Cyberbullyingul – mit sau realitate?

Adolescenții au acum în mâini aceeași cantitate de abilități de calcul pe care, cu doar un deceniu în urmă, doar companiile mari și-o puteau permite. Cum gestionează un tânăr accesul din ce în ce mai mare la tehnologie și, prin extensie, puterea pe care aceasta o oferă? Majoritatea elevilor folosesc tehnologia în mod responsabil, dar unii au ales să o folosească în moduri neglijente și nepotrivite, rănindu-i, umilindu-i, stânjenind și atacându-i personal pe alții. Acest fenomen a fost denumit cyberbullying, care a fost definit ca rău intenționat și repetat cauzat prin utilizarea computerelor, a telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice.
În mai multe moduri, hărțuirea cibernetică poate fi percepută ca fiind mai sinistră decât hărțuirea offline (adică, tradițională sau în curtea școlii), deoarece atacurile pot fi mai intense, frecvente, nebănuitoare și aparent dificil de oprit. În comparație cu bătăușii tradiționali, bătăușii cibernetici nu sunt reținuți de spațiu sau timp. Unii cyberbullys se pot ascunde sub o mantie a anonimatului, permițându-le, în esență, să-i atace cu ușurință pe alții în orice moment și din orice loc doresc. Cu tehnologia modernă, hărțuirea cibernetică poate apărea cu viteza gândirii și în fața unui public mult mai mare decât acele comportamente limitate în curtea școlii. Bătăușii online pot fi, de asemenea, potențial și mai cruzi decât bătăușii offline, deoarece, pe lângă cuvinte, ei pot include ca parte a atacurilor lor o gamă bogată de media, inclusiv sunete, fotografii modificate, text, video, prezentări de diapozitive și sondaje.

Deși apare în spațiul cibernetic, această problemă nu ar trebui să fie banalizată, deoarece a fost legată de consecințele din lumea reală. De exemplu, cercetările au descoperit că hărțuirea cibernetică este asociată cu emoții negative, cum ar fi tristețea, mânia, frustrarea, jena sau frica, iar aceste emoții au fost corelate cu violența interpersonală în rândul adulților și a tinerilor (adulți și adolescenți). În plus, hărțuirea cibernetică a fost asociată cu stima de sine scăzută și ideea suicidară, performanțe școlare diminuate, comportament agresiv, consumul de substanțe, purtarea unei arme la școală și infracțiuni.

Titlurile recente pot servi pentru a alimenta ceea ce poate fi o viziune distorsionată și artificială asupra hărțuirii cibernetice – una care nu se bazează pe realitate. Fără o analiză atentă a literaturii de specialitate, consilierea sau educarea elevilor despre hărțuirea cibernetică poate să provină, neintenționat, din zvonuri sau din cazuri extreme și rare. Fără a diferenția cu atenție faptele de eroare, bunele noastre intenții pot duce la decizii eronate, atitudini dăunătoare și strategii ineficiente. Cadrele didactice și alți profesioniști (consilieri școlari, cercetători, factori de decizie și, în general, susținătorii tinerilor) trebuie să aibă grijă să ofere informații și îndrumări corecte susținute de cercetările existente.

Astfel, au apărut câteva mituri despre hărțuirea cibernetică, susținute de cercetări, care pun sub semnul întrebării o parte din înțelepciunea convențională cu privire la această problemă:

Toată lumea știe ce este cyberbullying. Mulți oameni pot crede că înțeleg deja pe deplin și pot recunoaște ce este hărțuirea cibernetică. Realitatea, totuși, este că există o mare variabilitate în modul în care este definit și luat în considerare cyberbullying – chiar și în rândul cercetătorilor, care folosesc definiții foarte largi ale problemei, incluzând orice experiență posibilă cu o formă de agresiune online.

Hărțuirea cibernetică a devenit o epidemie. Există multe lucrări și referiri la povești reale despre creșterea atacurilor de cyberbullying, în multe țări, precum o epidemie, atât la nivelul comunităților școlare, cât și în alte segmente sociale.

Hărțuirea cibernetică poate conduce la sinucidere. În ultimii câțiva ani, au existat mai multe incidente de mare profil în care adolescenții și adulții tineri și-au luat viața în parte din cauza experiențelor de hărțuire și hărțuire cibernetică. Natura virală a acestor povești din mass-media este deosebit de îngrijorătoare, deoarece expunerea la știri despre sinucidere a fost citată drept unul dintre numeroșii factori de risc care contribuie la comportamentul suicidar.

Hărțuirea cibernetică apare mai des acum decât hărțuirea tradițională. Înțelepciunea convențională ne-ar face să credem că, deoarece tehnologia a proliferat în ultimul deceniu și poveștile despre hărțuirea cibernetică sunt menționate frecvent în știri, este probabil mai răspândită decât hărțuirea tradițională în curtea școlii. Cu toate acestea, cercetările demonstrează că nu este cazul (cel puțin nu încă).

Ca și agresiunea tradițională, cyberbullyingul este un ritual de trecere pe care toți adolescenții îl experimentează. Băieții sunt băieți., O să-l întărească., O va ajuta să crească cu coloană vertebrală, astfel încât să poată face față vieții., Ceea ce nu te ucide doar te face mai puternic., aceste afirmații sunt uneori folosite atât de către copii, cât și de către adulți pentru a normaliza sau a minimiza comportamentul vătămător în rândul copiilor și al adolescenților, uneori chiar și ca o modalitate de a face față agresiunii cibernetice după ce a apărut.

Autorii cyberbullyingului sunt copii răi. Unii par să creadă că majoritatea tinerilor care îi agresează cibernetic pe alții o fac pur și simplu de dragul de a provoca un rău, ca un fel de comportament antisocial sau chiar sadic, inspirat de activitatea lor online. Așa cum este adesea cazul, există o măsură de adevăr în acest lucru, deoarece unii experți și filosofi în dezvoltarea adolescenților consideră agresiunea ca fiind determinată de nevoia de control și dominare a unui copil care percepe că acțiunile sale vor duce la o mai mare acceptare și recunoaștere de către colegi.

Pentru a opri hărțuirea cibernetică, trebuie doar să închideți computerul sau telefonul mobil. Poate părea logic; la început, să luăm în considerare renunțarea la tehnologie ca un mijloc de a opri apariția hărțuirii cibernetice. Încurajarea tinerilor să oprească sau să evite tehnologia, totuși, este o strategie nerealistă și, în general, ineficientă pe termen lung. Tehnologia este omniprezentă și acum integrată în aproape toate aspectele vieții lor. În plus, tehnologia este un instrument social și educațional important.

Cercetările în domeniu au identificat și clarificat mai multe mituri care sunt asociate cu hărțuirea cibernetică a adolescenților. De exemplu, știm că hărțuirea cibernetică nu este o epidemie care induce un număr mare de adolescenți care se sinucid. Cu toate acestea, acest lucru cu siguranță nu ne scutește de a o aborda înainte și când se întâmplă. Hărțuirea cibernetică este o problemă semnificativă pentru mulți adolescenți. Metode de prevenție, începând cu vârsta timpurie, aplicabile atât în cazurile de bullying, cât și pentru cele de cyberbullying ar putea fi:

• în cadrul instituțiilor școlare să existe regulamente de ordine interioară în care să fie explicate consecințele unor astfel de acțiuni; proiectarea unor programe de prevenire a bullyingului; colaborarea cu psihologi educaționali care să ofere suport atât agresorului, cât și victimei;
• instituțiile școlare, în colaborare cu celelalte instituții care deservesc o comunitate – să realizeze campanii de informare, implicare în educația parentală cu privire la prevenirea, controlul și intervenția în cazul manifestării fenomenului de bullying;
• responsabilitatea adulților nu trebuie să se limiteze la familiile în care există copii – din orice postură ne-am afla, avem datoria morală, civică de a acționa acolo unde situația o cere;
• cyberbullying-ul poate fi prevenit prin diverse mijloace de control asupra activității copilului în mediul online – comunicare constantă, deschisă, cu copilul este necesară indiferent de vârstă, dar în mod deosebit la vârsta preadolescenței cu scopul de a preveni manifestarea acestora; părinții sunt cei care trebuie să construiască o relație strânsă cu copiii, bazată pe încredere, comunicare, afecțiune și înțelegere.

Combaterea bullying-ului și cyberbullying-ului necesită o abordare sistematică și coordonată care să mobilizeze toate sferele de influență din viața copiilor și adolescenților. Această intervenție complexă presupune integrarea perspectivelor și metodelor din psihologie, pedagogie, sociologia familiei și dezvoltarea comunității, recunoscând că fenomenul agresiv nu poate fi tratat izolat, ci doar prin înțelegerea și adresarea factorilor multipli care îl perpetuează.

Eficacitatea unei astfel de abordări rezidă în recunoașterea faptului că atât agresorul, cât și victima evoluează în ecosisteme sociale interdependente – familia, școala și comunitatea mai largă – care exercită influențe reciproce și complementare asupra comportamentului lor. Intervenția trebuie să vizeze simultan modificarea dinamicilor disfuncționale din aceste medii, oferind suport terapeutic individualizat și dezvoltând competențe sociale adaptive la nivel colectiv.

Construirea unor comunități reziliente și responsabile implică cultivarea unei culturi în care adulții și tinerii devin agenți activi ai prevenirii, capabili să identifice timpuriu semnalele de risc și să intervină constructiv. Această transformare socială presupune nu doar transmiterea de cunoștințe despre fenomen, ci și dezvoltarea empatiei, a abilităților de comunicare asertivă și a capacității de a lua atitudine împotriva agresiunii, creând astfel un mediu în care respectul mutual și solidaritatea devin norme sociale internalizate.