Literația și funcția ei de cunoaștere

Sonoritatea specială a termenului, sugerând legături subtile între literă și sens, între actul de a gândi și neuroplasticitatea cerebrală, a glisat din engleză și în limba română, termenul românesc având pentru noi mai multă grație, dar și o zonă de „mister”, prin aceasta amintind de structura metaforelor revelatoare blagiene, întrucât sensurile acestuia se desfoliază și se înfoliază încă necurmat, ca orice concept prolific și benefic, aflat la vârsta ivirii lui într-o arie culturală sau într-un domeniu de cercetare. Când acest meteorit lingvistic și-a făcut apariția în limba și cultura română, a fost imediat asociat, facil și prea rapid, cu termenul de analfabetism funcțional și a fost anexat domeniului educațional, în special disciplinelor umaniste. Asocierea avea o nuanță terapeutică, nu era greșită, dar nu era exactă până la capăt. Un antonim incomplet, s-ar putea spune, dacă nu ar subzista încă, în câmpul semantic al termenului de LITERAȚIE, acea subtilă putere de seducție, precum și o bogăție de sensuri cărora ai vrea să le dai cumva de capăt. Articol integral →