate, M., „Psihologia copilului”, Bucureşti, E.D.P., 1992