A preda și a învăța
Daniela Vodiță, profesor de limba și literatura română, doctor în filologie, formator și coach în București. Predă de 16 ani în mediul gimnazial și liceal. Este autoare a trei cărți (Argoul în limba română, Verificați-vă cunoștințele și Tipuri de subiecte pentru bacalaureat). A participat la diferite conferințe, simpozioane și a publicat articole în diferite reviste.
Una dintre întrebările frecvente pe care fiecare formator ar fi necesar să și-o pună este următoarea: Învață un elev ceva în timpul unei ore? Elevii gimnaziști și liceeni afirmă adesea că: scriu mecanic, nu înțeleg nimic, nu acumulează informații noi, aud lucruri nefolositoare, termenii și conceptele introduse în cadrul lecției nu sunt explicați, atmosfera este anostă, nu se ține cont de părerea lor, nu există interacțiune profesor-elev și temele sunt lipsite de creativitate. Oare este adevărat ce spun elevii din ziua de azi? Oare nu se lamentează pentru a fi scutiți de muncă și de responsabilizare?
Aparent, cele două verbe des întâlnite în procesul educativ-instructiv au aceeași conotație, punând accent pe ideea transmiterii și a comunicării cunoștințelor unei discipline cuiva în mod sistematic, respectiv a expunerii lecției (DEX). Elementul comun este luarea din achizițiile intelectuale, culturale, artistice, matematice etc., dobândite de profesor în timpul pregătirii academice și a studiului individual aprofundat și oferirea elevului care se află în etapa dezvoltării, a curiozității și a explorării diferitelor domenii de activitate pentru inițiere.
Elevii transmit ceea ce observă, simt și trăiesc în oră, chiar dacă uneori desființează autoritatea profesorului prin cuvinte în fața unui coleg/ă sau a unui părinte. Am descoperit de-a lungul experienței mele la catedră că profesorul are menirea să învețe, nu doar să țină un discurs în care noțiunile plutesc printre elevi și rămân departe de ei, să umple tablele cu teorie pe care nimeni nu o digeră, să aibă o privire glacială fără a se interesa de modul în care se simte elevul înainte de a intra în planul lecției. Prin a învăța mă refer la cel de-al doilea sens al acestui verb – a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze), regăsit în DEX.
Nu este ușor să înveți, să îi pui elevului instrumentele de bază în mâini și să verifici, dacă le folosește corect. O altă întrebare esențială pe care ar fi de dorit să și-o pună cadrul didactic este: Ce aș vrea să învețe elevii mei acum și aici? În acest scop, am căuta diverse mijloace pentru a-i atrage, a-i antrena și a-i implica. Elevul modern este mai mult pragmatic decât teoretic, motiv pentru care îi este mai ușor să învețe când i se explică prin demonstrație și aplicație.
Începutul demersului educativ-instructiv este important și necesită acordarea atenției, întrucât în acest moment, elevul se pregătește mental și afectiv pentru activitatea propriu-zisă. Eu folosesc un exercițiu de respirație pentru a le facilita elevilor schimbarea de stări și de medii, concentrându-se mai bine cu noțiunile literare. După primul pas, numit START, mă conectez cu zona emoțională a elevilor punându-le întrebări scurte (Cum te simți azi? În ce ai găsit frumosul în acest weekend? Relatează o experiență pozitivă/ negativă din ultima zi etc.), scopul fiind testarea terenului afectiv și a descoperi cât de dispuși sunt să recepteze mesajul pe care-l voi transmite și care va fi nivelul de învățare. În tot procesul lecției, am introdus de curând provocări bazate pe mișcare și pe învățare îmbinând astfel utilul, eficientul și plăcutul.
Azi, din punct de vedere metodic, profesorul este un sac fără fund fiind nevoit să caute permanent elemente care să faciliteze cunoașterea și priceperea noțiunilor abstracte, iar la sfârșitul orei, elevul să poată lua verbul A ȘTI și să îl transforme în A FACE.
Cuvinte cheie: a preda, a învăța, lecție
Accesări: 2.072




Ministerul Educaţiei