Fenomenul de bullying și de cyberbullying. Strategii de intervenție la nivelul grupului de elevi

Prezentul articol propune o incursiune analitică în microcosmosul relațional al grupului de elevi, investigând mecanismele subtile care guvernează fenomenul de hărțuire în plan fizic și virtual. Depășind viziunea tradițională, adesea limitată la sancționarea izolată a „agresorului” – demers care tratează simptomul, nu cauza – studiul pledează pentru o schimbare de paradigmă către justiția restaurativă. Accentul este translatat strategic de la individ către ecosistemul clasei, urmărind restructurarea arhitecturii socio-afective a colectivului. Sunt explorate modalități concrete de intervenție centrate pe activarea „spectatorului martor”/ „bystander intervention”, transformând majoritatea tăcută într-un factor de protecție activ. În paralel, articolul subliniază imperativul alfabetizării emoționale în mediul digital, esențială pentru dezvoltarea unei etici a prezenței online, capabilă să contracareze dezinhibiția toxică specifică spațiului virtual.

Articol integral →

Cyberbullyingul – mit sau realitate?

Adolescenții au acum în mâini aceeași cantitate de abilități de calcul pe care, cu doar un deceniu în urmă, doar companiile mari și-o puteau permite. Cum gestionează un tânăr accesul din ce în ce mai mare la tehnologie și, prin extensie, puterea pe care aceasta o oferă? Majoritatea elevilor folosesc tehnologia în mod responsabil, dar unii au ales să o folosească în moduri neglijente și nepotrivite, rănindu-i, umilindu-i, stânjenind și atacându-i personal pe alții. Acest fenomen a fost denumit cyberbullying, care a fost definit ca rău intenționat și repetat cauzat prin utilizarea computerelor, a telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice.
În mai multe moduri, hărțuirea cibernetică poate fi percepută ca fiind mai sinistră decât hărțuirea offline (adică, tradițională sau în curtea școlii), deoarece atacurile pot fi mai intense, frecvente, nebănuitoare și aparent dificil de oprit. În comparație cu bătăușii tradiționali, bătăușii cibernetici nu sunt reținuți de spațiu sau timp. Unii cyberbullys se pot ascunde sub o mantie a anonimatului, permițându-le, în esență, să-i atace cu ușurință pe alții în orice moment și din orice loc doresc. Cu tehnologia modernă, hărțuirea cibernetică poate apărea cu viteza gândirii și în fața unui public mult mai mare decât acele comportamente limitate în curtea școlii. Bătăușii online pot fi, de asemenea, potențial și mai cruzi decât bătăușii offline, deoarece, pe lângă cuvinte, ei pot include ca parte a atacurilor lor o gamă bogată de media, inclusiv sunete, fotografii modificate, text, video, prezentări de diapozitive și sondaje.

Articol integral →

Prevenirea violenței în școli

Violența în școli este o problemă complexă și omniprezentă care afectează nu doar dezvoltarea academică a elevilor, ci și sănătatea lor emoțională și fizică. Înțelegerea factorilor care contribuie la violența în școli și implementarea strategiilor eficiente de prevenire sunt esențiale pentru a crea un mediu educațional sigur și stimulant.

Articol integral →

Motivarea elevilor, cheia reducerii conflictelor în școli

În contextul educațional contemporan, gestionarea conflictelor între elevi este o provocare constantă. Conflictele pot afecta negativ procesul de învățare și atmosfera generală din școli. O strategie eficientă pentru atenuarea acestor conflicte este motivarea elevilor. Motivația nu doar că stimulează performanța academică, dar joacă și un rol crucial în prevenirea și gestionarea disputelor interumane.

Articol integral →

Prevenirea și combaterea actelor de violență în mediul școlar

Violența reprezintă în lumea cotidiană una dintre problemele acute, care suscită interes din cauza generalizării sale și din perspectiva posibilității de prevenție. În fapt, violența este o manifestare a agresivității ce presupune utilizarea forței exercitate asupra unui individ. Pentru a preveni actele de violență prezente în mediul școlar și nu numai, trebuie clarificat și delimitat conceptul de violență și, în final, găsirea de soluții de prevenție și combatere a acesteia.

Articol integral →

Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi

Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.

Articol integral →

O abordare interdisciplinară a operei Romeo și Julieta, de William Shakespeare

În societatea contemporană, tendința sistemului de învăţământ, orientat spre formarea și dezvoltarea competenţelor-cheie, este de a valorifica, tot mai mult, un nou model de predare-învățare a disciplinelor școlare, în care sunt consolidate cunoștințe din diverse arii curriculare, în vederea educării unei persoane inteligente, capabile să înțeleagă lumea înconjurătoare și să răspundă imperativelor acesteia, printr-o unitate a cunoașterii. Este foarte important ca profesorul să creeze contexte pentru învățare ca elevul să observe lumea, să pună întrebări, să o descopere, să se integreze armonios în societate, să învețe a lua decizii importante, a construi relații cu cei din jur. De aceea, activitățile propuse la clasă trebuie să-i antreneze pe elevi în condiții practice de analiză și interpretare, asigurându-le rolul de investigator, explorator și creator de noii soluții și idei.

Articol integral →

Despre bullying în rândul elevilor

Bullyingul este un comportament agresiv care constă în folosirea forței sau a constrângerii asupra celorlalți. Include hărțuire verbală, uneori atac fizic sau coerciție și este îndreptat în mod repetat către anumite victime,  pe diferite motive (de rasă, religie, sex, sexualitate sau abilități). Agresorul se bazează pe un dezechilibru al puterii care poate fi puterea socială sau puterea fizică. Am constatat că uneori nu este vorba de niciuna din aceste situații, copilul fiind agresat acasă sau lăsat în grija altor persoane (având părinții plecați la muncă în străinătate), cu rezultate slabe la învățătură – și atunci încearcă să refuleze, să se răzbune asupra unui coleg pe care-l invidiază, care este mai bun la învățătură și are tot ceea ce lui îi lipsește: un cămin și dragostea familiei, prieteni etc. De cele mai multe ori, agresorii au fost ei înșiși agresați de alți copii sau în familie. Ei vor să demonstreze celorlalți că sunt superiori.

Articol integral →

Reducerea agresivității la elevi

Nu poate fi contrazis faptul că un comportament agresiv are consecințe negative asupra dezvoltării copilului. Deficitele comportamentale sociale sunt relaționate cu agresivitatea. Copilul nu mai este capabil de relaționare și comunicare non-agresivă. Consecința este aceea că trăiesc izolați din punct de vedere social, inițierea contactului este destul de rară și cel mai frecvent se realizează într-o manieră inadecvată, agresivă. De aceea, nu este suficient să reducem comportamentul agresiv, deoarece ar duce la un deficit comportamental și mai mare și ar avea ca și consecință neajutorarea. Comportamentul țintă poate fi structurat în relație cu modelul lui Kaufmann, iar pe baza succesiunii etapelor modelului se poate realiza o delimitare eficientă. Succesiunea etapelor presupune reducerea comportamentului agresiv prin comportamente de cooperare și de ajutorare exersate, acestea fiind întărite diferențial.

Articol integral →