ADHD – boală sau tulburare de comportament? Sugestii practice de intervenție pentru profesori

Suntem educatorii unor copii care nu stau locului, se ridică din bancă, vorbesc neîntrebați, nu reușesc să finalizeze sarcinile, mănâncă litere sau cuvinte la dictări, uită să-și facă temele?
Probabil că acești elevi au o tulburare de atenție cu hiperactivitate – ADHD – însă uneori oricare dintre elevi poate fi neliniștit și neatent la lecții.
Cum diferențiem un copil care prezintă o tulburare care îi poate perturba întreaga funcționare – la școlară, în familie, relațională – de un copil care doar vrea să atragă atenția sau este plictisit sau încă nu a reușit să se adapteze regulilor școlii?

ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder), este o tulburare de tip  comportamental manifestată prin incapacitatea de concentrare sau de finalizare a sarcinilor, hiperactivitate, comportament compulsiv sau impulsiv, modificari ale dispoziţiei, scăderea memoriei pe termen scurt şi a capacitaţii de învăţare, neîndemânare, percepţia distorsionată a timpului. Este şi o problemă medicală care debutează în copilărie şi care, nedescoperită la timp si tratată corespunzător, se complică influențând şi viaţa adultă. Afectează performanţele şcolare, adaptarea socială, poate favoriza fumatul, consumul de alcool sau de droguri.
Aceasta tulburare înseamnă şi deficit de atenţie/ tulburare hiperkinetică, fiind una dintre cele mai frecvente manifestări comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Din păcate, mult timp, acest deficit a fost asociat carenţelor educative sau a răsfăţului exagerat venit din partea adulţilor. Studiile de specialitate indică un procent de 5% dintre copiii de vârstă şcolară cu  aceste simptome – aproximativ 1-2 din copiii dintr-o clasă de 30 pot fi cu potenţial ADHD.

Copiii cu ADHD sunt uşor de identificat pentru că ei sunt foarte agitaţi, neatenţi, nu pot sta într-un loc şi răspund neîntrebaţi. Studiile de psihologie arată că simptomele se împart în două categorii:

• Deficit de atenție, atunci când copilul ignoră detaliile, greşeşte din neglijenţă/ neatenţie,  nu se poate concentra mult timp cănd are de îndeplinit o sarcină de lucru, pare să nu asculte persoana care vorbeşte cu el, nu-şi poate organiza sarcinile şi activităţile, nu respectă instrucţiunile, îşi pierde lucrurile şi este uituc în activităţile cotidiene, iese rapid din sarcină.
• Hiperactivitate, când copilul se agită mereu, aleargă, este tot timpul în mişcare, vorbeşte continuu fără ca întrebările să fie complete, nu-şi poate aştepta rândul, întrerupe sau agresează persoane. Cum, în multe cazuri, aceşti copii se dovedesc a fi inteligenţi, sunt bine toleraţi de colectivele din care fac parte.

În cazul copiilor diagnosticaţi cu ADHD, foarte importantă este intervenţia de specialitate, răbdarea şi munca de echipă alcătuită din: terapeut, consilier şcolar, psiholog, medic, cadru didactic de sprijin, cadrul didactic de la clasă şi, nu în ultimul rând, părintele.

În viaţa de zi cu zi observăm mulţi copii cu comportamente asemănătoare ADHD-ului, fără a fi vorba de aşa ceva. Mai toţi avem momente când visăm cu ochii deschişi, suntem neatenţi, îi întrerupem pe alţii, răspundem neîntrebaţi, ne pierdem răbdarea sau suntem agitaţi, dar nu toţi suferim de ADHD.

Numai specialiştii sunt în măsură să stabilească diagnosticul de ADHD şi aceasta numai dacă elevul/ elevul:
1- a manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.
2- manifestă cel putin şase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puţin şase luni.
3- a prezentat unele simptome înainte de vârsta de şapte ani.
4- este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală, spaţiu public de joacă şi acasă.
5- prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

Cauzele ADHD. Simptome

Părinţii se consideră, de cele mai multe ori, vinovaţi şi ruşinaţi de comportamentul copiilor cu ADHD, dar nu este cazul. Cercetătorii au demonstrat faptul că apariţia ADHD nu este legată de educaţie sau familie.
Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistenţa şi istoricul simptomelor ADHD şi totodată pe măsura în care acestea produc modificări  ale comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context. De exemplu:

Simptomele de neatenţie:

• frecvent ignoră detaliile; greşeşte din neglijenţă
• frecvent îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă
• adeseori pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct
• frecvent nu respactă instrucţinunile; nu finalizează ceea ce a început
• adeseori are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile
• adeseori evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut
• frecvent pierde lucruri de care are nevoie
• frecvent este distras de zgomote exterioare
• adeseori este uituc în activităţile cotidiene

Simptomele de hiperactivitate – impulsivitate
Hiperactivitatea

• adeseori se agită sau se foieşte
• adeseori trebuie să se ridice de pe scaun
• adeseori aleargă sau se caţără atunci când nu ar trebui
• adeseori are dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de timp liber nezgomotoase
• atunci este în mişcare, parcă ar fi animat de un motor
• adeseori vorbeşte excesiv

Impulsivitatea

• adeseori răspunde înainte ca întrebările să fie complete.
• adeseori are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.
• adeseori întrerupe sau deranjează alte persoane

Evident, un copil care îşi întrerupe mereu interlocutorul sau care vorbeşte excesiv poate să îi „îndeparteze” pe ceilalţi copii sau adulţi. Chiar dacă ceea ce spune poate fi pe placul bunicilor sau prietenilor de familie, acelaşi lucru se transformă într-un obstacol în calea acceptării sale sociale de către ceilalţi copii. Cei mai mulţi copii dobândesc abilităţile sociale doar urmărind şi imitând comportamentul altora. Copiii cu ADHD pot avea dificultăţi în dobândirea acestor abilităţi. Există posibilitatea ca aceştia să nu fie suficient de atenţi la detaliile interacţiunii sociale şi, în consecinţă, pot avea nevoie de ajutor pentru a-şi dezvolta abilităţi sociale esenţiale.

Capacitatea de concentrare redusă
ADHD nu reprezintă numai incapacitatea de a fi atent, ci şi incapacitatea de concentrare asupra unui singur lucru şi de prioritizare a acţiunilor. Copiii cu ADHD îşi pierd cu uşurinţă concentrarea atunci când o activitate nu îi stimulează suficient. În aceste situaţii, ei nu îşi pot inhiba răspunsul faţă de factorii care le distrag atenţia, motiv pentru care pierd adesea lecţiile, instrucţiunile sau indicaţiile importante. Ei depun eforturi mari pentru a-şi menține concentrarea asupra prelegerilor lungi sau a sarcinilor plictisitoare. De aceea, cadrele didactice şi părinţii îi pot ajuta în acest efort în diverse moduri.

Sugestii de intervenţie

Este important şi util pentru copilul cu ADHD ca persoanele care lucrează cu el să se concentreze asupra aspectelor pozitive, asupra lucrărilor pe care le face bine acesta, şi mai puţin asupra greşelilor. Numai acţionând aşa vor ajuta copilul să-şi construiască respectul de sine şi să manifeste un comportament adecvat.

Se ştie cât de ineficientă este critica în cazul copiilor. Iar copiii cu ADHD pot fi uşor “criticaţi” comparativ cu ceilalţi colegi ai lor, ceea ce le accentuează atitudinea defensivă, sentimentele de inferioritate, supărarea. În loc de a critica, să se-ncerce redirecţionarea şi motivarea copilului. De exemplu:
– „Ar fi mai bine dacă…” în loc de „Ai greşit!”.
– încurajaţi în loc să criticaţi!
– subliniaţi momentele în care se comportă bine: „Am văzut că ai ajutat-o pe Raluca”.

Copiii cu ADHD pot dobândi mai greu abilităţile de limbaj, atât în privinţa înţelegerii cât şi în cea a exprimării. Ei nu deţin abilitaţile de limbaj şi control de sine necesare pentru a răspunde adecvat. Există însă modalităţi de remediere a acestora, atât în şcoală, în locuri publice, cât şi acasă. De exemplu, când un elev cu ADHD nu răspunde în clasă la o întrebare, profesorul şi colegii îl pot suspecta că nu ştie răspunsul, când acordarea unui timp mai mare de gândire pentru formularea răspunsului ar rezolva problema.

Şi colaborarea părintilor cu cadrele didactice este foarte importantă. Sprijinul şi înţelegerea oferită de un cadru didactic bine informat cu privire la ADHD pot fi extrem de benefice pentru copil. De exemplu, părinţii pot discuta cu cadrul didactic următoarele aspecte:
1- acordarea unui timp suplimentar pentru formularea răspunsului la întrebări;
2- vorbirea clară şi furnizarea informaţiilor în volume mici in clasă;
3- dublarea instrucţiunilor şi predării verbale cu materiale desenate, scrise sau prin scrierea pe tablă.

Sugestii  practice  pentru   profesori /invățatori

• Aşezaţi copilul cât mai în faţă în clasă/ în apropierea unor colegi cu comportament pozitiv şi nu în apropierea unor colegi agitaţi sau cu comportament opozant. Dacă nu este posibil acest lucru, copilul va fi aşezat singur în bancă.
• Verificaţi împreună cu elevul dacă îşi notează temele pe care le are de făcut, precum şi materialele necesare înainte de începutul fiecărei ore.
• Temele şcolare se pot organiza mai bine prin etichetarea şi prin marcarea cu coduri de culori a cărţilor, caietelor, dosarelor, în funcţie de subiect.
• Structuraţi activităţile desfăşurate la nivelul clasei – ex. regulile şi consecinţele nerespectării lor trebuie cunoscute de către elevi.
• Împărţiţi sarcinile date în clasă în unităţi mici, astfel încât elevii să aibă cât mai   multe  recompense imediate şi feedback pentru îndeplinirea lor. Perioadele de   concentrare a atenţiei trebuie să alterneze cu cele în care elevii se pot mişca, pot  vorbi sau pot urmari activităţi care sunt mai dinamice.
• Discutati cu elevul despre preferinţele şi interesele sale, despre activităţile desfăşurate în timpul liber, despre abilităţile pe care le are, spuneţi-i ce vă place în mod special la el (ocazional – în timpul pauzelor).
• Oferiţi feedback pentru comportamentele pozitive chiar dacă situaţia este una critică (în timpul sau la sfârşitul orei de curs). În aceste perioade scurte de feedback, ar trebui să faceţi cel mult o afirmaţie despre comportamentul problematic al copilului şi in restul timpului să-i oferiţi feedback legat de comportamentele pozitive (S-a străduit să rămână aşezat; a strigat mai puţin în sala de clasă; a participat activ la ora de curs; nu s-a certat cu nimeni)
• Încurajaţi elevii când manifestă aproximări ale comportamentului dorit sau în   situatiile de eșec.
• Formulaţi cerinţe numai dacă le puteţi impune în situaţia respectivă.
• Aveţi grijă ca elevul să fie atent atunci când îi adresaţi cerinţa.
• Rugaţi copilul să vă repete cerinţa dacă este posibil.
• Rămâneţi în apropierea copilului pentru a vă asigura că acesta realizează ceea ce i-aţi cerut.
• Discutaţi cu restul clasei metodele pe care le aplicaţi pentru a-l ajuta pe copilul cu probleme
• Daţi-le elevilor responsabilităţi care să le dezvolte abilităţile de lider şi încrederea în capacitatea lor de a urma instrucţiuni (ex. să organizeze clasa pentru activităţi desfăşurate în grupuri mici, sa distrubuie fisele de lucru etc)
• Atrageţi atenţia asupra comportamentelor inacceptabile şi redirecţionaţi elevii înspre comportamente acceptabile.
• Permiteţi elevilor să se deplaseze pe arii restrânse din clasă, cu condiţia de a nu deranja. De obicei, aceşti elevi se pot concentra mai bine dacă nu trebuie să depună efortul de a sta liniştiţi. Este bine dacă este valorificată modalitatea kinestezică de învăţare.
• Formulaţi instrucţiunile clar şi concis. Este mai uşor dacă ele sunt exprimate atât verbal, cât şi prin imagini
• Alternaţi sarcinile dificile cu cele uşoare şi sarcinile care sunt obositoare cu cele relaxante.
• Comunicaţi elevilor atunci când apar schimbări în ceea ce priveşte cerinţele la nivelul clasei, pentru a evita comportamentele inadecvate.
• Depersonalizaţi remarcile!  Încercaţi: „Ar fi mai bine în felul următor“ în loc de „Nu este bine cum…”
• Încurajaţi în loc să criticaţi.
• Surprindeţi momentele în care se comportă bine: „Mi-a plăcut cum ai ajutat-o pe colega ta“.
• Modelaţi-vă comportamentul și laudele pentru mici realizări („Hei, uite ce frumos ai scris!“). Acestea îi încurajează pe copii în obţinerea unor rezultate superioare.
• Faceţi din cerinţele şcolare provocări în care elevii să se implice din curiozitate sau interes (ex. să îşi dovedească faptul că îşi pot depăşi performanţa anterioară, să câştige un concurs în cadrul clasei etc.).
• Comunicaţi cu părinţii despre evoluţia copilului, pentru a-i informa şi educa în legătură cu modul în care îl pot ajuta. În schimb, nu îi responsabilizaţi pentru ceea ce se întâmplă în timpul orelor la şcoală (în acest interval de timp nu îşi poate asuma responsabilitatea controlului comportamental).
• Folosiţi umorul în interacţiunea cu elevii cu ADHD.
• Apreciaţi creativitatea şi spontaneitatea lor atunci când aveţi ocazia.

Bibliografie:
1. Kieran Egan, Ştefan Popenici, 2007, Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie, Ghid pentru părinţi şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar, Editura Press, Bucureşti.
2. Turliuc Maria Nicoleta, 2007, Psihosociologia comportamentului deviant, Editura Institutul European, Iaşi.
3. Iucu R., 1999, Managementul clasei de elevi, Editura D. Bolintineanu, Bucureşti.
4. Dopfner M., 2004, Copilul hiperactiv si incapatanat, Ed. Romanian Psychological Testing Services.
5. Dopfner M,  Schurmann S,  Frolich J, Program terapeutic pentru copii cu tulburare hiperchinetica si comportamente de tip opozitional (THOP), Editura Romanian Psychological Testing Services.
6. http://www.additudemag.com