Despre bullying în rândul elevilor

Bullyingul este un comportament agresiv care constă în folosirea forței sau a constrângerii asupra celorlalți. Include hărțuire verbală, uneori atac fizic sau coerciție și este îndreptat în mod repetat către anumite victime,  pe diferite motive (de rasă, religie, sex, sexualitate sau abilități). Agresorul se bazează pe un dezechilibru al puterii care poate fi puterea socială sau puterea fizică. Am constatat că uneori nu este vorba de niciuna din aceste situații, copilul fiind agresat acasă sau lăsat în grija altor persoane (având părinții plecați la muncă în străinătate), cu rezultate slabe la învățătură – și atunci încearcă să refuleze, să se răzbune asupra unui coleg pe care-l invidiază, care este mai bun la învățătură și are tot ceea ce lui îi lipsește: un cămin și dragostea familiei, prieteni etc. De cele mai multe ori, agresorii au fost ei înșiși agresați de alți copii sau în familie. Ei vor să demonstreze celorlalți că sunt superiori.

De asemenea, în familiile în care se folosește pedeapsa corporală se poate dezvolta acest comportament deviant de tip bullying, inadecvat adaptării la cerinţele sociale, incapabil de înţelegere a disciplinei pozitive şi respectării unor reguli pentru buna funcţionare. Invidia şi resentimentele pot  conduce la  bullying, așa cum am arătat mai sus. Un deficit de stimă de sine contribuie semnificativ la actele de tip bullying, ca şi stările de anxietate sau de vinovăţie. Lipsa abilităţilor sociale, utilizarea forţei, dependenţa de comportamente agresive, mânia şi furia, statutul în grupul de apartenenţă, existenţa unor antecedente de acest tip în copilărie sunt factori de risc.

Bullying-ul nu implică neapărat violenţă fizică, ci poate consta într-un abuz psihologic sau verbal.

Sunt identificate trei tipuri de abuz: emotional, verbal, fizic. De obicei agresorul merge la intimidare încercând să atragă în jurul lui unul sau mai mulți „locotenenți”, care îl încurajează sau sunt de partea lui de frică, să nu devină ei cei agresați,  și cu ajutorul cărora acționează asupra unei „ținte”.

El poate acționa în recreație, pe coridoarele școlii, în curte, pe stradă – la plecarea copiilor acasă,  și, din păcate, uneori și în sălile de clasă, cel mai adesea pe timpul pauzelor, când elevii nu sunt supravegheați.  Nedepistat la timp, bullyingul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilității copilului în societate. Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic.

Elevii asupra cărora se manifestă agresiunea devin timorați, pierd respectul de sine, încep să aibă rezultate slabe la învățătură, se închid în sine, le este teamă să vorbească cu dirigintele sau părinții (deoarece de cele mai multe ori sunt amenințați cu anumite repercusiuni).

Agresivitatea mascată o întâlnim din ce în ce mai mult în școală, se manifestă zilnic și  din păcate, începem să ne obișnuim cu ea. Caz concret: un elev este scos la lecție – să rezolve un exercițiu, să completeze un enunț, să arate la hartă etc. – agresorul râde de acesta, atribuindu-i o „poreclă” sau pur și simplu făcând gesturi umilitoare, deși, dacă este pus să răspundă, nu ar ști nici el răspunsul. Apoi, continuă cu tachinarea și în pauză și, de aici până la agresiune fizică nu mai este decât un pas. Deși intervin ori de câte ori este cazul, îmi propun subiecte de discuție pe această temă la disciplina dezvoltare personală sau educație civică, lipsa unui front comun părinte-profesori își spune cuvântul. Degeaba vorbim la școală despre empatie, echipă, sprijin, colaborare, prietenie, omenie etc. dacă acasă este învățat că-n viață reușește cel ce aplică „legea junglei”.

Sunt foarte multe moduri în care se manifestă bullyingul asupra unor copii: folosirea unui ton umilitor, a poreclelor când se vorbește despre el; punerea în încurcătură în mod intenționat, în orice spațiu – școală, stradă, magazin etc.; șicanarea la orele de sport, pe holurile școlii, în clasă – prin împingere, atingeri neplăcute pe orice porțiune a corpului; bârfa, excluderea din jocurile colective; furtul de obiecte, bani, a pachețelului cu mâncare, idei de la copilul în cauză, minciuni despre acesta; postarea unor mesaje nepotrivite pe internet etc., depinde de vârsta acestuia. Cu cât crește și nu se intervine pedagogic și psihologic, agresiunile devin mai complexe, mai sofisticate.

Astfel, copilul agresat va prinde teamă de a mai merge la școală. Devine dificil pentru el să se concentreze în clasă, refuză să mai meargă la toaletă, să meargă singur pe holurile școlii sau pe stradă, făcând învățarea mult mai dificilă. Copiii experimentează frica, depresia, singurătatea, anxietatea, stima de sine scăzută, boala fizică și, în unele cazuri, chiar și ideea de sinucidere.

Cred că trebuie să luăm atitudine ori de câte ori observăm acest comportament și să nu lăsăm ca acest fenomen să ia amploare. Pentru aceasta, consider că trebuie să acționăm atât a cauzelor care pot conduce la manifestarea acestui comportament agresiv, dar și asupra tuturor elevilor educându-i cum să reacționeze în asemenea situații, cum să nu se expună sau să iasă din acestea. Pentru acest lucru, este imperios necesară conlucrarea cu psihologul școlar, cât mai multe activități desfășurate împreună cu acesta, cu poliția, pentru ca elevii să cunoască urmările unui asemenea comportament sau cum se pot apăra, la cine pot apela. Niciun moment elevii nu trebuie să creadă că sunt singuri, că sunt lipsiți de ajutor, că nu au la cine apela, atunci când se regăsesc într-o astfel de situație.

Cred că aceste activități se pot desfășura atât într-un cadru formativ, la orele de dezvoltare personală, educație civică, diriginție etc., dar și într-unul extrașcolar, în săptămânile „Școala altfel” și chiar „Săptămâna verde”, ca o temă în sine sau un obiectiv  de atins într-o altă activitate extrașcolară.

Nu trebuie neglijată nici familia în acest context, ea constituind deseori punctul de plecare al acestui comportament nepotrivit. Mă gândesc la: vizite la familiile agresorilor (dacă acestea sunt posibile, dacă cadrul didactic este bine primit), însoțit poate de psiholog sau un asistent social; activități în care să fie implicați și părinții alături de copii pentru a realiza legături trainice, pentru a cunoaște anumite realități, pentru o mai bună comunicare. Din păcate, viața stresantă, faptul că unii părinți lucează uneori zi lumină, au două joburi, fac mai dificilă organizarea unor astfel de activități. Merită totuși să încercăm.

Bibliografie
Istrate-Ștefănescu Adriana, Nastasă Anca Mihaela (2019). Efectele bullyingului -Strategii de intervenție la clasă; Ghid pentru cadrele didactice. Bacău: Smart Academic.