Abordarea textelor pentru formarea competențelor de lectură

Lectura este foarte importantă în zilele noastre și necesită metode adecvate de abordare a textului pentru formarea competențelor de lectură. Pe lângă cunoașterea aspectelor teoretice, cadrul didactic trebuie să-și cunoască bine elevii. La rândul lor, elevii trebuie să citească lecturile indicate, însă modalitatea de abordare a activității și a conținutului lecturii de către profesor are o importanță majoră.

Școala este cea care pune bazele competenței lectorale  (atât sub aspectul tehnic, cât și sub cel enciclopedic), desfășurând și concretizând potențialul cognitiv al subiectului. (Jansen;  Bellenger, 89-96).

În mod tradițional, învățarea citirii în școală se face printr-o metodă numită sintetică sau cumulativă, adică gradual, de la simplu la complex. Micului școlar i se formează astfel, după cum notează A. Bassi, ”capacitatea de a se adapta unei activități a cărei finalitate nu e imediată, ci târzie, ceea ce nu e tocmai la îndemână, de vreme ce copilul trăiește cufundat în prezent, iar celelalte dimensiuni temporale, trecutul și viitorul au puțină importanță pentru el”.

Profesorul nu trebuie să insiste excesiv pe lectura cu voce tare, deoarece îi împiedică pe elevi să exerseze decodarea directă a semnelor grafice, abilitate indispensabilă spre a ajunge la hiperlogografic. Unui elev de 9-10 ani îi este ușor să citească un text, fără să înțeleagă mesajul, aceasta reieșind din nerespectarea semnelor de punctuație, dar și mai greu îi vine să citească și să îl înțeleagă.

Danezul Jansen clasifică formarea competențelor de lectură în patru faze (apud Cornea, 1998):

1. După perioada de inițiere, denumită de rebus reading, lectura începe cam pe la 9-10 ani să se configureze ca o activitate plăcută.
Elevul citește lecturile indicate fără să își selecteze informațiile pentru un scop, importantă este latura emoțională.

2. Pe la 11-12 ani, elevul dispune de o capacitate sporită de înțelegere, este în stare să răspundă unor întrebări despre cele citite.
Elevul poate să răspunsă la întrebări, să pună întrebări legate de conținut.

3. De la 13-14 ani se schițează o abordare critică: textul este supus interogațiilor, sunt sesizate unele contradicții, puncte vulnerabile…
Elevul poate să formuleze opinia legată de un anumit aspect: comportamentul personajului, argumente pro-contra.

4. Pe la 15-16 ani, lectura devine fiabilă, adaptându-se scopurilor urmărite: e liniară, dar și selectivă, cititorul este capabil să esențializeze, să compare, să poarte un dialog critic cu autorul.
Cititorul poate argumenta, exemplifica, comenta urmărind scopul propus. Sunt recomandate întâlnirile cu scriitorul, scrierea eseurilor, jurnalelor de lectură.

Tipurile sau modurile de lectură sunt: lectura liniară, lectura receptivă, lectura literară, lectura informativă globală, lectura exploratorie, lectura de cercetare, lectura rapidă.

Lectura liniară, așa cum preciza și Paul Cornea, este o formă de lectură hiperlogografică neevoluată, se parcurge textul atât pe fragmente cât și întregul text. Accentul se pune pe lectură, nu pe valorificarea conținutului și diversificarea parcurgerii textului.

Lectura receptivă este o variantă mai bună a lecturii liniare, impune citirea cu atenție, pentru a înregistra atent ceea ce comunică textul. Se realizează asocieri, comparații, se prezintă opinii, se încurajează creativitatea.

În Introducere în teoria lecturii, Paul Cornea aducea în prim-plan și alte tipuri de lectură:

Lectura literară poate fi considerată o variantă a lecturii receptive și asociative, strategia abordării este condiționată de specificitatea textului (specie literară: roman, schiță, nuvelă, etc ). Se pornește de la elementele de teorie literară însușite de elevi și se recunosc pe text. Aceasta se realizează în cadrul orelor de literatură, cercurilor de lectură.
Lectura informativă globală impune formarea unor idei generale despre mesajul operei, unor pasaje.

Lectura exploratorie constă în recuperarea unui simbol sau a unui grup de simboluri predeterminate din ansamblul unui text, de exemplu, găsirea unei referințe în dicționar, a numărului de telefon…

Lectura de cercetare constă în recuperarea unei informații pe o temă prestabilită, documentare din mai multe surse.

Lectura rapidă implică o formare a unor competențe de lectură și de înțelegere de text.
Sunt anumite texte care implică o citire atentă, intensă pentru a se înțelege mesajul, de exemplu un poem sau un roman.

Profesorul trebuie să selecteze tipurile de texte adaptate elevilor, dar să știe ce mod de a citi trebuie să abordeze. Este bine să alterneze aceste tipuri de lectură pentru a-l ajuta pe elev să se formeze, în timp, și să se aplece spre lectură.

Bibliografie:
Cornea, P. (1998). Introducere în teoria lecturii. Iași: Editura Polirom.