Activități artistico-plastice în activitatea de ansamblu a preșcolarului

În grădiniţă, copilul trebuie învăţat nu numai cum să se comporte, dar să şi gândească, să muncească şi să creeze pe măsura posibilităţilor lui. Prin întregul ansamblu de activităţi din grădiniţă copiii sunt familiarizaţi cu frumosul din natură şi din tot ce-i înconjoară.
Dintre multiplele posibilităţi de cultivare a creativităţii copiilor, un accent deosebit trebuie pus pe activităţile artistico-plastice, considerându-la ca modalităţi prin care copilul îşi poate dezvolta capacităţile creatoare, având în vedere că activităţile de desen, pictură, modelaj sunt preferate de copii.

Printre modalităţile de exprimare ale copilului, activităţile artistico-plastice ocupă un loc primordial alături de limbaj, de cântec, de dans. Întâlnim la copii moduri de exprimare care răspund spontaneităţii sau unor intenţii precis orientate spre un scop sau altul. Activităţile artistico-plastice devin astfel funcţie de comunicare şi mijloc de reprezentare a realităţii înconjurătoare. Copilul ştie să emoţioneze şi să sugereze în acelaşi timp, iar lucrările sale sunt departe de acel efort către frumuseţe, către perfecţiune, caracteristic adultului.

Pentru copil, pe primul plan se situează dorinţa, nevoia de a face cunoscut, de a da o semnificaţie care satisface intenţia sa de exprimare. Acest tip de activităţi (desen, pictură, modelaj) răspund scopului dorit, tendinţelor şi exigenţelor interne ale copiilor, prin intermediul cărora el exprimă o mare cantitate de relaţii pe care este incapabil să le descrie sau să le formuleze prin alte modalităţi.

Exprimarea sentimentelor, reflectarea realităţii sociale prin intermediul imaginilor plastice sunt posibile cu mult înainte de înţelegerea reprezentărilor şi noţiunilor respective.
Pe plan educativ aceste activităţi realizează o puternică acţiune între cunoaştere şi acţiune, o retrăire la un nivel superior a sentimentelor de dragoste şi admiraţie faţă de frumosul din natură ca şi exersarea unor comportamente etice într-un context artistic. În acest mod se poate ajunge la acea întrepătrundere organică între etic şi estetic, la sudura între reprezentări, sentimente morale, trăiri artistice, la legătura indisolubilă între morală şi artă.

„Educaţia artistico-plastică se prezintă ca fiind educaţia acelor simţuri pe care se bazează conştiinţa artistică, inteligenţa şi gândirea creatoare.”

Copilul nu are de redat, prin activităţile artistico-plastice, realitatea ca atare; ar fi nu numai imposibil, chiar şi pentru cei mai înzestraţi artişti cu aptitudini speciale, dar şi inuman. Hrănit treptat cu mijloacele de expresie ale artei, el va reuşi prin ele să-şi dinamizeze procesele psihice ale creaţiei şi creativităţii care aparţin vizualului şi tacticului.

Copilăria este etapa în care copilul poate să-şi dezvolte în cea mai mare măsură deprinderile dictate de multiplele scopuri instructiv-educative ale educaţiei estetice şi artistico-plastice, dezvoltarea fizică, dezvoltarea intelectuală, formarea trăsăturilor morale, ca şi scopul practic al însuşirii tehnicilor şi al dezvoltării imaginaţiei creatoare. Copilul preşcolar clocoteşte de activitate motrică şi de activitate creatoare  şi tocmai de aceea are nevoie de experienţe multiple.

Dacă, pentru copilul de mai puţin de patru ani, predominante sunt activităţile individuale de joc, treptat se dezvoltă capacitatea de cooperare, rolul stimulativ al educatoarei exprimându-se prin proiectarea unor activităţi specifice. Căci, să nu uităm faptul, recunoscut de întreaga psihologie, că activitatea de joc rămâne dominantă vârstei preşcolare. Jocul ne permite să urmărim multilateral copilul în viaţa sa motrică, intelectuală, afectivă, socială şi morală. La copil, după cum spune Ed. Claparede, „jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii”.

Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă, poate să acţioneze. Copiii preşcolari învaţă să deseneze, picteze, modeleze jucându-se cu creionul, culorile, acuarelele, plastilina. I. N. Susală spunea despre joc: „jocul este munca de învăţare, truda de a şti, de a afla, îmbrăcată într-o haină plăcută şi la orice vârstă”.

Pulsul mare de energie al copiilor de care trebuie să se descarce necontenit şi care-i face să se manifeste prin tot felul de forme este o necesitate incontestabilă, o pornire firească de activitate, care nu trebuie oprită, stânjenită, ci numai dirijată sistematic, spre o dezvoltare potrivită înclinaţiei fiecărui copil.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât înrâurirea mediului înconjurător este mai mare asupra formării lui psihice. Deşi nu este un artist, copilul desenează, pictează, modelează cu o mare plăcere a bucuriei de a încerca, de a inventa şi a descoperi. Chiar şi în perioada când copilul are puţine cuvinte în vocabular el îşi exprimă mai adecvat şi mai precis emoţiile, dorinţele şi preocupările prin valori, linii şi forme.

Necesitatea înconjurării celor ce „mâzgălesc” cu plăcere devine o condiţie de mare însemnătate pentru dezvoltarea omului de mai târziu. Acest rol revine la început părinţilor, grădiniţei şi apoi şcolii. „Cu toţii avem aceleaşi drepturi la afirmarea fiinţei noastre, întrucât toţi, ca să ne exprimăm în sensul lui Giordano Bruno, purtăm pe Dumnezeu în noi.” (Constantin Narly)

La vârstele mici, exerciţiile de artă i-au înfăţişare de jocuri; trebuie să avem în vedere că preşcolarul înregistrează totul pe suportul afectiv, pe acest fond se aşează şi elementele artistice ce vor fi exprimate gândirii, substanţa viitoarelor activităţi. Afectivitatea ajută la încurajarea copilului în cercetările lui plastice, făcându-l să descopere calităţi psiho-fizice, perceptive, reprezentări imaginative.

Fără a le îngrădi libertatea de gândire copiii trebuie atraşi prin activităţi artistico-plastice, contribuind astfel la dezvoltarea sensibilităţii şi receptivităţii artistice, la dezvoltarea inteligenţei şi imaginaţiei. Munca în grădiniţă, prin intermediul activităţilor artistico-plastice, devine un mijloc important de dinamizare a vieţii psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afective şi motivaţionale.