Articole scrise de: Ana-Maria Șuțoiu
Este profesor titular pe catedra de Limba franceză de la Școala Gimnaziala „Grigore Rădulescu” Bezdead. Se implică activ în activitatea desfășurată la clasă, urmărind folosirea cunoștințelor de specialitate şi pe cele socio-psiho-pedagogice în aplicarea programei școlare, corelând toate aspectele procesului instructiv-educativ, astfel încât învățarea să se realizeze într-un mod eficient, accesibil şi plăcut.
Este preocupată de menţinerea şi extinderea parteneriatelor şi proiectelor educaţionale existente la nivelul unităţii de învăţământ, în vederea dezvoltării instituţionale.
De asemenea, a participat la numeroase cursuri de formare (inclusiv europene), încercând să valorifice competenţele dobândite, să îmbine armonios metodele tradiţionale cu metode activ-participative, să diversifice mijloacele de învăţare şi să pună în practică elementele de noutate asimilate.
Învățarea digitală, o nouă provocare
Trecerea de la învățarea clasică la cea digitală „se înscrie într-un curent mai larg, cel al digitalizării și al virtualizării culturale”. Proiectarea și desfășurarea activităților de învățare online reprezintă un proces complex ce presupune integrarea instrumentelor și a resurselor în format digital, dintr-o nouă abordare pedagogică. Este evident faptul că noile tehnologii vor genera schimbări majore, atât în ceea ce privește suporturile de învățare, cât și mecanismele de utilizare a acestora din punct de vedere metodologic. Articol integral
Activitatea ludică și creativitatea – componente importante ale învățării
Activitatea ludică este un element important în procesul de învățare. De la o vârstă fragedă, copilul se confruntă cu situații de joacă care îi îmbogățesc experiențele, îi întăresc personalitatea și îi deschid noi orizonturi, stimulându-i creativitatea și imaginația. Acestea constituie prilejuri pentru schimburi de cunoștințe, idei și cuvinte. În ele găsește și profesorul un sprijin care îl ajută în procesul educativ. Folosirea activităților ludice în predarea și învățarea limbii franceze, ca limbă străină, ar putea oferi tinerilor un stimul care să îi încurajeze să învețe și să se exprime. Este vorba, de fapt, de valorificarea plăcerii generate de joc în vederea dobândirii de noi cunoștințe. Articol integral




Ministerul Educaţiei