Articole scrise de: Ana Hîrțan
Ana Hîrțan este profesor pentru învățământul preșcolar, cu gradul didactic I, la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” din Piatra Neamț. Absolventă a Școlii Normale „Gh. Asachi”, Piatra Neamţ, specializarea educatoare, promoția 1996, apoi a Colegiului Universitar de Institutori, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, domeniul Institutori Limba engleză. A absolvit și Facultatea de Psihologie și Asistență Socială, specializarea Psihologie, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iaşi, urmate de Studii Postuniversitare de Specializare - Managementul public european. În prezent, este doctorand în domeniul Științele Educației, specializarea Didactica Preșcolară, în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Republica Moldova.
Instituţie: Colegiul Tehnologic Spiru Haret, Piatra NeamțJocul, strategie care favorizează dezvoltarea personalității copilului preșcolar
Fiecare activitate din grădiniță trebuie să fie o reuşită, să aducă de fiecare dată lucruri noi şi interesante pentru cel ce învaţă, astfel încât, în urma fiecărei activităţi, personalitatea copilului să cunoască modificări şi transformări pozitive. Educatoarea este cea care optează pentru strategia potrivită, pentru metode, procedee și mijloace de învățământ diverse și interactive, astfel ca acestea să producă modificări pozitive în dezvoltarea personalității copilului preșcolar. Articol integral




Ministerul Educaţiei