Inserția în învățământul din România a copiilor refugiați ca urmare a războiului din Ucraina

Profesor de istorie din 1993 la Liceul Teoretic Eugen Lovinescu din București, pasionată de profesie și încântată de a sta în preajma elevilor și printre elevi... Are gradul didactic I și, din dorința de a-și reactualiza cunoștințele, a absolvit în 2023 și Managementul organizațiilor educaționale, la Universitatea Politehnica din București. Este preocupată de migrații, de culturi și civilizații străine și de demografie. De asemenea, o preocupă permanent îmbunătățirea sistemului de educație românesc, pe care îl găsește obositor pentru elevi și părinți și, în mare parte, ineficient.

Liceul Teoretic Eugen Lovinescu (Bucureşti)

Politica Uniunii Europene față de migranți și refugiați vizează integrarea prin educație și formare, subsumându-se respectării drepturilor omului în general și urmărindu-se ca obiectiv principal transformarea de către guverne a acestei mobilități într-un beneficiu pentru statele-gazdă (Bucur-Ioan, 2021, pp. 31-32). Mobilitatea forței de muncă fiind liberă, pe lângă compatibilitatea sistemelor de învățământ și recunoașterea diplomelor, de importanță vitală este viitorul educațional al copiilor migranților. Școlarizarea lor este un factor de bază, în sensul integrării rapide, ceea ce grăbește și integrarea părinților, iar norma generală europeană este integrarea nou-veniților în clase obișnuite cu autohtoni.

Se urmărește realizarea de competențe care să le permită nu numai integrarea în societatea nouă, ci și adaptarea la tranzițiile pe piața forței de muncă.( (Enciclopedia Uniunii Europene, 2006, pp. 178-180)

România respectă normele policii generale impuse de organismele europene în domeniul acestei integrări și prin legistație specifică li se asigură copiilor de migranți și refugiați timp de un an calitatea de elevi audienți, putând participa la cursuri, inclusiv pentru învățarea limbii române, până la finalizarea procedurii de echivalare de către inspectorate și de către minister, după care primesc calitatea de elev înscris în sistemul de învățământ românesc, cu toate drepturile cuvenite elevilor români. (lege5.ro/Gratuit/gezdqmzygyya/art-136-evaluarea-rezultatelor-invatarii-incheierea-situatiei-scolare-regulament?dp=geydimjzhe2dimi)

Comparând în acest domeniu situația dintre Franța și România, constatăm diferențe semnificative în favoarea primului stat: un număr incomparabil mai mare al solicitanților din Franța, proveniți din fostele colonii, care au creat realități ce s-au cerut rezolvate, inclusiv prin inserarea în învățământ; o tradiție îndelungată în materie de migrație; rigoarea administrativă caracteristică francezilor; interesul sporit, poate chiar anterior, al oricărui migrant pentru limba unei mari culturi cum este cea franceză; resursele pe care își poate permite să le aloce domeniului integrătii în educație un stat dezvoltat din punct de vedere economic, așa cum este Franța.( GHID PRACTIC Şcolarizarea copiilor proaspăt sosiţi în Franţa, ROMEUROPE, Île de France, romeurope.org/IMG/pdf/guide_roumain-_scolarisation_des_enfants_nouvellement_arrives_en_france.pdf)

Toate acestea ne lipsesc! În plus, în România, cel mai mare număr de solicitanți de azil cu vârste școlare au provenit, până la declanșarea războiului din Ucraina, din Republica Moldova, nepunând prin urmare probleme de barieră a limbii. Procedurilor de inserare a copiilor migranților nu li s-a acordat o atenție prea mare de către autoritățile române până la criza refugiaților ucraineni, iar datele despre aceștia lipsesc pentru că instituțiile române furnizează foarte puține, mult mai accesibile fiind cele găsite pe site-urile europene despre România.

Războiul din Ucraina a făcut să apară brusc o nouă realitate pentru toți europenii, inclusiv pentru românii care, având graniță cu statul agresat, s-au văzut implicați în cea mai mare criză a refugiaților din Europa, de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Copiii sunt cele mai vulnerabile victime ale acestui conflict, iar U.E. a acționat pentru a le asigura protecție specială, prin garantarea accesului rapid la drepturile pe care le au, fără discriminare. (consilium.europa.eu/ro/policies/eu-migration-policy/refugee-inflow-from-ukraine/)

În urma analizei făcute, am constat că autoritățile române au fost puse într-o situație inedită față de asigurarea dreptului la educație a refugiaților ucraineni, atât prin numărul mare de copii, cât și prin prelungirea neașteptată a conflictului. Refugiații, care se așteptau să se întoarcă acasă în câteva luni, au fost obligați să își reconsidere planurile, pentru că nu prea există soluții în sensul imaginat la începutul conflictului. Pentru asigurarea accesului la educație s-a stabilit că platforma School Education Gateway va servi drept ghișeu unic și va permite accesul la materiale educative din Ucraina și va oferi în limba ucraineană materiale educaționale statelor membre. Cadrele didactice ucrainene au primit oferta sprijinului prin platforma Comunitatea eTwinnig. (romania.representation.ec.europa.eu/news/ucraina-sprijin-din-partea-ue-menit-sa-ajute-statele-membre-sa-raspunda-nevoilor-refugiatilor-2022-03-23_ro)

Cei mai mulți elevi ucraineni, circa 73%, au urmat cursurile școlii ucrainene online și numai aproape 900 de copii au fost înscriși în învățământul românesc; peste 3.000 au fost audienți, dintre cei 37.000 estimați a fi prezenți în România. Un obstacol greu de trecut pentru ambele categorii îl reprezintă faptul că în Ucraina nu există momentan un cadru legal pentru recunoașterea studiilor efectuate în țări din Uniunea Europeană. Asta înseamnă că elevii vor relua studiile când se vor întoarce în țara lor, ceea ce le explică reținerea de a se înscrie în sistemul românesc. Autoritățile noastre de la Ministerul Educației au prezentat aspectul unui reprezentant al guvernului ucrainean, care a spus că mesajul Ucrainei către părinți este că îi așteaptă acasă când se va termina conflictul, ceea ce justifică preferința lor de a învăța online și, de asemenea, a declarat că vor analiza problema. Au fost chiar prezentate modelele pe care noi le folosim la nivelul țării noastre și metodologia de recunoaștere și echivalare a studiilor efectuate în alte sisteme de educație, având în vedere experiența pe care o avem cu elevii români întorși din străinătate. (scoala9.ro/aproape-4-000-de-elevi-ucraineni-care-invata-in-scolile-din-romania-nu-vor/1536/)

O atenție specială merită acordată în cadrul cercetării noastre posibilităților reale de a depăși barierele lingvistice și eforturilor ce se fac, cu ce resurse și cu ce costuri, având în vedere faptul că refugiații ucraineni, spre deosebire de ceilalți migranți din U.E., care asaltează cu preponderență Occidentul dezvoltat cu scopul de a se instala permanent, sunt cu gândul firesc la reîntoarcerea acasă, deci nu par prea dispuși să învețe temeinic o limbă mult diferită, din familia celor neolatine, cu o gramatică destul de complicată și care se folosește și de o grafie necunoscută, știindu-se că limba ucraineană folosește alfabetul chirilic. Realitatea, presa și rețelele sociale sunt concludente în acest sens.
Instituiile Uniunii Europene au sesizat și ele dificultățile asigurării drepturilor copiilor și s-au arătat preocupate de toate aspectele de mai sus, dorind să evalueze printr-un sondaj care este starea refugiaților ucraineni din țările europene, inclusiv în ceea ce privește educația. Bariera limbii se dovedește redutabilă în toate țările în fața continuării educației, pe care numai 43% din cei care aveau activități educaționale în Ucraina au continuat să o facă în țara gazdă. În România, 59% dintre băieți și numai 34% dintre fete erau înscriși în programe educaționale în țara-gazdă. Cei mai mulți au răspuns că s-au oprit pentru că și-au finalizat studiile, iar al doilea motiv invocat a fost lipsa capacității de a vorbi limba țării-gazdă (19% media celor 10 țări analizate, 13% în România), urmat de alte motive precum: nevoia de a îngriji copii/rude, nu își puteau permite, nu aveau timpul necesar etc. Cunoașterea limbii este o problemă reală în cazul României, 58% dintre respondenții spuneau că nu știu deloc limba, iar 30% – foarte puțin, doar 10% spunând că știu bine sau destul de bine limba română (Fleeing Ukraine: Displaced people’s experiences in the EU, 2023, pp. 35-38, fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2023-ukraine-survey_en.pdf). Aceste cifre explică și opțiunile mamelor cu privire la continuarea educației copiilor pe durata șederii în România, pe care le arată datele unui sondaj online realizat de „Salvați Copiii România”, pe un eșantion neprobabilistic, bazat pe răspunsurile a 344 de mame, care sunt obligate să recunoască drept impedimente privind integrarea copiilor lor în învățământul românesc, în ordinea răspunsurilor: bariera lingvistică (90%), lipsa de certitudine privind întoarcerea acasă (45%), dificutățile derivate din diferențele programelor (33%), neechivalarea studiilor în Ucraina (15%).(salvaticopiii.ro/sci-ro/media/Documente/6-din-10-copii-ucraineni-vor-clase-speciale-in-scoli-romanesti,-28-au-inceput-sa-invete-lb-romana-(Sondaj).pdf)

Societatea civilă din România s-a implicat exemplar să îi sprijine pe elevii ucraineni să își continue studiile în limba lor, să învețe limba română prin sponsorizarea unor cursuri și să se întâlnească fizic în hub-uri educaționale, precum cel de la Colegiul Național Mihai Viteazul. Interogați printr-un chestionar în anul 2023, copiii de aici s-au declarat mulțumiți de o asemenea formulă de învățare, precum și de interacțiunile cu elevii români, dar au răspuns hotărât că nu doresc să se înscrie în sistemul de învățământ românesc. Spre aceste concluzii ne-au îndreptat și interviul cu doamna director a colegiului amintit: deși se simt aici cât se poate de bine în condițiile date, vor să învețe fizic și în limba ucraineană.

Ultimele date despre abordarea de către autoritățile noastre a acestei probleme, arată că se va urma linia din celelalte țări europene cu un număr mult mai mare de refugiați: condiționarea primirii ajutorului oferit de stat ucrainenilor de înscrierea în sistemele de învățământ naționale. După așteptările mele în urma cercetării făcute, rezultatul la noi va fi cel așteptat de guvernul ucrainean: majoritatea se vor întoarce acasă.

Bibliografie
[1] Bucur-Ioan, A. (2021), Imigrarea și integrarea imigranților, Editura Universitară-Editura Universul Academic, București
[2] Ghica, L.A.(coord.), (2006), Enciclopedia Uniunii Europene, editura Meronia, București
[3] Romeurope, Ghid practic: Şcolarizarea copiilor proaspăt sosiţi în Franţa, Ile de France, romeurope.org/wp-content/uploads/2014/06/guide_roumain-_scolarisation_des_enfants_nouvellement_arrives_en_france.pdf [Data accesării: 25 martie 2023]
[4] Salvați Copiii România, Sondaj, www.salvaticopiii.ro/sci-ro/media/Documente/6-din-10-copii-ucraineni-vor-clase-speciale-in-scoli-romanesti,-28-au-inceput-sa-invete-lb-romana-(Sondaj).pdf ), accesibil la data de 22 aprilie 2023
[5]European Union Agency for Fundamental Rights, 2023, Fleeing Ukraine: Displaced
people’s experiences in the EU, fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2023-ukraine-survey_en.pdf, [Data accesării: 16 aprilie 2023]
[6]Cristea R., (2023), Aproape 4.000 de elevi ucraineni care învață în școlile din România nu vor avea studiile recunoscute când se vor întoarce acasă, 30.01.2023, Școala 9, www.scoala9.ro/aproape-4-000-de-elevi-ucraineni-care-invata-in-scolile-din-romania-nu-vor/1536/, accesat la data de 16 aprilie 2023
[7] Comisia Europeană, Ucraina: sprijin din partea UE menit să ajute statele membre să răspundă nevoilor refugiaților, 23 martie 2022, romania.representation.ec.europa.eu/news/ucraina-sprijin-din-partea-ue-menit-sa-ajute-statele-membre-sa-raspunda-nevoilor-refugiatilor-2022-03-23_ro, accesat la data de 10 aprilie 2022
[8] Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, www.consilium.europa.eu/ro/infographics/temporary-protection-displaced-persons/ accesat la 13 martie 2022

 

Cuvinte cheie:
Accesări: 860