Jocul, strategie care favorizează dezvoltarea personalității copilului preșcolar

Fiecare activitate din grădiniță trebuie să fie o reuşită, să aducă de fiecare dată lucruri noi şi interesante pentru cel ce învaţă, astfel încât, în urma fiecărei activităţi, personalitatea copilului să cunoască modificări şi transformări pozitive. Educatoarea este cea care optează pentru strategia potrivită, pentru metode, procedee și mijloace de învățământ diverse și interactive, astfel ca acestea să producă modificări pozitive în dezvoltarea personalității copilului preșcolar.

„Cine nu știe să se joace cu copilul și crede că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, atunci acela nu trebuie să se facă educator.” – Christian Gotthilf Salzmann

Chiar dacă toate formele de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ din grădiniţă sunt strâns legate între ele şi concură spre finalităţile învăţământului preprimar, avem convingerea că jocul, sub toate formele sale, are cel mai mare răsunet în sufletul copilului.  În acest context, un loc important îl ocupă activităţile de „Educaţie pentru societate”, din Domeniul om și societate, ce vizează urmărirea obiectivelor cadru şi realizarea obiectivelor de referinţă pe grupe de vârstă, atât în cadrul unor activităţi special proiectate, cât şi în toate celelalte activităţi ale programului din grădiniţă. Misiunea educatoarei nu este una lesne de realizat: prin joc, formăm convingeri morale, care conduc la valorificarea sentimentelor morale. Astfel învățăm copilul, de la cele mai fragede vârste, să iubească binele, să fie interesat să facă bine, să dorească să facă bine.

Educația morală reprezintă conținutul general al educației, care fixează axiologic o dimensiune generală a educației. Valoarea sa generală, reflectată pedagogic, o reprezintă binele moral, iar ca orice conținut, urmărește un obiectiv general (formarea și dezvoltarea conștiinței morale a personalității educabilului, fiind proiectat la nivel global, teoretic și practic; integrează un ansamblu de cunoștințe, capacități, sentimente, convingeri, deprinderi, strategii, obișnuințe, atitudini, mentalități morale, prin care personalitatea individului reflectă în mod activ existența sa psihosocială din perspectiva morală) și obiective specifice (formarea și dezvoltarea conștiinței morale teoretice și formarea și dezvoltarea conștiinței morale practice).

Educatorul nu este cel care doar predă, ci este cel care conduce activitatea copilului. Altfel spus, educatorul este cel care îl ajută, îl îndrumă, îl sfătuieşte  pe copil ce, cum, cât să înveţe. Educatorul este acela care ştie cât de mult poate să obosească copilul în activitatea sa de învăţare, aşa încât, găseşte momentul oportun pentru a introduce în secvența didactică, un moment de relaxare activă, un moment în care copilul să se simtă în largul său, fără constrângeri, dar, cu toate acestea, să continue învăţarea.

Prin intermediul jocului, copilului nu i se dezvoltă doar gândirea, memoria, imaginaţia şi limbajul, ci şi sfera afectiv motivaţională, punându-l în situaţia de confruntare cu sine şi cu ceilalţi, luându-şi astfel, în stăpânire propriul eu.

Jocul de rol, de exemplu, este o formă de aplicare şi utilizare, în activitatea educativă, a psihodramei, metodă activă ce se bazează pe simularea unor situaţii, funcţii, relaţii, activităţi, fenomene, sisteme etc. prin care preșcolarii devin „actori” ai vieţii sociale, în vederea câştigării unor status-uri (profesionale, culturale, ştiinţifice etc.), „jucând” rolurile corespunzătoare acestora.

Copiii exersează comportamente în contexte variate sau identice, prin jocul de rol, strategie cu puternice valenţe instructiv-educative, pentru că activizează toţi preșcolarii unei grupe, din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-educaţional, astfel încât îi stimulează să relaţioneze mult mai uşor între ei; jocul de rol permite autocontrolul conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor elevilor și generează situaţii problematice de analiză a comportamentelor corecte sau incorecte.

În general, se consideră că grădiniţa conduce copilul în procesul de maturizare socială spre patru direcţii principale: dezvoltare fizică, intelectuală şi socială a personalităţii. Frecventarea grădiniţei aduce o mare schimbare în viaţa copilului: se extinde câmpul interacţiunilor sociale, calitatea lor se diversifică, apare necesitatea de a-şi adapta comportamentul (a se purta diferit) în cele două medii educaţionale distincte, familia şi grădiniţa. Educatoarea trebuie să vină în întâmpinarea tendinţelor de dezvoltare, să stimuleze şi să creeze mediul propice pentru maturizarea lor. Trebuinţele sociale ale copilului pot fi satisfăcute prin măsuri educative ale educatoarei, care necesită calităţi de profesionist desăvârşit în arta pedagogică.

Considerând că educația morală este o acțiune socială, pentru că are la cei doi poli ai săi omul: educatorul și educabilul, atunci preșcolarul, educabilul ca subiect al activităţii instructiv-educative va beneficia de o orientare înspre formarea competenţelor specifice, care presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile, printre care:

• utilizarea unor metode active (de exemplu, învăţarea prin descoperire, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare, simularea, jocul de roluri), care pot contribui la formarea capacităţii de comunicare, de manifestare a spiritului critic, tolerant, la exprimarea liberă şi argumentată a propriei opinii;
• exersarea lucrului în echipă în proiectarea unei cercetări, în elaborarea eşantionului, analiza, prelucrarea şi implementarea rezultatelor;
• operarea cu diferite alternative explicative în interpretarea unor fapte, fenomene, procese sociale.

La celălalt pol al educației, educatoarea este cel dintâi profesionist din învăţământ, în ordine strict cronologică, chemat să asigure copiilor deschideri către orizontul social, către o integrare formală şi conştientă în ansamblul treburilor societăţii. Ea îl iniţiază pe copil în cunoaşterea relaţiilor sociale, îl formează ca viitor cetăţean, îl educă în spiritul valorilor fundamentale ale organizării sociale. Venit în mediul grădiniţei direct din familie, copilul trebuie ajutat să vadă lumea prin intermediul normelor de comportare în mediul social; educatoarea îi insuflă reguli de conduită în relaţiile cu semenii, îi învaţă să respecte şi să asculte, să ajute dezinteresat persoanele care sunt în nevoie, să devină un om de omenie în vederea integrării facile în viaţa şcolară.

Bibliografie:
1. Cristea, Sorin,   Dicţionar de pedagogie, Editura Litera-Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2000
2. Cristea, Sorin, Ştiinţele sociale, încotro? în  Învăţământul şi anticamera reformei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1992
3. Cuznețov Larisa, Educație prin optim axiologic, Chișinău, 2010
4. Dumitrana, Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Colecţia Metodidact, București, 2000
5. Haheu- Munteanu, Efrosinia, Metode ludice de studiere a mediului ambiant, Chișinău, 2014
6. Lovinescu, Alexandrina, V., Bunele deprinderi în grădiniţă şi acasă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995