Cu toate că părinţii sunt atenţi la nevoile copiilor, aceştia nu au întotdeauna aşteptări clare din partea lor, considerând că educaţia copilului se realizează natural, de la sine, datorită naturii sănătoase a structurii umane. Atunci când lasă procesul de autoreglare la latitudinea copilului, generând confuzii în ceea ce privește statutul și rolul fiecărui membru al familiei, rezultatele școlare sunt cu precădere nesatisfăcătoare, deoarece în toate etapele dezvoltării cognitive părinții tind să manifeste indulgență peste măsură, chiar slăbiciune. Stilul permisiv al părintelui neglijează componenta controlului, în cele din urmă copiii ajungând să exploateze această slăbiciune.
Educația familială reprezintă un factor determinant în succesul academic al copiilor, iar stilul parental joacă un rol crucial în obținerea performanțelor școlare. Cercetările demonstrează că părinții care adoptă o abordare echilibrată – combinând afecțiunea și susținerea cu controlul și exigența – creează premisele pentru rezultate școlare superioare. În contrast, stilul permisiv, caracterizat prin absența controlului și indulgența excesivă, conduce frecvent la performanțe nesatisfăcătoare. Eficacitatea educației familiale depinde nu doar de stilul parental individual, ci și de gradul de consonanță între mediul familial și cel școlar, precum și de calitatea parteneriatului dintre aceste două instituții educaționale fundamentale.