Apariția învățământului. Școala gramaticală de ieri și de azi

Dintotdeauna, învățământul a reprezentat un domeniu pe care lumea a încercat să îl schimbe. Paradigmele schimbărilor nu au fost ușoare (uneori au fost imposibile), din cauza cutumelor societăților care erau deja înrădăcinate și incapabile să fie uitate sau schimbate. Evoluția societății a determinat și o evoluție a învățământului. Cum s-a realizat aceasta? Prin eliberarea oamenilor de ideologiile rudimentare, ineficiente, precare ce nu și-au mai găsit locul și rostul în viața omului. Pilonii schimbării învățământului sunt: știința, tehnologia și industrializarea.

Înainte de Revoluția Industrială, foarte puțini oameni aveau acces la vreo formă de educație. Biserica era cea care oferea, în Europa Medievală, învățământ celor dornici să se instruiască, prin ceea ce se numea la acea vreme școala gramaticală. Aceste tipuri de școli s-au născut cu mult înainte, chiar din Grecia Antică. Denumirea latinească schola grammatica era cunoscută cu 200 de ani înainte, considerându-se că încă din perioada Sf. Augustin (587) aceste tipuri de școli existau pe lângă anumite biserici. Literalmente, la început, în  aceste școli se preda doar gramatica limbii latine. Având și alte denumiri ( în timp), cum ar fi gramarye sau glomerye, aceste instituții erau privite cu fascinație de toți cei care nu aveau parte de educație. Se credea că în ele se predă un soi de magie, semnificație care a supraviețuit astăzi în termenul glamour.

Bazele întemeierii acestor școli le-au reprezentat pilonii religioși. Multe dinte aceste școli au luat naștere în cadrul unor parohii, al unor colegii parohiale sau chiar pe lângă mânăstiri. Scopul acestora era să pregătească tineri pentru viața de biserică, însă mulți dintre învățăcei s-au îndreptat și spre alte domenii. În acele vremuri, biserica nu deschidea o poartă doar spre cunoașterea strictă a domeniului religios, ci deschidea porți spre alte profesii ale vremii, cum ar fi cea de avocat, profesii în domeniul diplomației, al politicii, al serviciului civil și chiar spre medicină.

Trebuie să amintim că în școlile antice și medievale, se predau două discipline: literatura și gramatica limbii latine/ grecești. De ce? Scopul studierii acestor discipline era acela de a-i ajuta pe tineri să pătrundă în viața politică a vremii, în diplomație sau în serviciul public al vremii.  Așa cum engleza este, actualmente, limba internațională a lumii, latina era considerată, în acea perioadă, limba internațională a bisericii, deoarece tânărul care își dorea să fie instruit, alegea să învețe să vorbească fluent limba latină.

Trebuie menționat faptul că aceste școli au fost foarte selective dintotdeauna, folosind modalități de testare a viitorilor elevi foarte diferite. Însă odată cu aprofundarea scepticismului față de dogmele religioase, începând cu secolele al XV-lea și al XVI-lea, asociații nonreligioase și-au înființat propriile școli, cu scopuri proprii.

În școlile gramaticale, programa școlară se paza pe studierea a șapte discipline clasice: retorica, dialectica, logica formală, aritmetică, geometrie, muzică, astronomie. Aceste discipline clasice au reprezentat mulți ani ideea de individ educat și orice tendință de a reforma acest sistem a eșuat. În perioada Renașterii, mulți profesori au încercat să rupă lanțul acestei programe ce cuprindea discipline clasice, prin introducerea unor discipline noi sau prin aplicarea unor metode de studiu centrate pe elev. În cartea sa „O lume ieșită din minți”, Ken Robinson amintește că Richard Mulcaster, primul director al Merchant  Tailors School, între anii 1561-1586, a încercat să introducă predarea limbii engleze în școlile gramaticale, susținând necesitatea unor reglementări în gramatică și ortografie, dar s-a lovit de reticența decidenților vremii.  Acesta a reușit, în cele din urmă, să includă în programa școlară discipline ca arta dramatică, muzică și dramă, dansul, desenul și sportul de tot felul (lupte, handbal, fotbal etc). Francis Bacon  (1561-1626) a reușit să introducă în programa școlară limbile moderne și istoria și, cel mai important, știința. Trebuie menționat faptul că până la sfârșitul secolului al XIX-lea, sistemul educațional a făcut progrese mici în ceea ce privește aria de discipline noi în programa școlară.  În aceeași carte, Ken Robinson  transcrie o mărturie a lui Charles Darwin, fost elev al școlii Shrewsbury: „Nimic nu ar fi putut să fie mai rău pentru mintea mea decât această școală,în care nu se preda nimci altceva decât disciplinele clasice, cu excepția câtorva resturi de geografie și istorie antică. Șaoala, ca mijloc de educație, a fost pentru mine o pagină goală.Niciodată în viașă nu a m fost capabil să învăț o limbă străină…Singura plăcere pe care am primit-o  de la asemenea studii ( clasice) a venit din partea unor ode ale lui Horațiu, pe care l-am admirat foarte mult.” Aceste rânduri sunt reflectă imaginea pe care aceste școli gramticale o avea în rândul elevilor.

Presiunea schimbării a avenit din altă parte. Percepția oamenilor despre ideea de școlarizare și despre schimbarea programei școlilor gramaticale a fost remodelată de știință, de tehnologie și de creșterea rapidă a industrializării. S-au dezvoltat și teorii noi cu privire la natura inteligenței și a învățării, odată cu apariția noii științe a psihologiei care anunța o altă abordare a cultivării inteligenței. Datorită acestor trei aspecte: știință, tehnologie, industrializare, disciplinele clasice  ajung să dispară, iar în locul lor, programa școlară va introduce altele, noi, care vor crea o nouă ierarhie, dominată de limbile străine, de matematică, de știință și tehnologie, în timp ce artele și  disciplinele umaniste ajung să fie lăsate în urmă.

Abia după cel de-al Doilea Război Mondial apare Legea Educației, văzută ca o inginerie socială deliberată, menită să răspundă nevoilor economice industriale postbelice. Această lege a instituit trei tipuri de școli: gramaticale (pregăteau viitorii medici, profesori, avocați, funcționari publici etc.), secundare moderne (destinate viitoarelor meserii ce impuneau munci fizice; programa școlară era totalmente opusă celei din școlile gramaticale) și cea de-a treia categorie de școli erau cele tehnologice.

De atunci și până în prezent, în pofida tuturor încercărilor de a promova egalitatea între cursurile academice și cele profesionale, a existat convingerea (unora) că școlile gramaticale au încă un statut aparte, întrucât, doar în cadrul lor, elevii pot primi o educație academică superioară, bazată pe rigoare, pe aprofundare temeinică a materiilor, pe profesionalism și responsabilitate în rândul învățăceilor.

La fel ca întrecut și azi unii dintre noi consideră că a te ocupa de arte, în loc de a scrie despre ele, nu face parte din concepția raționalistă a inteligenței. Capacitate academică nu înseamnă (în viziunea unora) să joci în piese de teatru, să compui muzică, să pictezi, să scrii poezii/ proză/ piese de teatru etc.

În încheiere, revin la cuvintele lui Ken Robinson – ideile pe care le avem ne pot înrobi sau ne pot elibera. Să alegem eliberarea, ieșind din zona de confort ideologic, fiindcă doar așa vom putea face față tranziției, la care cu toți asistăm azi.

Bibliografie
Hattie, John (2014). Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori. București: Editura Trei.
Robinson, Ken (2011). O lume ieșită din minți. București: Editura Publica.