Arta interogației didactice

Una dintre calitățile profesorului ancorat în societatea contemporană este competența didactică a interogației, utilizarea acesteia ca motor al învățării și predării. S-a constatat că profesorii cu experiență folosesc această strategie didactică în procesul de predare și evaluare, adresând întrebări întregii clase de elevi, unor grupuri sau individual. Întrebările pot fi adresate verbal sau în formă scrisă. Se consideră că întrebările verbale reprezintă cel mai puternic instrument de comunicare cu elevii. Să descoperim de ce!

Abordarea predării prin întrebări prezintă avantajul că informațiile dobândite sunt transferabile. Este important să predăm elevilor conținuturi care să fie aplicabile în contexte diferite, să dezvolte abilități de utilizare ale acestora în descoperirea altora noi. Predarea prin întrebări îi învață pe elevi să gândească ei înșiși. Elevii devin partenerii activi ai profesorului, devin atrași de predare, se implică în mod activ, devin curioși.
Ca rezultat al întrebărilor, elevii își formulează propriile presupuneri, bazate inițial pe achizițiile lor cognitiv-emoționale anterioare, care în procesul interogației didactice devin utilizabile, generatoare de noi informații. De asemenea, un avantaj este că, atât profesorul, cât și elevul, obțin feed-back imediat, dacă învățarea s-a produs.

Un factor important în stimularea motivației pentru activitatea de învățare este formularea întrebărilor care dă, astfel, șansa elevilor să-și demonstreze reușita rezolvării unei sarcini didactice. Această tehnică de adresare a întrebărilor ar trebui să-i încurajeze pe toți elevii din clasă să gândească, să reflecteze și să dorească să dea răspunsuri. În acest sens, este recomandabil a se ține cont de ierarhizarea întrebărilor, după Bloom, urmărind, după caz: asimilarea de cunoștințe (cine, ce, de ce, unde, cui, cum, alege, află), comprehensiunea (compară, demonstrează, interpretează, explică, rezumă etc), aplicarea ( aplică, alege, construiește, elaborează, organizează, identifică, rezolvă etc), analiza (analizează, clasifică, compară, examinează,formulează concluzii), sinteza (elaborează, selectează, combină, creează, dezvoltă, estimează etc), evaluarea (alege, concluzionează, decide, critică,evaluează, explică etc).

Se cunoaşte faptul că drumul de la întrebare la răspuns este unul circular care poate să activeze unul dintre cele două domenii. Ilustrarea interdependenței dintre întrebare și răspuns este dată de cele șase interogații CE, DE CE , CÂND și CUM, UNDE ,CINE?
Acestea pot fi folosite pentru orice disciplină în ideea împărţirii subiectelor în secţiuni logice care pot fi argumentate şi demonstrate după o structură sesizabilă. Pentru a surprinde legătura dintre cele două secţiuni menţionate mai sus este recomandabil să se țină cont de mai multe aspecte: folosirea unui limbaj simplu, explicarea termenilor de specialitate, urmărirea indicilor limbajului corporal, utilizarea mai multor metode pentru înţelegerea unei idei dificile, evitarea divagaţiilor, oferirea de analogii şi imagini, monitorizarea transferului de informaţii.

Întrebările şi răspunsurile constituie o tehnică vitală pentru realizarea optimă a învăţării. Prin capacitatea profesorului de a simplifica, de a uşura transmiterea de informaţii se poate crea un sistem modern care are la bază parteneriatul dintre cei doi exponenţi ai educaţiei: profesor – elev.

Este foarte util ca întrebările pe care profesorul le adresează clasei să aibă răspunsuri anticipate, astfel încât participarea acestora să fie asigurată și să conducă la o implicare directă și motivantă ,să încurajeze învățarea activă. O strategie de success este aceea în care elevii sunt încurajați să formuleze ei întrebări, pe care, apoi, să le adreseze colegilor sau lor înșiși, reflectând la noile achiziții, dobândite după o experiență de învățare, să dezvolte abilitățile de gândire și de aplicabilitate.

Un profesor performant ia în considerare următoarele aspecte specifice interogației didactice:
* asigurarea retenției și transferului informației:
Care este cea mai importantă idee pe care ai reținut-o din lecția de astăzi?
Poți preciza în ce context mai putem utiliza acest concept/termen/idee?
* evaluarea competenței de comunicare:
Ai putea detalia acest aspect?
Poți explica ce vrei să spui?
* evaluarea componentei afective a învățării, manifestată prin atitudini, valori sau sentimente (când este cazul):
Care sunt valorile sau credințele care susțin acest aspect?
Cum consideri ca a reacționat personajul în acest context? De ce?
* determinarea elevilor să vadă un concept dintr-o altă perspectivă:
Cum credeți că această problemă este văzută de către cei cu care nu ești de acord?
Care ar putea fi un alt final ?
* determinarea elevilor să-si susțină afirmațiile și interpretările:
De unde știi că?
Ce fragment din text te-a condus la această concluzie?
* încurajarea elevilor să răspundă reciproc:
Ce părere ai despre ideea tocmai prezentată de colegul tău?
Ești de acord sau vezi problema în mod diferit? Explică.
Te poți gândi la un alt mod de a rezolva această problemă?
* evaluarea capacității de predicție a elevilor:
Ce s-ar putea întâmpla daca se elimina un factor principal de evoluție?
Care ar fi rezultatul, dacă un alt set de ipoteze au fost utilizate pentru a realiza acest experiment? Ai obține un rezultat diferit?
* dezvoltarea unor operații ale gândirii de tip superior, precum analiza si sinteza informațiilor:
Cum se poate scrie un articol despre conceptul studiat ?
Se poate face un grafic sau un tabel cu noile informații?
* ilustrarea unui concept cu un exemplu:
Te poți gândi la un exemplu al acestui fenomen, extras din căutările/ cercetările tale?
Ne poți indica o anumită parte a romanului care te-a condus la această concluzie?
Poți identifica un tablou sau o formă artistică de exemplificare a acestei idei?

Arta de a adresa întrebări elevilor constă în redefinirea continuă a strategiei interogației prin reluarea acelor întrebări care au generat prilejul unei învățări eficiente, motivante, constructiviste. Este timpul ca “elevii să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în contextul învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze învăţarea” (Gibbs,1992). Nu mai este necesar ca profesorul ori persoana care predă la clasă să le indice ce, cum, de ce şi când să gândească. Ei sunt cei care trebuie să înceapă să gândească, iar acest lucru se va întâmpla doar la provocarea profesorului cu o viziune nouă a educației.

Bibliografie:
1. Davitz, G., Ball, S. ( 1978). Psihologia procesului educaţional
2.Gibbs, G. (1992),Evaluarea mai multor elevi, Oxford: Universitatea Oxford Brookes.
3.Chis,V.,Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, ClujNapoca, 2002
4.Bloom, Benjamin (ed). Taxonomy of Educational Objectives. Vol. 1: Cognitive Domain. New York: McKay, 1956.