Articole scrise de: Alina Manuela Huma
Licenţiată în filologie, absolvind secţia română-franceză din cadrul din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava. Îşi desfăşoară de 11 ani activitatea didactică, fiind profesor titular de limba română la Grupul Şcolar "Alexandru cel Bun" din Botoşani, în prezent având gradul didactic II. Preocuparea constantă pentru dezvoltarea profesională s-a materializat în participarea la cursuri precum DeCeE, Managementul inspecţiei şcolare, Formare de formatori locali, Abordări bazate pe proiecte sau Introducere în eTwinning.
Instituţie: LICEUL ALEXANDRU CEL BUNValorificarea strategiilor de ascultare activă în procesul didactic
Avantajele ascultării active derivă din posibilitatea pe care o oferă în ceea ce privește de utilizarea judicioasă a timpului. Aceasta se realizează prin atribuirea exactă și oportună a rolului de vorbitor atât între profesor și elevi, cât și între elevi. Mai apoi, permite crearea unor contexte de exprimarea și implicare a tuturor elevilor și, nu în ultimul rând, poate duce la dezvoltarea unor abilități de identificare și interpretare a informațiilor. Dezvoltarea competențelor de ascultător activ și răgazul pe care-l oferim celorlați de a se exprima sunt, în fond, o formă de respect față de noi și față de ceilalți.
Articol integral
Proverbul în comunicarea didactică
Integrarea proverbului în predarea literaturii române a fost valorificată în cadrul a două metode ce vizează pregătirea receptării și discutării textului literar. Metodele ”Votați un citat” și ”Discuția de tip piramidă” urmăresc dezvoltarea gândirii critice, facilitând, în același timp, organizarea activităților didactice atât individual, cât și în perechi sau în grup. Ambele metode pot fi aplicate la începutul lecției și urmăresc familiarizarea elevului cu problematica textului sau în lecțiile de consolidare.
Articol integral
Avantajele integrării TIC în activitatea didactică
Dezvoltarea tehnologiilor informațiilor și comunicării și avantajele folosirii acestora reprezintă o realitate a lumii actuale față de care școala prin specialiștii săi trebuie să manifeste deschidere, capacitate de asimilare, adaptare și valorificare eficientă în raport cu beneficiarii săi direcți. Atât timp cât acceptăm, ca profesori, că tehnologia modernă care facilitează accesul la informații și relaționarea rapidă și complexă cu medii dintre cele mai diverse ocupă astăzi un loc foarte important în viața elevilor noștri, trebuie să înțelegem și că acest aspect poate și trebuie valorificat și în activitatea noastră.
Articol integral
Lectura, între obligaţie şi plăcere. Mai citesc elevii?
Trăim într-o lume în care cartea ca obiect cultural începe să-şi piardă importanţa şi impactul asupra noii generaţii. Alternative aparent mult mai atractive şi, în orice caz, mult mai comode, tind să capteze atenţia elevilor noştri. Adesea, la întrebările profesorului de limbă şi literatură română legate de lectura unei cărţi, elevii răspund prin alte întrebări: Există un film făcut după această carte? Este pe internet? E suficient rezumatul?(eventual, descărcat de pe internet). O întrebare firească se impune: de ce refuză elevii să citească? Răspunsuri putem găsi mai multe: lectura versus televizor, lectura versus calculator, lectura versus modalităţi diverse de petrecere a timpului liber. Din toate aceste confruntări cartea pare să piardă teren. Care ar fi cauzele? Ce soluţii şi strategii poate găsi şi adopta profesorul?
Metode moderne de abordare a personajului literar: Horoscopul
Alături de alte metode noi aplicabile în studiul personajului literar, precum pălăriile gânditoare, cvintetul sau cubul, putem lua în considerare şi metoda horoscopului, care poate susţine cu succes anumite teme din curriculum. Această metodă poate fi utilizată în cazul unor lecţii de studiere a textelor epice şi dramatice, mai exact la secvenţele didactice în care se vizează caracterizarea unor personaje literare. Ca material didactic indispensabil, alături de textul literar, într-o asemenea lecţie se utilizează o fişă cu caracteristicile fiecărei zodii, exprimate în termeni comportamentali. Discuţiile şi controversele ar putea porni de la identificarea unor trăsături ale personajului vizat sau prin luarea în considerare a unor aspecte comportamentale semnificative, susceptibile a le justifica apartenenţa la o anumită zodie. Am aplicat această metodă la clasa a X-a, urmărind ca elevii să fie capabili să identifice trăsăturile personajelor, să le motiveze, să identifice modalităţile şi procedeele de caracterizare şi să redacteze caracterizarea unui personaj din textul epic prin activităţi colaborative.
Articol integral




Ministerul Educaţiei