Implicarea părinților în activitățile din grădiniță
Este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației - Universitatea Ovidius din Constanța. A obținut gradul didactic I în anul 2011. Activează de 30 de ani la Grădinița cu PP nr. 4 Măcin, jud. Tulcea.
Într-o accepțiune generală, educația este procesul (acțiunea) prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalității umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia. Aşadar, ea se raportează, în acelaşi timp, la societate şi la individ.
Numeroase cercetări arată că, pentru orice problemă care apare în dezvoltarea unui copil, cu cât intervenţia este mai timpurie, cu atât şansa de remediere este mai mare. De asemenea, cu cât intervenţia se produce mai târziu, cu atât mai mari sunt costurile asociate şi prognosticul poate fi nefavorabil. (Anexa la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr 5233/2008 privind aprobarea Curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani din 01092008)
Aceste precizări importante constituie premisele de la care s-au pus bazele Curriculumului pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani) din anul 2019. Ținând seamă de faptul că interesele superioare ale copiilor trebuie să fie principalul obiectiv pentru toate acțiunile legate de copii, înțelegem că este necesară o bună colaborare între grădiniță și familie. Cum altfel am putea, noi – educatoarele, să stabilim activitățile cele mai potrivite pentru cei mici dacă nu am ști ce le place în afara grădiniței, ce jocuri preferă în familie, unde petrec timpul liber, dacă au acasă un mic animal de companie sau își doresc unul, ce la place la bunici? Viața unui copil se petrece poate în egală măsură cu părinții ca și cu ceilalți colegi sau educatorea. Așadar, e firesc să existe o strânsă legătură între mediul familial și mediul școlar/grădinița.
Teoretic, părinții pot participa la tot felul de activități. În urma implicării părinților în activitățile pe care de-a lungul anilor le-am desfășurat, am alcătuit un top în funcție de succesul unui asemenea demers.
1. Însoțirea grupului de copii în vizite și excursii
Am întocmit împreună cu părinții participanți planul excursiei, i-am implicat în alegerea mijlocului de transport. Călătoria până la destinație (Delfinariu și Acvariu Constanța) a durat 3 ore și i-am anunțat care sunt copiii cărora le este rău în autocar, care sunt cei care au nevoie să fie ajutați, care merg încet. Am petrecut împreună o zi minunată, am făcut multe poze iar copiii au fost relaxați, dornici de o experiență nouă în preajma părinților, s-au creat legături între copii și părinții unor colegi.
2. Participarea la activități care presupun decorarea clasei cu ocazia unei sărbători
Prin atelierele e lucru orgnizate în grădiniță am implicat mai ales acei părinți creativi, care doreau să dea culoare, farmec și individualitate clasei. Împreună cu copiii lor, au adus personaje preferate, au confecționat decoruri potrivite unor evenimente (Carnavalul Toamnei, Crăciun, 8 Martie). Se știe că părinții au abilități și talente, iar odată cu descoperirea și valorificare lor, crește încrederea în ei înșiși și în abilitatea lor de a-și sprijini copiii în activitățile școlare. Spre exemplu, atunci când părinții asistă la serbarea copiior, vorbim despre participare. Însă atunci când părinții contribuie cu mici idei la construirea decorului, scenariului, spectacolului sau creează modalități de premiere şi se implică în organizarea evenimentului, atunci putem vorbi de angajare.
Angajarea presupune ca cel implicat să devină parte esenţială a procesului, nu pentru că trebuie, ci pentru că îi pasă şi doreşte.
3. Implicarea în activități de voluntariat
Fie că se desfășoară în cadrul unui proiect bine gândit și elaborat, fie că sunt spontane, activitățile de voluntariat implică asimilarea unor valori morale ca generozitate, empatie, ajutorare între semeni sau comportamente pro ecologice. De exemplu, cu ocazia Campaniei Naționale „Săptămâna fructelor și legumelor donate”, inițiată de SNAC, am avut bucuria să adunăm și să ajutăm cu produse alimentare câteva familii nevoiașe. Părinții au dorit să se implice și s-a creat o echipă dinamică. Pentru a păstra legătura cu părinții și între părinți au urmat și colaborări în cadrul altor proiecte: Citește-mi 100 de povești (Ovidiu.ro), Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare – GRLI.
Uneori, părinții nu au cunoștințe, abilități și atitudini necesare implicării în educația copiilor iar în foarte multe cazuri școala nu știe cum să o transforme într-un aliat, într-un ajutor. Părinții au foarte multe de oferit, și-ar dori să li se aprecieze ajutorul, să fie utili și să se implice în măsura posibilităților și abilităților, în procesul educațional al propriilor copii.
Bibliografie
• Curriculum pentru educația timpurie – Anexa la ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/2.08.2019
• „Părinții în școala mea” – Marcela Claudia Călineci, Speranţa Lavinia Ţibu. -Bucureşti: UNICEF, Vanemonde, 2013
Cuvinte cheie: colaborare, părinți, activități
Accesări: 8.357




Ministerul Educaţiei