O abordare interdisciplinară a operei Romeo și Julieta, de William Shakespeare

A absolvit Facultatea de Litere și Teologie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, specializarea Limba și literatura română-Filologie balcanică. Este profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila. Are 22 de ani vechime în învățământ. 

Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Brăila (Brăila)

În societatea contemporană, tendința sistemului de învăţământ, orientat spre formarea și dezvoltarea competenţelor-cheie, este de a valorifica, tot mai mult, un nou model de predare-învățare a disciplinelor școlare, în care sunt consolidate cunoștințe din diverse arii curriculare, în vederea educării unei persoane inteligente, capabile să înțeleagă lumea înconjurătoare și să răspundă imperativelor acesteia, printr-o unitate a cunoașterii. Este foarte important ca profesorul să creeze contexte pentru învățare ca elevul să observe lumea, să pună întrebări, să o descopere, să se integreze armonios în societate, să învețe a lua decizii importante, a construi relații cu cei din jur. De aceea, activitățile propuse la clasă trebuie să-i antreneze pe elevi în condiții practice de analiză și interpretare, asigurându-le rolul de investigator, explorator și creator de noii soluții și idei.

Scopul studierii limbii și literaturii române în școală este acela de a forma un tânăr cu o cultură educațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea, să comunice cu semenii, să-și utilizeze, în mod eficient și creativ, capacitățile proprii de exprimare orală și scrisă, exprimându-și gânduri, stări, sentimente și opinii.

Elevul e pus în situaţia să identifice problema şi s-o formuleze, să aleagă informaţiile de care are nevoie, să prezinte soluţii. Problemele, de obicei, oglindesc aspecte reale ale vieţii cotidiene, de aceea cadrul didactic va fi pus în situaţia de a identifica probleme adecvate şi relevante pentru elev.

Orele de literatură oferă numeroase ocazii de abordări interdisciplinare. Literatura, istoria, filosofia, legea, stiința pot fi integrate în activitățile desfășurate la clasă, deorece promovează gândirea critică.

Scopul acestei abordări este de a le oferi elevilor posibilitatea de a-și însuși cunoștințe, abilități și atitudini care să-i ajute să devină cetățeni implicați într-o societate democratică. Activitățile sugerate îi vor determina pe elevi să simuleze procese politice sau juridice, să promoveze o judecată obiectivă despre afacerile umane și să  delibereze asupra a  ceea ce este corect sau greșit.

În plus, operele literare pot fi mai ușor înțelese atunci când sunt predate ținându-se cont de contextul istoric, de legile și de valorile sociale din epoca respectivă. O astfel de abordare interdisciplinară mărește interesul elevilor, consolidînd învățarea lor. În felul acesta  profesorul poate facilita înțelegerea unor noțiuni istorice, literare sau de drept, deoarece acestea  reflectă valorile societății într-un fel sau altul. Legile societății stabilesc un sistem pentru a decide ce comportament este acceptabil și ceea ce nu este acceptabil; pentru determinarea pedepsei și a recompensei; și pentru stabilirea procedurilor de determinare a responsabilității și a răspunderii (adică pentru soluționarea litigiilor). Acestea sunt o reflectare a valorilor societății despre justiție, securitate și stabilitate. Literatura reflectă, de asemenea, valorile sociale.

„Romeo și Julieta”, de William Shakespeare
Subiect: Rezolvarea conflictelor

Obiective:
1. să identifice sursele conflictului din ”Romeo și Julieta”
2. să explice rolul unui mediator
3. să enumere pașii unei medieri
4. să aplice pașii pentru a media o rezolvare a conflictului
5. să evalueze valoarea utilizării unui mediator pentru a rezolva conflictele din viața de zi cu zi/ sociale

Lecția se va desfășura pe parcursul a două-trei ore, elevii având obligația de a citi piesa de teatru a lui William Shakespeare și de a viziona filmul lui Franco Zeffirelli „Romeo și Julieta”.

Mai întâi, va avea loc o prezentare generală a subiectului: „Romeo și Julieta” este o tragedie care continuă să rezoneze cu cititorii de toate vârstele, dar în special cu adolescenții care se raportează la tinerii îndrăgostiți ce se răzbună împotriva propriilor familii.

Elevii trebuie să medieze conflictul dintre familiile Montague și Capulet din Verona, ceea ce le permite acestora să folosească o poveste cunoscută pentru a înțelege că există modalități pașnice pentru a rezolva conflictele. De asemenea, le oferă posibilitatea de a-și însuși abilități de ascultare, comunicare și rezolvare a problemelor – necesare pentru rezolvarea litigiilor în propria lor viață, precum și conflicte sociale mai mari.

De asemenea, vor trebui să răspundă la următoarele întrebări:

  • V-ați dorit vreodată să puteți schimba sfârșitul piesei „Romeo și Julieta”?
  • V-ați imaginat o altă rezolvare față de tensiunile care au avut loc în primele scene ale piesei?
  • Ce încercări ar fi putut fi întreprinse pentru a opri confruntările?
  • Ce s-ar fi putut întâmpla dacă familile Montague și Capulet ar fi folosit un mediator pentru a le ajuta să își rezolve problemele?
  • Ar putea fi atenuată tragedia morților lui Romeo și Julieta?

Elevii vor fi anunțați că trebuie să simuleze o mediere între familiile Montague și Capulet, deorece există modalități pașnice de a rezolva conflictele. Aceștia vor interpreta o nouă scenă, cea a întâlnirii dintre Romeo, Julieta și părinții lor cu prințul din Verona, care va acționa ca mediator pentru a rezolva problema înainte să devină din nou sângeroasă.

Profesorul îi întreabă unde ar putea opri acțiunea pentru a  rezolva vechea râcă dintre Montague și Capulet. Elevii identifică trei scene posibile:

Actul I, scena 1: În timpul primei scene când Benvolio (un Montague) și Tybalt (un Capulet) se duelează, atrăgând  atenția domnului și a doamnei Montagu/ Capulet și a lui Escalus, prințul din Verona. Acesta îi avertizează să nu mai perturbe pacea din Verona.

Actul II, scena 3: Părintele Laurence încearcă să-i ajute pe Romeo și Julieta căsătorindu-i în secret în speranța de a pune capăt disputei dintre cele două familii.

Actul III, scena 1: Vărul Julietei, Tybalt, încearcă să-l facă pe Romeo să lupte în piața publică, dar Romeo refuză. Cu toate acestea, verișorul lui Romeo, Mercutio, răspunde provocării. Tybalt îl omoară pe Mercutio. Romeo îl ucide pe Tybalt din răzbunare. Prințul din Verona alungă pe Romeo din Verona în loc să-i dea pedeapsa cu moartea, deoarece Tybalt l-a provocat.

Elevii sunt incitați să găsească soluții la care ar fi putut sa recurgă Prințul sau părintele Laurence pentru a aplana conflictul dintre cele două familii.

Cadrul didactic prezintă rolul unui mediator și pașii implicați în mediere. De asemenea, sunt vizate și sursele conflictelor: comportamente neadecvate; așteptări – competitivitate, gelozie, dezamăgire, furie; percepții – neînțelegere; statutul, lupta pentru control/ putere; nevoi/interese umane și lipsa de comunicare. Elevii trebuie să identifice sursele de conflict în experiențele lor, dar și în piesa lui Shakespeare.

Elevii observă că un conflict poate conduce la: luptă/ agresiune/ război; evitare/negare; compromis; litigiu; arbitraj- arbitrul alege soluția dintre cele oferite de disputanți; discuții de negociere (mediatorul îi ajută  să elaboreze o soluţie). Ei sunt puși în situația a prezenta răspunsurile/reacțiile pe care le au ei când au un conflict acasă/la școală/în comunitate, precizând eficiența lor.

Medierea presupune stabilirea unor reguli clare. Prințul din Verona, mediatorul acestui conflict le prezintă, accentuând ideea importanței respectării lor.

  • Fără strigăte/ jigniri/ acțiuni ostile.
  • Fiecare parte își spune povestea.
  • Mediatorul ajută părțile aflate în litigiu să identifice fapte și probleme.
  • Mediatorul ajută părțile să evalueze posibilele soluții, utilizând criterii obiective.
  • Părțile în litigiu convin asupra faptelor și problemelor.
  • CAUCUS – uneori mediatorul trebuie să vorbească  cu fiecare în mod separat și să determine ceea ce ar putea satisface interesele acestora.
  • Mediatorul ajută părțile să convină asupra unei soluții și să se întâlnească din nou dacă soluția nu funcționează.
  • Mediatorul scrie un acord.

După aceea, timp de 20 de minute va avea loc dezbaterea medierii.
1. Cum a funcționat procesul în fiecare mediere?  A reușit mediatorul să ajute părțile să identifice problemele și să ajungă la un acord?
2. Ce probleme au fost identificate ca fiind  importante?
3. Ce soluții au fost sugerate? Au fost acestea viabile?
4. A făcut mediatorul caucus separat cu părțile? A fost util?
5. Ce acorduri au fost atinse în fiecare grup?
6. Pentru grupurile care nu au putut ajunge la un acord, ce interferează?

Activitatea va avea și un feedback. Elevii trebuie să reflecteze asupra procesului de mediere răspunzând la următoarele întrebări:
1. Ce ați învățat din această activitate?
2. Ce conexiuni puteți face între această poveste și propria voastră viață?
3. Ce conexiuni vedeți între această poveste și evenimentele din lumea reală? Citește câteva exemple.
4. Credeți că medierea poate juca un rol eficient în soluționarea conflictelor? De ce da sau de ce nu?

Profesorul va evalua elevii  în aplicarea procesului de mediere și oferă feedback adecvat. Elevilor li se poate cere să facă o autoevaluare individuală sau în cadrul grupului lor.

În concluzie,  dincolo de caracterul cronofag şi energofag al acestor activități interdisciplinare consider că astfel de abordări au menirea de a-l provoca pe elev să participe activ la propriul proces de formare, dintr-o reală motivaţie interioară: a (re)descoperirii de sine şi a capacităţilor şi competenţelor care-i legitimează individualitatea.

Consider că orele de literatură, abordate interdisciplinar reprezintă contexte adevărate de trăire emoțională, intelectuală și morală, ajutându-i pe elevi să-și construiască o viziune holistică asupra vieții.

Bibliografie
Shakespere, Williams- Romeo și Julieta, Editura Humanitas, București, 2012
Sîrbu, Manuela, Gorghiu, Alina și Croitoru, Diana -Medierea conflictelor, Editura Univers Juridic, București, 2013
romcom.ro/medierea-conflictelor-9-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-stii/

 

Cuvinte cheie: interdisciplinaritate
Accesări: 1.530